Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

 dovedind căboala care-i este binecunoscutăa avansat, mâzgălitorul de ziare ce poartănume de hainăde pasăre, iar s-a apucat săfacă o zeloasăcurățenie în locul unde până și regele merge pe jos, împroșcându-ne cu ceea ce i-a rămas printre dinți, După festinu-i sățios ” conform ultimelor informații, starea sănătății Prea Sfinției Sale Gherasim Cristea, internat la Secția Medicalăa Spitalului Clinic de Urgență”Floreasca”, este staționară, cu semne de ameliorare evidente ” toate chinurile și zbaterile unor „neînțărcați” de la liberali de a determina dizolvarea unor Consilii locale, conform Legii nr. 215/2000 a Administrației Publice locale, se vor consuma degeaba ” nici nu s-a observat că din peisajul public politic a dispărut Ștefan Prală”

 

” Dovedind că boala care-i este binecunoscutăa avansat, mâzgălitorul de ziare ce poartănume de hainăde pasăre, iar s-a apucat săfacă o zeloasăcurățenie în locul unde până și regele merge pe jos, împroșcându-ne cu ceea ce i-a rămas printre dinți, După festinu-i sățios. Afirmația noastrăprecum că ziarul ce-l conduce și-a dat firescul sfârșit, a fost numai parțial adevărată. Drept pentru care revenim și menționăm că ziarul lui a dat faliment doar moral și se află, fizic – în moarte clinică . Tot atât de adevărat este că individul nu și-a plătit tipografia de unde a fugit fără a-și încheia conturile și se folosește acum de serviciile tipografice ale ziarului de publicitate „MPV”, unde nu este primit decât dacă -și plătește – pe loc – serviciile care-i sunt oferite. Miorlăiturile de motan în că lduri și zoaiele ce le aruncă asupra noastră, au la bază”solida” educație a unui individ tarat, bolnav psihic (chiar el recunoaște asta!), iar toate cele menționate aici sunt manifestate pe un fond bahic și de inculturăstrigătoare la cer. De ani de zile, omul de care vorbim nu a mai citit nici o carte, iar exercițiul citirii, ca sănu-i piardădeprinderea, îl exersează, pe etichetele de bere și rareori cu cele de vin (că -i prea scump pentru buzunarul său), prin bibliotecile denumite „cârciumi” sau bodegi, de împătimiții soartei. Cât privește pregătirea lui profesională, văinvităm sănu-l mai creditați cu calitatea de jurnalist, pentru că , la nici un liceu, nu există, în programul de învățământ, această disciplină . Tuturor „calităților” lui, prezentate aici, rămâne sămai adăugăm și părerea polițiștilor de la Biroul de Pazăși Ordine al municipiului Rm. Vâlcea – care-l cunosc ca pe un cal breaz, pentru scandalurile nocturne făcute și pentru amenințările „cu darea în ziar” la care i-a supus până acum sau pe lucrătorii de la Serviciul Poliție Rutieră, care, din motive „bahice”, l-au făcut pieton și l-au iertat de pușcă rie pe… „găina” asta. Are acest individ, needucat și neinstruit, autoritatea moralăsăscrie la vreun ziar sau săse pretindăformator de opinie? Întrebați-l la câte ziare locale a lucrat și câți pureci a făcut pe acolo. Care-i sunt performanțele profesionale, din trecut? Apoi, în mediul public, nu de puține ori, aflat în stare avansatăde ebrietate și-a bătut companionii, în localuri publice, După ce s-au umflat mușchii pe el de ziarist mare ce se crede. Ece homo! Și iatăcine ne înjurăsau ne stropește cu materie maro când vorbește despre noi! Coprofagul cu nume de hainăde găină, ne provoacă , adeseori, spre a fi și el băgat în seamăși, pe acest fond, ne anunțăm cititorii că , pentru noi, de acum, individul „a murit” și nu ne vom mai aduce aminte de el decât atunci când vom (re)vedea reclama cu pacientul zbuciumat ce întreabă”Halatul, unde-i halatul?”, când se vorbește despre inculți cu pretenții de intelectuali, despre exemple negative de oameni de presă , despre comici vestiți ai vieții noastre publice și, nu în ultimul rând, despre modul cum nu se face presă și imagine publică . Citiți „Viața Vâlcii” de luni, 6 aprilie!

” Conform ultimelor informații, starea sănătății Prea Sfinției Sale Gherasim Cristea, internat la Secția Medicalăa Spitalului Clinic de Urgență”Floreasca”, este staționară, cu semne de ameliorare evidente. Voința sa de a trăi, gândurile îndreptate spre cei dragi și spre treburile Episcopiei Râmnicului, îi dau pacientului bolnav de Bronho Pneumo Obstructiv Constructivă(BPOC) o vigoare și luciditate nemaiîntâlnităla oameni de vârsta sa. În anturajul vizitatorilor rezervei unde se aflăinternat Vlădica, dar cu intensitate dinspre cabinetul doctoriței Daniela Bartoș – medicul său curant (fost ministru al Sănătății), se vorbește despre o viitoare terapie ce urmeazăsăi se facă , de transplant cu celule stem. Dar, mai întainte – ni s-a spus – i se va administra un supliment alimentar revoluționar – „Olimpiq stemXcel” (stimulator cu celule stem adulte) care, „dacă va putea convinge măduva osoasăsăproducă pe cale naturalămai multe celule stem adulte, atunci organismul pacientului va fi capabil să repare țesuturile distruse de boalăsau de de îmbătrânire. Săfie într-un ceas bun!

” Toate chinurile și zbaterile unor „neînțărcați” de la liberali de a determina dizolvarea unor Consilii locale, conform Legii nr. 215/2000 a Administrației Publice locale, se vor consuma degeaba. Dizolvarea „proorocită” de la Fârtățești, Golești sau Dăești, nu se va produce. La mijloc se mai aflăși instanțele de judecată, ce nu vor ține cont de oftica unor „pulifrici” cu tuleie de politică pe la nas. Prin absurd, admițând că , totuși, se va face aplicarea art. 55 din Legea Administrației Publice locale, nici un liberal nu va ajunge viceprimar al celor trei localități. Fiți siguri! Ne și așteptăm ca „organele astea mici” săse inflameze la citirea informației noastre, dar de ce nu s-ar astâmpăra până la finalizarea acțiunilor politice declanșate, ca săvadărezultatul? Prin trecerea timpului și constatarea dureroasei realități, s-ar putea maturiza și ei, transformându-se din „pulifrici” – termen lansat public de primarul Bucureștiului – Oprescu, în „Puloș” – După cum spunea că s-ar numi niște ardeleni fostul primar al Clujului – Boc. Transformarea „pulifricilor”, va fi de bun augur, ca săfie și ei băgați în seamă, ca oameni maturi, După ce vor face dovada că și-au băgat ideea în pământ ca sămai crească .

” Nici nu s-a observat că din peisajul public politic a dispărut Ștefan Prală. Despre pesedist nu se mai știe nimic, dar despre vânătorul „ce este” se știu mai multe. Sau, mai multe știu cârdurile de că prioare speriate de braconieri și mistreții împușcați de politicienii abuzivi. Nici pe la noi nu lipsesc astfel de „sociopați”, ca, de altfel, în toată țara. Apoi, noi nu spunem că Pralăar fi așa, dar de ce nu i-ar dezvălui pe tovarășii lui de vânătoare care braconează, sfidător (nu am spus: cu care braconează)? Ar trebui ca în perioada prohibităpentru vânătoare, „șmecherii cinegetici” săducă armele la Asociație sau la Poliție. În custodie. Și, atunci, nu se va mai vorbi despre că prioare și purcei mistreți împușcați de „Brenekeu” (porecla cuiva, nu văspun cine!). Pentru a lămuri misterul, îl rugăm pe Ștefănițăde PSD sădeclare public când a fost ultima datăla vânătoare și cine i-au fost companionii. Ar fi o dovadăde mare bărbăție și de mare curaj politic.

” S-au înmulțit, tot mai mult, personalitățile publice care, cu referire la „specialiștii” născuți peste noapte, zic despre aceștia că au făcut facultatea „la barieră” sau „în balcon”, la vreo instituție de învățământ privată. Ei bine, formularea asta ne enervează. Nu-i așa! „Specialiștii” și-au obținut diplomele la „Fabrica de studenți”. Și nu se poate spune că existădiplome false, ci niște formulare pe care scrie DIPLOMĂ, pe care le cumpără90% dintre absolvenții acestor fabrici. În „fabrici”, nu trebuie săștii carte la intrare, trebuie săai buletin și bani pentru cursuri, „examene” ș.a.m.d. Cum este posibil așa ceva? Pentru că avem partide de culoarea maro, legi de aceeași culoare și totul este că că niu în țara asta în care prostia este ridicatăla rang academic. De Dincolo, se aud urletele Academicienei Doctor Inginer Elena Ceaușescu, văzându-și egalii neîmpușcați”¦

” Zvonuri tot mai insistente afirmăcă la mijlocul săptămânii trecute, în municipiul Rm. Vâlcea s-a consumat vizita conspiratăa pesedistului Miron Mitrea, fostul șef de campanie al PSD, în alegerile din iarna anului trecut. Nu se suflănimic despre scopul vizitei sale, dar ne-a fost transmis, că MM s-a întâlnit cu trei pesediști vâlceni, potrivnici șefului organizației vâlcene – Ion Cîlea, despre care se știe că este un înfocat susținător al președintelui Geoană, dar nu se știe ce au discutat subalternii dumnealui cu renegatul pesedist dâmbovițean. Despre Mircea Geoanăse știe că este din ce în ce mai iritat de ieșirile la rampăale lui Mitrea, dar și de încercă rile lui de racolare a unor trădători din tabăra Geoană- Vanghelie – Năstase. Încercând săidentifică m locația în care a fost găzduit cel care se aflăpe lista exmatriculării din PSD, ni s-a spus că a dormit într-o locuințăsituatăla ieșirea – intrarea din/în Rm. Vâlcea, de unde, în viul nopții, a plecat în zona de nord a județului, participând la o partidăde „braconaj politic”. Vom încerca sădelimităm adevărul de ficțiune și văvom ține la curent.