Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

 La Serviciul Control Calitate a Lucrărilor în Construcții Vălcea (SCCLC – fostul Inspectorat Județean în Construcții) s-a instalat deznădejdea și tristețea ” la atmosfera de tristețe din fostul Inspectorat Județean în Construcții a contribuit și Ion Nicolae – Dințișor care, de două zile, râde cu gura până la urechi, amenințându-și colegii cu venirea unui alt șef „mai al dracului” decât el ” pe forumul ediției electronice a ziarului nostru, un cititor, bine intenționat, ne-a tras un perdaf, binemeritat ” cu părere de rău anunțăm decesul săptămânalului „Observatorul de Vâlcea”, condus spre faliment de înjurătorul nostru permanent Adrian Pană” săptămâna trecutăam anunțat că subprefectul interimar Anuța Handolescu va fi schimbat din funcție și iatăcă s-a adeverit

” La Serviciul Control Calitate a Lucrărilor în Construcții Vălcea (SCCLC – fostul Inspectorat Județean în Construcții) s-a instalat deznădejdea și tristețea. După ce actualul șef Ion Nicolae – Dințișor, va închide ușa instituției pe dinafară, întârzierea numirii înlocuitorului său la conducerea ei, dă, tuturor salariaților, de gândit. Din culisele politicului se aude că pedelistul Ion Tudor, cel răsplătit, pentru scorul electoral obținut la Parlamentare, cu această tantiemă, va fi totuși „înscă unat”, cu toate că Prefectura Vâlcii a fost înștiințatăoficial că , pentru concursul de ocuparea funcției vacantate, TREBUIE săparticipe numai absolvenți ai facultății de construcții, cu o vechime de minim cinci ani în funcție. După cum se știe, fosta șefăa Inspectoratului de Stat în Construcții, ing. Dorina Isopescu, i-a refuzat lui Ion Tudor prezența la SCCLC, menționând că pedelistul vâlcean are numai doi ani pe funcții cu studii superioare și are absolvităo facultate de ecologie, ceea ce îl face incompatibil ca șef în construcții. Totuși, Ion Tudor este un fost ofițer, din arma Geniu, lector la Școala de ofițeri, din Rm. Vâlcea, iar studiile militare absolvite îi conferăcalitatea de subinginer constructor. Dacă Dorina Isopescu a considerat că subinginerul Ion Tudor nu poate fi șef la Serviciul Control Calitate a Lucrărilor în Construcții, se spune că noul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții – Constantin Adrian Balaban Grăjdan l-ar fi acceptat, urmând ca numirea acestuia săvinăsăptămâna viitoare. Interesându-ne despre ce stăîn spatele spectaculoasei răsturnări de situație, am aflat că președintele Consiliului de Conducere al Inspectoratului de Stat în Construcții – Constantin Adrian Balaban Grăjdan este un fost ofițer de Armată, ce a lucrat, până mai de curând, la Direcția Juridică a MapN. S-ar putea săvăpuneți întrebarea de ce sunt triști salariații SCCLC – Vâlcea? Un rău-voitor le-a strecurat „gulguta” că După instalarea în funcție a pedelistului Tudor, instituția va fi condusăde soția acestuia, cunoscut și important om de afaceri din județ. Le sugerăm scepticilor sănu se mai grăbească în a trage concluzii destabilizatoare, pentru că fostul maior (r) Ion Tudor știe săfie comandant și acasăși la serviciu, iar soția sa știe bine că dușmanii familiei sale stau pe la colțuri ca săle vâneze greșelile și să-i reclame. Așa că , sus capul și zâmbiți cu ochii…

” La atmosfera de tristețe din fostul Inspectorat Județean în Construcții a contribuit și Ion Nicolae – Dințișor care, de două zile, râde cu gura până la urechi, amenințându-și colegii cu venirea unui alt șef „mai al dracului” decât el, ceea ce, zice el, îi va face pe toți contestatarii lui să-l regrete. După cum îl știm noi, pe acest discipol al lui Brătianu, uneori, se bagăsingur în seamă, comentând orice și dându-și cu părerea oricând, lucrând chiar și la o operăliterară- unicat – unde și-a propus săcomenteze împerecherea hamsterilor pitici cu lemurii catta. De unde se poate trage concluzia că acela ce-i învenineazăpe viitorii subordonați ai nou-venitului Ion Tudor nu este altul decât ofticatul mustăcios care își vede, astfel, tăiatăconducta veniturilor personale și extra-salariale. Iar ca să-l punem și noi bine pe „Dințișor” cu șeful lui, putem dovedi cu martori că Ion Nicolae a menționat, într-un anturaj tolerant, că soția lui Ion Tudor l-a pus pe el ca săne amendeze, iar Emilian Frâncu – Măndelul liberal, i-a ghidonat numai orientarea spre cuantumul amenzii aplicată, de 3 miliarde lei. Dacă se va face imprudența menținerii lui Ion Nicolae la SCCLC – Vâlcea, numai preoții mai pot săscoatăafarădracii de acolo.

” Pe forumul ediției electronice a ziarului nostru, un cititor, bine intenționat, ne-a tras un perdaf, binemeritat. Corespondentul cu IP-ul de calculator 81.18.83 (nick name „IR IR IR”) se declarăoripilat de atacurile dintre ziariștii diferitelor publicații vâlcene, întrebându-ne de ce ne „bălăcă rim în văzul lumii”. Declarându-ne de acord cu critica sa și trecând cu vederea insultele ce ni le adresează, cu subtilitate, îl întrebăm și noi cum se face că nu-i vede pe aceia care declanșeazăpolemicile din presă , ce sunt doar câțiva, neremarcați în societate decât prin faptul că se manifestăvocal, dominați de urăsau de neputința existenței lor profesionale. Vocea Vâlcii nu a declanșat niciodatăatacuri împotriva cuiva, dacă nu a fost ținta unor insulte sau calomnii sau dacă nu ar fi constatat că minciuna de presă a înlocuit adevărul, dedându-se la intoxicarea, dezinformarea și manipularea opiniei publice. S-a ajuns până acolo încât, datorităa 4-5 ziariști ce lucreazăla tot atâtea gazete, săse spunăcă , acum, nu se mai minte ca o gazetăamericană, ci ca una sau mai multe de pe la noi. Provocatorii scandalurilor de presă sunt conștienți de nulitatea existenței lor profesionale și a foii de apartament în care scriu și se dedau la tot felul de artificii scandaloase, acuzând pe alții de ceea ce sunt ei vinovați. Celebrul ziarist Silviu Popescu a înțeles să-și facă loc pe piața publicistică vâlceană , determinând atacuri negative la adresa unor personalități județene, ajungând să-și transforme critica-i mincinoasă, în urăpersonală. De curând, cu referire la un drept la replică ce nu i-a fost adresat lui (ca urmare a criticii aduse primarului Mircea Gutău, obsesia nopților lui vomitive), nu a pregetat săne atace și pe noi. Iatăfragmentul: „(adresându-se lui Mircea Gutău): Noi am crezut întotdeauna că ne luptăm cu un bărbat cu principii, nu cu niște Tănăsoaica, Romeo Popescu, Tanislav ori Smeoreanu. Cine se amestecă cu jirul, domnule primar, este sortit săfie mâncat de porci”. Prolific cum este în insulte și calomnii, Silviu Popescu lovește, dintr-o dată, în patru ziare, patru instituții media. Oare nu-i cam mult, domnule avocat „IR IR IR”? Și cum de își permite muciosul acesta gângăvit să-i compare pe cei patru colegi de-ai lui cu fructul stejarului, hranăbunăpentru porci? Ce am putea face decât să-i umplem fundul cu pantofi, ca săi se ducă mintea la cap? Iar dacă se tot laudăcă este puternic, sfătuiți-l săvinăsă-l avem în Față , săne privească în ochi? Știind bine că lașul individ tarat ce este nu va veni niciodatăla dialog, îi vom propune noi (cei patru ziariști insultați și amenințați cu privarea de libertate) un dialog în instanța de judecată, cu moderator completul de judecată. La proces, cu siguranță, va veni. Nu are încotro!

” Cu părere de rău anunțăm decesul săptămânalului „Observatorul de Vâlcea”, condus spre faliment de înjurătorul nostru permanent Adrian Pană. Acest ziar, tipărit în numai 800 de exemplare și vânzare „zero”, refuzat la difuzare de societățile comerciale de profil, era tipărit la editura PETRAS, fiind făcut cadou celor care treceau prin hotelul Alutus sau pe stradă, de micii difuzori de presă . Rămânând și cu o mare datorie la tipografie, „Observatorul de Vâlcea” și-a dat obștescul sfârșit. Păcat de titlul lui! Cu siguranță, ziarul va reapărea, în preajma alegerilor europarlamentare și alegerilor la Președinție, iar Pană, ca o placă defectă, va mai înjura „veteranii” presei, câinându-i pe „ziariștii tineri”, ce nu se pot manifesta și ei profesional din cauza primilor. Apoi iar”¦ noapte bună! „Veteranii” presei, comentând decesul determinat de lipsa de interes a cititorilor vâlceni pentru cele inserate în paginile Observatorului, îi propun falimentatorului Adrian Panăsăse angajeze pe undeva, săia și el un salariu decent și constant, sădevină, cu adevărat, cap de familie și cetățean onorabil al Râmnicului nostru drag. Deși au mai fost două tentative de a colabora cu ziarul nostru, îi avansăm lui Panăoferta de a ni se alătura, în redacție. Săpoatăsăspunăși el că este ziarist și că lucreazăla un ziar!

” Săptămâna trecutăam anunțat că subprefectul interimar Anuța Handolescu va fi schimbat din funcție și iatăcă s-a adeverit. La începutul săptămânii, Cancelaria Guvernului Boc a emis ordinul de scoatere a sa din funcția deținutătemporar și numirea în funcția de inspector guvernamental. Dar dacă va crede cineva că Anuța va face mulți pureci și în această nouăcalitate de înalt funcționar public, se înșală. Prim-ministrul Emil Boc va începe curățenia și în aparatul prefecturilor, restructurând funcții și licențiind înalți funcționari. Sunt cam mulți 90 de înalți funcționari publici, în România, iar criza economică , nu și-a arătat fața, până acum. Nu o plângem noi pe doamna Handolescu și nici nu credem că va muri de foame, dar, parcă , menținerea ei în „aparat” era meritorie, pentru eforturile depuse de 8 ani de zile și pentru bărbăția cu care a înfruntat pericolele județului, de până acum. ÃŽntr-un clasament al prefecților județului nostru, Anuța Handolescu ar fi „a mai prima”.