” săptămâna trecută, la Conferința județeană a organizației PSD – Vâlcea, secretar executiv Dumitru Persu a insultat o parte a presei locale ” la emisiunea intitulată”Profesiunea: jurnalist de provincie”, realizatorul Silviu Popescu și-a permis să-și dea invitatul afarădin studio ” După cum ați văzut în numărul trecut, am prezentat obiectiv, activitatea politică pozitivădesfășuratăde liberalul Ion Nicolae, la Conferința județeană a PNL Vâlcea ” Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, omul care are grijăde ,,sulița lui Cîlea”, a că zut în dizgrațiile șefilor de la București „
” Săptămâna trecută, la Conferința județeană a organizației PSD – Vâlcea, secretarul executiv Dumitru Persu a insultat o parte a presei locale, trimițând-o în „sulița” lui Cîlea, de fapt, exprimarea mascheazănumele organului masculin al bărbatului. Pentru gestul său necugetat, și-au cerut scuze Ion Cîlea – liderul PSD și Liviu Dragnea – vicepreședintele PSD – central. Pe acest fond, la postul de televiziune VTV, George Smeoreanu, realizatorul emisiunii „Povestea presei”, a voit săspele greșeala mârlănească făcutăde Persu, prezentând, în contrapartidă, un articol scris de un „puștiulică de presă ” – Liviu Popescu, în unul din cotidienele de presă . Cu adevărat, acest individ l-a insultat grav pe domnul Persu, folosind cuvinte și expresii de huligan, punând vișina pe tortul mizeriei sale, prin afirmația că -i dădouă palme unui bărbat de 66 de ani, tatăal două domnișoare și soț al unei binecunoscute persoane publice din județ. Folosindu-se de acest exemplu și deraind de la fondul problemei disputate în emisiunea de care am amintit, Smeoreanu a afirmat că insulta adusă”unei anumite părți a presei” prezintăscuza provocă rii datoratăinsultelor lui Liviu Popescu. Domnule Smeoreanu, oricât de inteligent și de narcisist profesional văcredeți, în cazul acesta nu merge cu „ce mi-e geam, ce mi-e fereastră”. Sunt două lucruri diferite, pe care dacă nu vreți săle înțelegeți, văscoateți singur din breasla profesionalăși din lumea civilizată, dacă mai sunteți încă . Noi v-am înțeles că prin spălarea gestului vicepreșului Dumitru Persu angajați niște bani de publicitate, în campanie, dar săștiți că nu sunt bani murdari. După ce l-ați insultat nepermis pe Ion Cîlea (așa cum a făcut-o și Liviu Popescu, cu Persu) care v-a dat bani buni la revenirea în presa locală, acum văacuzați de incorectitudine „clona” de care vorbesc, diminuând efectul insultelor Persului cu „sulița lui Cîlea”, desconsiderând breasla că reia,pe acest fond, nu-i faceți cinste. Azi, am aflat că v-ați luat rămas bun de la redacția pe care ziceți că o conduceți, mimând că plecați de la VTV, dar v-ați întors. Unde mai găsiți „mălaiul” de aici și, pe deasupra, vine și campania pentru prezidențiale, dar și iarna. Acum urlălupul, nu cântăcucul, nu-i așa? Așa cum în toate văarătați a fi cu două fețe, tot așa și la VTV, ați plecat, revenind pentru emisiunea de searăde la post. O fi fost șantaj la Tudori? Văîntrebăm, totuși, ați avut vreodatădemnitate, bărbăție sau curaj? Noi știm răspunsul și ne vom face timp, în curând, săvăarătăm adevărata Față nevăzutăși neștiută, precum și caracterul maladiv. Personal, nu sunt mândru că suntem colegi de breaslă. Știu câtăprețuire îmi acordați, ne acordați! Acum, După diminuarea efectului insultei comise de pesedistul bolșevic, prin spălarea lui, scuzele lui Ion Cîlea și Liviu Dragnea, adresate public jurnaliștilor insultați, sunt mult mai prețioase decât dacă Persu își cerea scuze, cu cenușăîn cap.. Amândoi sunteți din același aluat, perfizi, ipocriți și imorali. Nu întâmplător despre George Smeoreanu vorbesc urât ziariștii argeșeni, politicienii și invitații aduși în emisiuni, numindu-l „bișnițar” și „mercenar”. Pentru George Smeoreanu, care se crede „Dumnezeul presei”, doar banii contează. Nu onoare, demnitate, profesie. Pentru o mânăde argint, George Smeoreanu și-a vândut trecutul profesional, onoarea și demnitatea. Mai de mult!
” La emisiunea intitulată”Profesiunea: jurnalist de provincie”, realizatorul Silviu Popescu și-a permis să-și dea invitatul afarădin studio, numai pentru că acesta i-a facut o corecție gramaticală, comisăde el, în goana exprimării, zicem noi. După ce Silviu Popescu s-a dat mare, amintind că este profesor universitar și că doar jurnaliștii care i-au trecut „prin mână” sunt recunoscuți de el în profesie, i-a scă pat o perlăpe care interlocutorul Bogdan Pistol a taxat-o pe loc. Profesorul Silviu Popescu a afirmat, cu referire la alegerile prezidențiale, că : „Datoritănouă(ziariștii – n.r.), veți lua 10%”. Replica a fost dură, dar reală: „Cred că ați vrut săspuneți că „Din cauza dumneavoastră(a ziariștilor – n.r.), vom lua 10%””. Corectat, realizatorul Popescu a turbat și, tipic pentru impostori și vedete, și-a alungat interlocutorul din emisiune. Băiatul ăsta a luat-o razna rău de tot. Sigur, viața a fost vitregăcu el, până acum, dar de ce nu s-a răzbunat pe viață, lăsându-ne pe noi în pace? Lumea s-a cam săturat de oamenii necivilizați, tupeiști, fripturiști, ce nu-și cunosc nici măcar locul în societate.
” Zilele trecute, în localul fostului restaurant „Cina”, din București, printre consumatori, în fapt de seară, a fost zărit Dumitru Persu, vesel și fericit, alături de o persoanăcunoscutănouăși necunoscutămultora. Echipajul de „dublu PSD” se afla la „instructajul” pentru campania la prezidențiale. Acum nu știm dacă întregul „echipaj” pesedist a fost convocat la București, dar vom verifica și vom afla ce că utau „SPP-iștii” vâlceni pe acolo. Oferim o sumăsubstanțialăîn bani, dacă ghiciți cine i-a ținut companie celui care ne-a trimis în „sulița lui Cîlea”, un moralist tomatic de talie internațională Este evident că suntem cu ochii pe Dumitru Persu, intenționând că publică m un fotoreportaj, cu imaginea lui și a „SPP-iștilor” cu care este des văzut. În cazul său, ne transformă m ziarul în „Can-can”, numai pentru a-l arăta așa cum este: gol – la capitolul morală, gol – la capitolul politic, gol – la toate capitolele sociale și de moralitate și plin la vedetisme, autocrație, abuz și impostură.
” După cum ați văzut în numărul trecut, am prezentat, obiectiv, activitatea politică pozitivădesfășuratăde liberalul Ion Nicolae, la Conferința județeană a PNL Vâlcea, pentru alegerile interne de partid. Ne-am dorit ca opinia publică săafle că suntem corecți cu aceia care sunt și ei corecți cu viața și societatea și îi critică m pe greșiții din orice partid ar fi ei, aflat pe eșichierul politic județean. Acum, de când ex-liderul liberal Emilian Frâncu a devenit „oale și ulcele” politic, ne-a dispărut obiectul de activitate. Nu mai avem pentru ce-l băga în seamă. De aceea, îl lăsăm în pace, ca să-și lingărănile și să-și eleveze comportamentul pentru ale sale ieșiri în societate, adică sănu mai țipe, sănu mai șantajeze moral primarii și consilierii locali, sănu mai mintă, sănu se mai folosească de ortodoxia noastrăca suport electoral pentru el, săse mai ducă , din când în când, pe la Biserica greco-catolică , unde preotul lui confesor – Marian Stoică nescu, îl așteaptăcu brațele deschise, sădevinăun adevărat concetățean al râmnicenilor, săajungăun mare jucă tor de șah la Casa Pensionarilor, că tot stăel mai mult pe acolo, la mama sa. În rest, așteptăm să-și primească pedeapsa divinăpentru că l-a obligat pe Ion Nicolae săne dea o amendăde 3 miliarde lei, că l-a oropsit pe primarul Gutău, la Colibași, și-i dorim sănu facă infarct, când se va vedea marginalizat de toată lumea pentru relele – cunoscute sau necunoscute – ce le-a produs râmnicenilor. Adio, Emile și trăiește-ți viața în Parlament, că După ce ți se va termina mandatul, nu mai ai loc în lojă, în politic sau în administrație.
” Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, omul care are grijăde ,,sulița lui Cîlea”, șeful său de partid, a că zut în dizgrațiile numărului doi al PSD, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Secretarul PSD a stat aproape 30 de minute în fața Casei Sindicatelor, împreunăcu colegul său, deputatul Nicolae Bănicioiu și liderul Ion Cîlea, în încercarea de a reînnoda relația cu presa localăcare a refuzat săparticipe la conferința de presă organizatăcu ocazia prezenței liderului pesedist la Conferința județeană . Persu a reușit să-l umilească pe Dragnea în așa hal încât la agapa organizatăde conducerea partidului la Supca, Dragnea a refuzat săstea la masăcu Persu.
” Dumitru Persu nu se lasăcu una cu două , După ce a jignit presa locală, secretarul PSD Vâlcea s-a aruncat și la gâtul celor doi lideri, Liviu Dragnea și Ion Cîlea pe care i-a făcut ceva mai voalt „papagali”. La câteva ore de Conferința județeană a PSD, ședințăîn cadrul că reia pesedistul i-a făcut mitocani pe jurnaliștii care-i răspund cu aceeași monedă, Persu și-a atacat cei doi șefi de partid care au cerut scuze presei în numele lui. Într-o emisiune la VTV, Persu a afirmat că Dragnea și Cîlea au greșit cumplit: ,,Nu știu de ce și-au cerut scuze, nu trebuiau săo facă . Domnul Cîlea a mai făcut odatăgreșeala asta, cu Svetlana Preoteasa, când era secretar de stat la Educație. Și atunci a fost un scandal cu microbuzele școlare, PSD a atacat, iar domnul Cîlea și-a cerut scuze și cu ele a rămas, pentru că Svetlana nu i-a dat microbuzele. Așa și acum, nu aveau niciun motiv să-și cearăscuze”.
Dumitru Persu, ca orice dinozaur comunist care se respectă, trăiește cu impresia, greșită, că respectul este o autostradăcu sens unic În două zeci de ani de democrație originală, secretarul nu a mai învățat că cine seamănăvânt culege furtunăși că respectul este o autostradăcu dublu sens!
Lasă un comentariu