Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

Dovedind că nu are umor, dar și că nu știe săaprecieze situațiile (rare) care-i sunt favorabile, ziaristul Adrian Panăs-a dat iar la noi. ” Încercă m să-l trezim pe patronul unui cotidian local, transmițându-i că dorința sa de a ajunge director la Direcția județeană de asistență Socialăși Protecția Copilului (DJASPC), nu i se va îndeplini. ” Credem că suntem singura publicație localăcare-i taloneazăîndeaproape pe parlamentarii vâlceni, încercând să-i deconspirăm în neputința lor Parlamentară 

” Dovedind că nu are umor, dar și că nu știe săaprecieze situațiile (rare) care-i sunt favorabile, ziaristul Adrian Panăs-a dat iar la noi. Nu știm, cu exactitate, cea zis – pentru că nu-i găsim ziarul pe piața publicistică a Vâlcii, iar ediția lui electronică o găsim în „erorr”, de fiecare dată, dar prietenii lui ne-au transmis că omul este tare supărat pentru că l-am nominalizat (din zvonuri) ca potențial candidat la președinția organizației municipale Rm. Vâlcea, plecând de la ideea că în politic orice este posibil, iar democrația le dădreptul tuturor „chemaților sau ne-chemaților” la aspirații. Aaa , dacă spuneam că Panăvrea săcandideze la președinția organizației celor care apreciazădiurn efectul razelor de Lunăasupra galoșilor de gumă, îi solicitam chiar noi săse supere, dar așa? Unde-i chichirezul? La temă, ca săse vadăcât de ridicol este, într-o discuție avutăcu Emilian Frâncu, liderul județean al PNL, acesta ne-a spus: „Competiția pentru ocuparea funcției de lider de partid, în contrapartidăcu Ion Nicolae, este deschisătuturor membrilor noștri, din Rm. Vâlcea. Chiar și Panăpoate candida. Este membru liberal, deși eu i-am zis sănu se înscrie în partid. M-am gândit la publicația lui și la profesia de ziarist ce o practică , ambele având de suferit din cauza înregimentării sale politice. Dar nu a ascultat, ceea ce măface, totuși, săapreciez atașamentul lui Față de PNL”. În acest context, nu înțelegem care-i supărarea liberalului Pană, pentru critica sau lauda ce i se poate aduce. A confunda enunțul că „va candida” la șefia PNL Rm. Vâlcea, cu o critică – denotăcă trebuie sămai treacă mult timp până ce soarele politicii îl va coace. Prea se răsFață , în paginile publicației sale, deja devenităpartizană, băgându-se numai el în seamă.

” Încercă m să-l trezim pe patronul unui cotidian local, transmițându-i că dorința sa de a ajunge director la Direcția județeană de asistență Socialăși Protecția Copilului (DJASPC), nu i se va îndeplini. Și nici în altăparte, nu va avea succes. S-a născut, pentru a fi învins. Înstituția poftităse aflăîn sfera politică protecționistăa PSD și, evident, directorul liberal va fi schimbat. Pe acest fond, „Elvisul” presei locale, vrea săajungăși el, pentru prima dată, cineva. Actualul director, doctorul Nicolae Badea, renumit medic, a făcut atât de multe investiții în unitățile spitalicești din subordinea DJASPC, încât se poate spune că a dat o Față nouăși un suflu modern asistenței sociale și protecției copilului, în județ. Dar săschimbi un medic – competitiv ca manager – cu un inginer (sau subinginer?) specialist în cârlige de rufe și ace cu gămălie (fabricate la UZUC), care a vândut haine în Dovali și acum conduce un ziar pus, din 4 în 4 ani, la dispoziția Puterii (care se schimbă), este mult prea mult. Văzându-i tenacitatea cu care cere funcții de conducere, l-am rugat și noi pe liderul PSD – Ion Cîlea să-i dea Tanislavului o tantiemă, ceva, cât-decât, dar, sigur, lumea pesedistăeste trează, totuși. că ciula i-a acoperit și ochii și urechile poftitorului, de i s-a oprit în nodul de la cravatăși nu mai vede, nici nu mai aude. Astfel că , oricât ar striga el că iubește culoarea roșie a celor trei trandafiri, lujerul florilor tot galben rămâne. că , mai acum două luni, băiatul era membru PNL și participa activ la ședințele de partid conduse de Emilian Frâncu. Doamne, unde te ascunzi, acum, de nu repudiezi ipocrizia ?

” Credem că suntem singura publicație localăcare-i taloneazăîndeaproape pe parlamentarii vâlceni, încercând să-i deconspirăm în neputința lor Parlamentară și nerespectarea promisiunilor făcute în campania electoralăsau apreciindu-i pentru „faptele lor de arme” favorabile electoratului. până acum, avem o teribilăarhivăcu activitatea acestora, contabilizând activul și pasivul muncii lor, relevându-se numai aspecte de pasivitate, de hibernare sau de acțiuni avantajoase lor și grupurilor ce i-au susținut financiar în alageri. Spre exemplu, la capitolul acțiuni împotriva propriului electorat din colegiul care i-a propulsat în Parlament, campioni sunt deputatul Dan Mazilu și senatorul Laurențiu Coca, nașul și finul, pentru că Mazilu va fi nașul de cununie al fiicei senatorului Laurențiu Coca. Nășărie – finărie, dar nu știm dacă parlamentarii aceștia s-au pus de acord în a nu vota un amendament la Legea bugetului prin care senatorul liberal Emilian Frâncu a cerut 2 miliarde lei vechi pentru reconstrucția și modernizarea stadionului din comuna Alunu, dar iatăcă au făcut-o. Comuna Alunu se aflăchiar în colegiul lor electoral și, mai mult, amândoi sunt patroni sau conducă tori de echipe de fotbal. Coca, la Berbești și Mazilu, la Lăpușata. Ce dragoste și atașament manifestăaceștia Față de cei care le-au dat voturile din colegiul lor și – în special, Față de locuitorii tineri din Alunu – de vreme ce s-au opus amendamentului avansat de un alt parlamentar vâlcean de a se reconstrui o bazăsportivă? Dacă pe Dan Mazilu îl mai înțelegem (este prea ocupat cu afacerile firmei sale SC Ghecom SRL și cu licitațiile la care participă, prin București), pe Laurențiu Coca, chiar nu-l înțelegem. Altceva, spunea în campanie și altceva, face acum. S-a urcat capra pe urs și se și știe sus! Sperăm într-o explicație datoratăopiniei publice și în viitoare scuze datorate sportivilor și spectatorilor comunei Alunu. Avem și noi un amendament: deputatul Aurel Vlădoiu a votat propunerea liberalului Frâncu, fără a se gândi la frondăsau răzbunere. De unde se poate trage concluzia, cine-i om și cine-i câine, respectându-și electorii!

” Deși existăprobe că denunță torul primarului Mircea Gutău și ex-viceprimarului Nicolae Dicu – Constantin Popescu-Crinu a fost citat cu MANDAT DE ADUCERE la procesul de la Curtea de Apel, din Constanța, niște urechiști de presă , mâzgălitori de imagini coclite și prezentari de activități imaginare, în fițuici neafirmate, Continuă săsusținăcontrariul adevărului. Aceștia sunt discipolii ziaristului Silviu Popescu și încearcă să-i fie lui ecou, în tulburarea ce l-a cuprins psihic, știind că soluția achitării celor doi va fi definitivăși irevocabilă. Dacă pe Silviu Popescu îl mai înțelegem (pentru că nu a găsit o cale demnăde afirmare a prestației sale jurnalistice, După întoarcerea cu spatele la Unchiul Sam ce-l adoptase, totuși, ca pe un fiu vitreg), pe idioții ăștia „corp ansamblu”, pas de-i mai poți cataloga. Ne amuzăcum scriu – mai toți – După informațiile asigurate de presa centralăsau copiind veștile de pe site-ul DNA. fără a se deplasa la fața locului, săvadă, săaudăși să-și formeze – PE VIU – o convingere ce poate duce, numai ea, la concluzii pertinente, idioții se bagăși ei în seamă. Ziariștii „copy-paste” vor intra în anonimat, în curând, criza economică aruncându-i la lada de gunoi a presei locale. Deja, trei publicații se aflăîn „gura prăpastiei”. Și de va fi ca fițuicile astea de pripas sădispară, săvedem unde vor mai lucra limbiștii scribălăi, lătrătorii la luna ascunsă-n hazna și „vedetele” de prin restaurantele unde-și fac veacul citind etichetele de pe sticlele cu băuturi alcoolice. că la ziarele care conteazăîn județ, s-a închis la pâine!

” Un comunicat de presă emis de Biroul Parlamentar al deputatului PNL – Cristian Buican a anunțat opinia publică de faptul că deputatul nostru ar fi înaintat un număr de 73 de amendamente la Legea Bugetului. Verificând adevărul informației, am rămas surprinși de faptul că pe site-ul Parlamentului, deputatul Buican nu este creditat cu nici un amendament și nici nu este considerat drept co-autor al unor amendamente ale senatorului Emilian Frâncu, însumate la 125 de solicitări. Din totalul amendamentelor avansate de parlamentarii liberali vâlceni, niciunul nu se referăla sprijinul comunei Perișani, locul de baștinăal deputatului Buican, fapt ce ne duce cu gândul că acesta nu a avut nici un deziderat pentru electorii din colegiul care l-au creditat, prin vot, în Legislativ. Pentru a îndrepta eroarea comisăîn comunicatul de presă emis la data de 11 februarie 2009, solicităm precizări și justifică ri de la semnatarul acestuia. Opinia publică trebuie săștie adevărul! Considerăm că emiterea unui comunicat de presă prin care electorii sunt mințiți flagrant, este un grav act politic, pionierat, în acest sens, în județul nostru. Surse din cadrul organizației județene a PNL ne-au transmis informația că între deputatul Cristian Buican și senatorul Emilian Frâncu s-a declanșat vendeta, senatorul considerând că , la toate semnalele de prietenie transmise colegului său de partid și de parlament, a fost ignorat, fără explicații pertinente. Iar de aici feedback-ul…