Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

 Forțe malefice destabilizatoare trag sforile pentru a încă iera conducerea superioarăa organizației PSD ” farmacistul Samuel Vâlcu, face el ce face și ne determinăsă-l arătăm cu degetul ” doctorul Nicolae Badea – directorul de la Direcția pentru Protecția Copilului și asistență socială- Vâlcea ne-a amuzat cu o informație de răsunet ” lipsa de coloanăvertebralăa prefectului, dublatăevident de-o încă lcare flagrantăa stării sale de apolitic au făcut ca rezultatul procesului cu cei de la Consiliul Județean săfie exact cel dorit de Emilian Frâncu ” schimbarea lui Ștefan Pralăpe lista de candidați a PSD pentru alegerile din noiembrie este o chestiune de zile

 

” Nu-i pace sub măslini, la PSD – Vâlcea. Forțe malefice destabilizatoare trag sforile pentru a încă iera conducerea superioarăa organizației, în interior și cu restul lumii, cu gândul la Congresul extraordinar al partidului, unde se sperăcă va avea loc descă unarea lui Mircea Geoană. Cele două tabere vâlcene trandafirii formate, se așteaptăpe După colț. Una dintre ele, partizanăa lui Ion Iliescu (deputatul Aurel Vlădoiu este un mare simpatizant al acestuia) vrea să-l readucă pe frontispiciul social-democrat vâlcean pe fostul președinte Iulian Comănescu. Asta în cazul în care Geoanăva fi „repudiat” și tabăra președintelui Ion Câlea va fi admonestatăpentru hotărârile dure luate în ultimul timp. Nu deținem date dacă domnul Comănescu face parte dintre „complotiști” sau este folosit numai numele său, dar o lămurire publică parcă se impune. Săașteptăm data de 27 septembrie și săvedem cine învinge. Dar cum majoritatea învinge minoritatea (pro-ilisciană), tot Ion Câlea va ieși mai bine!

” Farmacistul Samoil Vâlcu face el ce face și ne determinăsă-l arătăm cu degetul. Este bine știut că dacă te mănâncă pielea, se va găsi cineva săte scarpine. Și asta o săi se întâmple falsului politician, în curând. El este unul dintre cei mai bogați râmniceni și bogăția și-a făcut-o pe seama vânzării medicamentelor atât de necesare oamenilor sărmani ce-și cheltuie pensia pe scumpetea acestora. De mai mult timp suntem în posesia unor documente cu ajutorul că rora ne vom putea susține afirmațiile și dacă nu le-am folosi până acum a fost pentru că omul s-a ținut numai de afaceri și a mimat munca politică în spatele că reia s-a ascuns. Dar, constatând că se vrea și în Parlament, candidând în Colegiul de deputați Râmnic Sud, îl vom ajuta să-l cunoască electoratul, așa cum este, ca săse poatălăuda, în caz de succes, că are trecere printre râmniceni, nu ascunzându-se După notorietatea lui Mircia Gutău. Ceea ce nu am înțeles este de ce „mister Vâlcu” nu candideazăîn zona de Nord a județului, că doar este din că limănești și ajunge în Rm. Vâlcea făcând naveta?! Sperăm ca râmnicenii săținăochii deschiși la vot și să-l taxeze electoral, După fapte, că doar nu și-a făcut imensa avere ieftinind medicamentele

” Doctorul Nicolae Badea – directorul de la Direcția pentru Protecția Copilului și asistență socială- Vâlcea ne-a amuzat cu o informație de răsunet. În sarcina sa profesionalăcade și asigurarea asistenței pentru cei bătrâni și neputincioși care ajung la azilele de bătrâni. Președintele Consiliului Județean – Ion Câlea a primit în audiențăun bătrân de 74 de ani care l-a rugat să-l ajute săintre într-un azil, declarând că este singur pe lume, cu toate că are forța Financiară de a se întreține mulțumitor. Milos din fire, acesta l-a rugat pe doctorul Badea săgăsească soluția internării acestuia. Zis și făcut. Bătrânul a început săprimească asistență socialăde la stat. Auzind că acesta se comportăca un crai printre femeile azilului, „cocoșându-le”, surprinzător, l-a interpelat pe venerabilul Casanova, glumind pe seama virilității lui târzii. Mare i-a fost surprinderea doctorului, când „asistatul” i-a mărturisit că în comuna sa nu mai găsea partenere de intimitate și a aflat că la azile este o crizăde supraproducție de hormoni și o lipsăde potențăși de aceea a dorit săse interneze, că utând (și găsind) tovarășe de sex. Se spune că o femeie și la 80 de ani, tot pe spate stă, dar nu mai existăparteneri de generație apți de „cocoșeli”. Dar uite că excepția întărește regula. De unde se poate trage concluzia că nu vârsta este aceea care stopeazăemisia de hormoni

” Lipsa de coloanăvertebralăa prefectului, dublatăevident de-o încă lcare flagrantăa stării sale de apolitic au făcut ca rezultatul procesului cu cei de la Consiliul Județean săfie exact cel dorit de Emilian Frâncu. că petenia liberalăa dorit blocarea județului și, cu ajutorul Tribunalului Vâlcea, a reușit! Acum ar fi firesc ca funcționarii din primăriile vâlcene care nu și-au luat salariile de luni de zile săbatăla ușa ariciului lui Frâncu și să-i cearăchenzina. La fel și cei ce sunt plătiți pe seama prevederilor Legii 416, la fel și persoanele cu handicap Toți trebuie sămeargăla sediul lui Frâncu, pe strada Carol, și să-i cearăbanii. Cât despre prefect, e clar că reprezintăstrict interesele partidului ce l-a propulsat în funcție, fiind mai puțin importantăsituația dramatică din unele comune vâlcene.

” Schimbarea lui Ștefan Pralăpe lista de candidați a PSD pentru alegerile din noiembrie este o chestiune de zile. Chiar dacă președintele Ion Câlea s-a ferit sădea un verdict, este necesar ca social-democrații săfacă această modificare, pentru că nu pot trimite un „neica-nimeni” săse lupte în colegiul senatorial nord, unde Emilian Frâncu de la PNL și, poate, Ion Crăciunescu de la PD-L sunt adversari redutabili. În primul rând, Pralănu s-a remarcat cu ceva în zona respectivă, chiar dacă se laudăcu organizații puternice. Poate cea de la Bujoreni, unde, cu tot cu „Omuleț” (un așa-zis om de afaceri), nu are mai mult de-un taxi de membri de partid. În al doilea rând, ȘtefănițăPralănu are forța săse lupte cu unul ca Frâncu, ca sănu mai vorbim de binecunoscutul fost arbitru internațional Crăciunescu.

” „Ce Parlament unicameral? Băsescu confundăParlamentul cu cârciuma! Dacă îl iei la bani mărunți și îl întrebi ce e aia unicameral, crede că e o marcă de vin”; „Eu știu sigur de ce nu vrea Băsescu s-o valideze pe Norica Nicolai în fruntea Ministerului Justiției Păi, a auzit și el că Nicolai a spus, într-un cerc de prieteni, că -l va băga După gratii pentru infracțiunile comise, pe care le știe toatălumea” – acestea sunt doar două declarații făcute de liderul PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, în urmăcu câteva luni. Ieri-alaltăieri, Pătru a dat un interviu într-un ziar mititel din Vâlcea, în care lăsa săse înțeleagăcă PRM poate avea speranțe la 30 noiembrie numai dacă „se combină”. Iar dacă luăm în calcul atitudinea din ultima vreme a tribunului Vadim, vedem cu cine s-ar combina.

” O inițiativăa Ministerului de Interne permite polițiștilor săbeneficieze de indemnizații lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadăde 15 ani, ca să-și cumpere o locuință. Și noi credem că este un proiect foarte bun și asta pentru că problema constăîn felul următor. Polițiștii au deja o lege prin care beneficiazăde 50% din salariul de bazăpentru compensarea chiriei. În cazul în care un polițist vrea săîși ia o casăprin credit bancar, chiria i se sisteazăautomat, fapt pentru care acesta dorește sănu-și mai cumpere aceasta pe numele lui, astfel ca el săbeneficieze în continuare de chirie. Acest lucru în sine determinăîncurajarea statutului de „chiriaș”. De aceea în cazul în care în loc de chirie va opta pentru cumpărarea unei case în rate, statul în fapt atribuind aceleași fonduri ca și până acum, dar în loc săfie dați pentru compensarea chiriei vor fi pentru compensarea ratelor și astfel pe termen îndelungat mai puțin se va plăti de că tre contribuabili în acest sens… Iar, mai mult, polițiștii vor avea și case. Cu aceleași fonduri se vor rezolva 2 probleme sociale, iar pe termen lung se vor lua de la buget mai puțini bani, pentru că , acum, conform legislației în vigoare, legea chiriei se aplică polițiștilor până când aceștia ieșeau la pensie, iar prin noua lege doar 15 ani, fapt care îi determinăsă-și rezolve problemele în această perioadă. Este un proiect legislativ foarte bun, care nu încurajeazăpolițiștii la alte speculații și care aduce mai multe beneficii cu aceeași bani. Așa se face în toatăEuropa, însănu numai la drepturi, ci și la îndatoriri. De exemplu, în Franța. Acolo, polițistului i se dă, la absolvire, cheile de la un apartament cu 2 camere și mașină. Timp de 30 de ani, el plătește rate statului. După 15 ani, poate deveni proprietar. Dacă , în răstimp, face vreun act nelegal și este condamnat de instanță, i se desface contractul de muncă , i se anuleazăbeneficiul ratelor plătite și este trimis de izbeliște, deoarece statul și poporul l-au subvenționat săîși facă datoria cu demnitate și profesionalism și nu cu fapte de corupție lacomă. În legislația românănu existăprea multe prevederi privind calitatea profesională, ținuta morală, onoare sau demnitate. Trebuie săse acorde, prin lege, drepturi, dar și îndatoriri. Nu este posibil ca un polițist săfie lovit cu capul în gurăde un nemernic, în exercițiul atribuțiilor funcționale (cazul polițistului de la Costești) și săfie umilit pe motiv că procurorul nu are cum să-l pedepsească din vina Codului Penal. Un polițist în exercițiul atribuțiilor funcționale, reprezintăautoritatea statului. În America, Anglia, oriunde în lume, dacă nu te supui civilizat ordinelor juste ale polițistului, nu ai deloc viațăușoară. Societatea românească dorește polițiști adevărați, cu demnitate și probitate moralăși profesională, cu onoare și profesionalism și nu falsificatori de permise de conducere (ca la Argeș) – care dădeau șpăgi celor mai sus puși în ierarhia instituției (mult și bine) că de doi ani erau monitorizați de baștani și, dacă își achitau la timp cota, mai erau mult și bine monitorizați. În concluzie, polițiștilor li se dau drepturi, dar nimeni nu se apleacă asupra obligațiilor, ca săle facă de temut.