Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șase consilieri județeni, aleși membri ATOP

 După negocieri dure

 

La ultima ședințăa Consiliului Județean Vâlcea, unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a fost desemnarea a șase aleși județeni în calitate de membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vâlcea. Negocierile dinaintea ședinței au fost dure, mai mulți consilieri de la PNL și PSD dorind săacceadăîn aceste funcții. Din câte se pare, la social – democrați s-au dat cele mai aprige lupte, nu mai puțin de cinci aleși manifestându-și dorința de a deveni membri ATOP. Dintre aceștia îi enumerăm pe consilierii Ștefan Prală, Ioana Liță, Costi Rădulescu, Alexandru Oproaica și vicepreședintele CJ, Dumitru Persu. În cele din urmă, propuși pentru a deveni membri ATOP au fost Dumitru Persu, Ștefan Pralăși Alexandru Oproaica. Din partea PD-L-ului au fost propuși Samoil Vâlcu, Iuliana Moise și Aurel Simion, iar din partea PNL, Gheorghe Poenaru și Ilie Fârtat. În final, cei șase consilieri județeni ai PSD și PD-L propuși au obținut cele mai multe voturi, liberalii rămânând pe dinafarăși de această dată.