Acasă Arhiva 2 SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

ȘTEFAN PRALĂ ESTE UN PERSONAJ CONTROVERSAT

 

” În numărul trecut, am prezentat fapta reprobabilăa candidatului PSD, la Senat, Ștefan Prală, care, aflat în campanie electoralăîn județ, l-a lovit pe un tânăr în cap și l-a amenințat cu pistolul, despre care zice că i-ar fi rupt posterele de pe stâlpi. Dovedim, astfel, că nu avem partipriuri cu nici un partid și că orice faptăhuliganică o aducem la cunoștința opiniei publice. Candidatul Ștefan Prală, ajutat de unul dintre ciudații săi prieteni (contestat de mulți râmniceni, pentru că se dovedește „lunatic”) l-a bătut cu un drug de fier pe fiul viceprimarului din Golești, punându-i și pistolul la tâmplă, însoțit de amenințarea cu moartea. După cum o cere deontologia, semnatara articolului l-a contactat pe huligan, cerându-i punctul de vedere asupra acuzațiilor ce i se aduc. Evident, omul a negat comiterea faptei, ba chiar s-a dat și victimăde-a presei, rugându-ne, totuși, sănu publică m articolul pe motiv că -l vom avantaja pe contracandidatul lui, liberalul Emilian Frâncu, dușmanul nostru de moarte. După cum s-a putut vedea, pentru cititorul vâlcean și pentru informarea lui corectă, am trecut peste antivotul pe care-l creăm liberalului Emilian Frâncu și am dat publicității cazul. Eram sigur că Pralăne va cumpăra ziarele de pe piață, așa că am făcut o ediție dublă, distribuind noi ziarul sabotat, în colegiul unde candidează.

Morala desprinsădin acest caz o reprezintădorința noastrăde a avea în Parlament politicieni serioși, onorabili, culți și necontaminați de microbul huliganismului. „Revoluționarul” Ștefan Prală, construindu-și o biografie profesionalăcontestabilă, a ajuns acolo unde nu-i este locul, și nu merităsăfie trimis, prin vot, în înaltul for legislativ al țării. Dorind săsemene cu revoluționarul Dan Iosif, Pralăs-a contaminat de cunoscutele deprinderi ale acestuia, devenind, ca și el, bătăuș și pistolar. Ceea ce surprinde mai pe toată lumea din viața publică , este faptul că organizația județeană a PSD – unde Pralăa ajuns (neeligibil) vicepreședinte, adoptăpoziția struțului, neprecizându-și nici o poziție, Față de cele semnalate prin mass media. Domnule Cîlea, așa cum dumneavoastrătrimiteți drepturi la replică pentru orice critică ce vi se pare tendențioasă, tot așa trebuia săprocedați și în acest caz de violențăpolitică . Față de ceea ce a făcut Ștefan Prală, micile altercații sau găinării electorale liberale, sunt niște copilării!

 

TĂRICEANU NU DĂ O CEAPĂ DEGERATĂ PE ROMÂNI

 

” Și acum, una bună, adevărată. că lin Tăriceanu zis și Popescu, și-a însușit propunerea Norică i Nicolai ca procurorii săfie desemnați de CSM și nu de Președinte. Chemat la Bruxelles sădea socotealăpentru această inițiativă, Tăriceanu a dat vina pe subalterna buclucașă. „Ea este vinovată” – s-a smiorcă it el, „eu nu am nici o vină”. Păi, cine-i liderul partidului, Kuchy dragă, și a cui subordonatăeste aspiranta (eternă) la portofoliul Justiției? Cine a pus-o pe doamna jandarm în fruntea plutonului de execuție „322” care l-a pus pe Băsescu la zid? Uite cum ăstora nu le mai este rușine de popor, de electori, ci doar de străinii din Europa. Apoi, nu avea dreptate Ceaușescu?

 

BLEOTU ÎȘI FACE CAMPANIE ELECTORALĂ DIN BIROU

 

” Candidatul PSD Vasile Bleotu crede că va câștiga lupta electorală, stând la București, cu gânditorul său politic pe scaun. În periplul nostru electoral, prin colegiile județene, nu am găsit nici urmăde Vasilică PSD, dar nici pe vreunul dintre reprezentanții săi electorali care să-l reprezinte. Săse fi retras acesta din cursă, negociind non-combatul cu vreun concurent și opinia publică sănu cunoască ? Nu știm cât de real poate fi acest zvon (pentru că existăun astfel de zvon), dar ținem să-i anunțăm pe electorii pesediști din Drăgășani, că secretarul de Stat Zvetlana Preoteasa – contra-candidatul lui (liberal) în colegiu, se aflăîn fruntea tuturor sondajelor făcute până acum, cu un procent de 36,5%. Prin publicarea și a acestei informații, dorim săarătăm că nu suntem împotriva liberalilor și nici nu avem afinități pesediste, ci dovedim faptul că ne caracterizeazăcorectitudinea profesionalăși echidistanța politică . Dorim ca în alegeri săînvingăcei mai buni, indiferent de culoarea lor politică !

 

VIRTUÎILE NAÎIONALE

 

” Se spune că , la facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni săprospere, a hotărât sădea fiecă ruia câte două virtuți. Și așa fu. Pe elvețieni i-a făcut ordonați și respectuoși Față de legi, pe englezi – perseverenți și studioși, pe japonezi – muncitori și răbdători, pe francezi – culți și rafinați și pe spanioli – veseli și ospitalieri. Când ajunse la români, se întoarse că tre îngerul care scria și-i zise: „Românii vor fi inteligenți, cinstiți și PSD-iști”. Când terminăfacerea lumii, îngerul îi atrase atenția: „Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuți iar românilor trei; în acest fel îi vor depăși și exploata pe toți ceilalți”. „Aoleu, așa e! Ai dreptate!”. Da, dar virtuțile dumnezeiești odatăacordate, nu se mai pot lua înapoi; așa că zise: „Fie, românii săaibătrei virtuți! Doar că nimeni nu va putea avea mai mult de două în același timp!” Și, astfel, iatăce s-a întâmplat: ” românul care e PSD-ist și cinstit, nu poate fi inteligent. ” cel care e inteligent și PSD-ist, nu poate fi cinstit. ” iar cel care e inteligent și cinstit nu poate fi PSD-ist.

 

FRÂNCU, „PARANORMALUL” LIBERAL

 

” Nici un număr de ziar, fără Frâncu, pare a văspune informații furnizate periodic despre acesta. Și cum sănu vi le prezentăm, dacă acesta face parte din partidul aflat la guvernare, mai face parte și din „cei 322” – care „au tras” în Băsescu și în noi și mai este și impostor? Impostura sa rezultădin faptul că , înainte de Revoluție, a fost un vașnic apărător al cuceririlor socialismului biruitor la orașe și sate, un „aparatcik” comunist(utc-ist) și, acum, se bate cu că rămida în piept, ca săi se audăcapitalismul și democrația ce zice că existăîn el. Un fost tovarăș de-al său de propagandăcomunistăprintre elevi, ne-a declarat (în scris) că utecistul Valentin Emilian Frâncu era un pasionat admirator al lui Ceaușescu, bun orator și recitator „al noii ere socialiste”, dar mai avea și alte calități reprobabile. Spre exemplu, se „cocoșea” pe lângă colegele sale din liceu, care nu-l prea băgau în seamă(de tocilar ce era!) și, ca săle intre în grații, le ghicea în palmăviitorul și trecutul în cafeaua neagrăde contrabandă. La fel ca și acum, „mama Omida” asta – în varianta masculină- se folosea de gurăpentru a le aiuri pe naivele domnișoare, mințindu-le de noroc și fericire, de alungarea necuratului (pe care necurat credem nu-l vedea nici el, că nu avea oglindă-n Față ), urmărind scopuri ale tainei spovedaniei în favoare „cuiva” sau pentru „ceva”. Ni s-a mai spus că lui Frâncu i-au cam mers „vrăjitoriile” până când s-a prins una dintre fete că -i doar gargaragiu și l-a dăruit cu o geantăplină de că rți în cap, folosindu-l pe post de cuier. În ziua de azi, în fața minciunilor cu care aiurește electorii vâlceni, poșeta trebuie săfie ștampila de vot. Fraților, nu-l votați pe Emilian Frâncu, pentru că a luat-o razna de tot. Oferăce nu are, bate câmpii fără reținere, nu lasăbunul simț săse odihnească și el și nu renunțăla”¦ magiun, că altceva a mâncat destul până acum.

 

VISUL LUI PATRICIU STĂ SĂ SE ÎMPLINEASCĂ

 

” „S-ar putea ca partidul care câștigăalegerile sau majoritatea care se formeazăsănu fie pe gustul președintelui, dar asta este”, spunea că lin Popescu Tăriceanu pe 30 octombrie. Între timp, atât Mircea Geoană, cât și Dan Voiculescu, liderii alianței PSD+PC, au confirmat intenția formării unei majorități parlamentare post-electorale care să-i impunăpreședintelui numirea premierului. Din moment ce PSD+PC nu va obține 50%+1 din numărul de mandate, este limpede că majoritatea la care se referătoți trei nu poate fi constituitădecât din PSD+PC și PNL. Opțiunea partidului condus de Tăriceanu, de a intra în viitorul Guvern alături de PSD, explică perfect acum ruperea alianței DA, trădarea electoratului care i-a votat, a fostului partener – PD – și a președintelui. Încă de atunci visul lui Patriciu începuse sădevinărealitate. Adevărații prieteni și parteneri ai „urmașilor brătienilor” sunt Ion Iliescu și Dan Voiculescu.

 

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.