Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

” în țara noastră, „aproape nimic nu se mai respectă, nici legi, nici onoare și nici înțelegeri sociale sau politice” ” surse interne social-democrate vâlcene dau ca sigurăliniștirea lui Ștefan Pralăca răsplatăelectorală, de Biroul Politic PSD – Vâlcea, funcția de director la „Hidroserv” ” tot de 1 iunie, Ziua Copiilor, va fi instalat în funcție și Constantin Tanislav, cerșetorul de „directorat” pe la mai toate partidele vâlcene, de până acum și cele prezente ” se pare că fostul director economic de la BCR, Gheorghe Vlădescu va ajunge director economic la AJOFM – Vâlcea, printr-o rocadă, făcutătot pe criterii politice și tot de PSD

 

” În editorialul prezentat în numărul trecut cu titlul „România sub brațul prostiei noastre și al caracatiței politice”, am enunțat constatarea că , în țara noastră, „aproape nimic nu se mai respectă, nici legi, nici onoare și nici înțelegeri sociale sau politice”. Am continuat, spunând că : „După cum se aratăviitorul, nu se prea întrevăd speranțe de revigorare, dacă Legea nu este întronatăcu fermitate și egal impusătuturor”. Nu credeam să măpot folosi de acest fragment al adevărului timpurilor noastre, atât de curând, dar s-a făcut săfim martorii unui eveniment banal, în principiu, dar cu rezonanțe în punctarea afirmațiilor din editorial. Evenimentul s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, în dreptul „Fabricii de marmeladă” – cum era denumităfabrica de conserve Râureni, înainte de anii ’90, de pe micro-autostrada noastrăjudețeană , dinspre Oltchim spre Rm. Vâlcea. În acea zonă, datorităunei treceri de pietoni, circulația este restricționată, putându-se circula cu doar 40 km/h. Un bolid, marca Ford (B 59793) a trecut prin fața noastrăcu o vitezăexagerată, neputând săo apreciem „ochiometric”. Numai că „Emersons Fitipaldi” de la volan a dat în radar, aparat de precizie care a constatat că „zbura” cu viteza de 93 km/h, adică dublu decât cea reglementatălegal la trecerea de pietoni. Evident, vitezomanul a fost oprit și legitimat de agentul șef Ovidiu Damian, cunoscut ca un polițist intransigent ce aplică legea, în litera și spiritul ei. A urmat un „spectacol” pe cinste, protagonistul vitezoman fiind Silviu Broncea – auto-declarat ziarist la „Ediție Specialăde Oltenia”, care nu s-a împăcat cu ideea că legea este egalăpentru toți, chiar și pentru el. Nu cunoaștem ca la acest cotidian oltean, cu filialăîn capitala noastrăde județ, săexiste vreun ziarist cu un astfel de nume, dar încercă m, totuși, săcredem că tupeistul șofer lucreazăla publicația „mamă” (ESO), din Craiova, unde se poate și așa. Urlete, amenințări, justifică ri puerile (că se grăbea la „marșul poștașilor” ce avea loc în stațiunea Olănești-Băi) și telefoane date „cuiva” pentru a se face „trafic de influență”. Nicio șmecherie nu i-a ținut contravenientului și, astfel, permisul i-a fost reținut pentru 90 de zile, timp în care vitezomanul se va reculege și va afla, astfel, că „Nimeni nu-i mai presus de lege”. Traficul de influențăpe care ziaristul (?) ar fi vrut să-l facă șeful Poliției Rutiere asupra agentului șef Ovidiu Damian (că l-a sunat și pe acesta!), s-a izbit de aceeași seriozitate și același respect pentru întronarea legii, aplicatăEGAL tuturor. Ca să-i mai alinăm durerea omului, ținem să-i spunem că și editorii de la „Viața Vâlcii” și „Vocea Vâlcii” au dat în radare și nu au mai făcut precum vampirii când li s-a aplicat Legea. S-au resemnat, cu gândul de a nu mai repeta greșeala. În județul Vâlcea, pentru șoferii vitezomani, a zburat puiul cu ața, pentru că , la Inspectoratul Județean de Poliție, nimeni nu-i mai presus de lege.

” Surse interne social-democrate vâlcene dau ca sigurăliniștirea lui Ștefan Prală, omul ce a trecut prin mai toate partidele locale și a obținut multiple califică ri post-decembriste, făcute la „Fabrica de studenți”, nominalizat, ca răsplatăelectorală, de Biroul Politic PSD – Vâlcea, pentru funcția de director la „Hidroserv”. După cum văreamintiți, întreaga presă localăa protestat la auzul acestei nominalizări, refuzând săcreadăcă la o astfel de societate comercialăpoate ajunge manager un individ ce a fost ajutor de mecanic de locomotivă, a condus câteva sereleuri obscure și neprofitabile (la vedere) și nu are niciun fel de experiențămanagerialăștiințifică . Doamne, ce ne mai așteaptă! Îi și vedem pe directorii de la Hidroelectrica, Energomontaj, etc, stând la masăcu Ștefan Pralăcare nu va scoate niciun cuvânt în cadrul dialogului profesional, fiind aerian completamente, pentru că „departe-i mântuirea de păcă toși” și nimic nu are a spune . Poate, doar dacă la masăse mai aflăși Ion zis Gigi Matei – directorul (politic) de la Direcția Apelor Olt, sămai dialogheze și el, că ambii „sunt o apăși-un pământ”, incolori, inodori și tămâie de Dealul Capela. Din totalul informațiilor primite despre această „genială” promovare (avem nevoie de o societate morală, domnule Ion Cîlea – lider PSD!), ceva ne-a stârnit râsul. Data programatăpentru „ungerea” lui Ștefănițălegionaro-peremisto-pesedistul Pralăeste 1 iunie. De „Ziua Copilului”. Așa da, domnilor din spatele nenorocirii managementului vâlcean. De ziua lui, i-ați făcut un cadoul meritat, alături de lopețica lui Geoană, că ldărușa lui Iliescu și batistuța lui Năstase. Săaibăcu ce se juca în cabinetul de director la Hidroserv, că „Solitaire” nu știe săjoace pe laptop-ul din dotarea funcției, iar jocurile de noroc nu se practică la o așa societate comercialăserioasă.

” Tot de 1 iunie, Ziua Copiilor, va fi instalat în funcție și Constantin Tanislav, cerșetorul de „directorat” pe la mai toate partidele vâlcene, de până acum și cele prezente. Pe vremea când economistul Iulian Comănescu era președintele Consiliului Județean și, totodatălider al PSD, domnul „Viagra”, alias Constantin Tanislav, a lustruit scaunele din antecamera instituției condusăde acesta, cerșindu-i funcția de director la Direcția județeană pentru Sport, dar și bani social-democrați pentru ziarul său. Apoi, au venit liberalii la conducere și Tanislav s-a înscris și în acest partid, doar-doar s-o mili Milică Frâncu să-l punădirector pe undeva. Poftitorul nu a avut nici o șansă, nici la Iulian Comănescu și nici la Emilian Frâncu. Oameni demni și conducă tori politici intransigenți, acestia i-au refuzat biciclistului politic promovarea. Dar uite că , acum, la conducerea destinelor administrative județene și la vârful social-democrației vâlcene a venit Ion Cîlea. Acesta, surprinzător, promoveazătot felul de nulități, nesocotind cameleonismul politic al lui Ștefan Pralăși prostia congenitalăa lui Constantin Tanislav, onorându-le cerșeala. Tanislav, patron de ziar, botezat „Viagra”, chiar de apropiații săi, este un fost subinginer la UZUC, un individ care nu a făcut nimic merituos în viața lui, nici înainte de Revoluție și nici După aceea, ba mai mult, pe unde a că lcat el nici iarba nu a mai crescut. Am evitat săscriem „ziaristul Tanislav”, pentru că , După cum a și declarat public, nu are nici o legăturăcu presa sau scrisul articolelor de presă . Îl cităm: „Noi, inginerii nu prea le avem cu scrisul, cu literatura (care inginer? Este doar subinginer, dar așa-i place lui săcreadăcă este!)”. Dar cu ce le ai, coane Costică ? Cu încoclețitul, bârfa, cerșeala, prostia și îngâmfarea? Aceste calități nu fac casăbunăcu directoratul ce-l vei obține la Direcția județeană de asistență Socialăși Protecția Copilului și nici nu te vor face respectabil? Acum, în funcție, la DJASPC, director este doctorul Nicolae Badea, recunoscut medic și manager renumit la această Direcție, absolvent al mai multor specialități și cursuri superioare ale UE. Uitați cine-i va lua locul doctorului Badea, de parcă la PSD s-au sinucis specialiștii din domeniul protecției copiilor! După instalarea în funcție și a cameleonului politic de tip „Viagra”, credem că lui i s-ar potrivi cel mai bine mantia „protecției copilului”, că mintea lui este la stadiul de copil întârziat. Iar dacă i se va da un test de limba și literatura română(scris și oral), Tanislav va trebui săo ia de la început, cu învățatul, de la clasa I-a. Toți foștii săi salariați, de la ziarul editat de firma sa SC Viorica SRL (ce nume de firmăeditoare”¦!!!) susțin cele scrise mai sus și, alături de noi, se adreseazăpreședintelui PSD Vâlcea, rugându-l ca înainte de numirea în funcție să-i dea săjudece o temă(oarecare) și să-l oblige săscrie un articol de presă , din acea temă. Acum nu mai sunt lângăel Octavian Herța, Petre Coman, Dana Nedescu sau Rudy Udubașa săi-l mai scrie și să-i punănumele la autor, ca săse laude și el că -i ziarist, nu numai patron. Rău a mai ajuns PSD-ul, la Vâlcea și vinovat de cele ce ni se întâmplănu este străin Dumitru Persu sau Biroul Politic Județean PSD!

” La sfârșitul săptămânii trecute, primarul comunei Ionești, Constantin Neagoe, a fost văzut la braconaj, în Galicea, alături de câțiva locuitori ai comunei ce mimeazăcă o conduce. Nu am putut să-i denumim pe tovarășii lui de infracțiune, ca fiind „consătenii” lui, pentru că afaceristul ăsta face naveta, din Rm. Vâlcea și prea puțin timp îl petrece printre cei care l-au votat. Dacă ar fi săne luăm După bârfele „opoziției”, Neagoe își petrece timpul (de serviciu, că timpul liber îl afecteazăstrict afacerilor), în compania unei salariate brunete foc și frumoasăca lumina nopții. O scrisoare venităla redacție, încearcă săne contrazică și autorul/autoarea ne spune că „BarbăAlbastrăde Comchim” s-a plimbat cu o învățătoare, duminică , între orele 14-18:20, prin comunăși prin orașul Rm. Vâlcea, încercând săînvețe de la aceasta cum trebuiesc respectate soțiile foștilor lui prieteni, pentru că , nu-i așa?, mai devreme sau mai târziu, orice cal ajunge gloabă.

” Se pare că fostul director economic de la BCR, Gheorghe Vlădescu va ajunge director economic la AJOFM – Vâlcea, printr-o rocadă, făcutătot pe criterii politice și tot de PSD. Actualul director economic, Firuța Udrea nu este membru al niciunui partid și, nu-i așa?, trebuie schimbată, conform politicii de cadre a acestui partid care și-a însușit principiul lui Adrian Năstase, ce a lăsat cu limbăde moarte că tot ce-i bun pe lumea asta, trebuie săfie imoral, ilegal sau săîngrașe.