Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

la redacție ne-au venit mai multe scrisori prin care suntem rugați să-i spunem patronului cotidianului „Curierul de Râmnic” – Silviu Popescu sănu mai transmităGRATIS ziare vâlcenilor care nu s-au abonat la acest mijloc de informare în masă” Emilian Frâncu – liderul PNL și vedeta campaniei electorale la președinția Consiliului Județean Vâlcea nu suportăcritica și a ajuns iar săfacă spume când vorbește despre ziarul nostru ” moartea lui George Rădițăa fost speculatăelectoral de candidatul Partidului Verde, eternul adversar al primarului Gutău – Silviu Popescu ” în Constanța, pe la începutul anilor ’90, un țigan, adică rrom, candidat la șefia Partidei Rromilor (sau, mărog, unui partid romesc, ca sănu zic țigănesc) le-a promis locuitorilor unui cartier de țigani că le va da tuturor pantofi și chiar și-a mobilizat echipa de campanie săle măsoare tălpile tuturor țiganilor ” șeful echipei de Formula 1 Ferrari și-a concediat tehnicienii și în locul lor a angajat țigani din România pentru că scot roțile de 3 ori mai repede

” La redacție ne-au venit mai multe scrisori prin care suntem rugați să-i spunem patronului cotidianului „Curierul de Râmnic” – Silviu Popescu sănu mai transmităGRATIS ziare vâlcenilor care nu s-au abonat la acest mijloc de informare în masăprin propria lor voință, că li se aglomereazăcutiile de scrisori cu hârtie de proastăcalitate și cu un conținut mincinos și provocator. Dintre toate, cea mai interesantăni se pare scrisoarea unui preot care, în fiecare dimineață, când îi vine ziarul se întreabăcine-l sponsorizeazăpe individul acesta de-și permite săarunce atâția bani pe ziarele dăruite, „bașca faptul că participăla jaful din pădurile județului, prin aruncarea la foc a celulozei bunăpentru altceva (sau altcineva, spunem noi!) și nu pentru o gazetămincinoasă, plină de urăși de venin”. Are dreptate preotul vâlcean și, După campania electorală, vom face mari surprize cititorilor noștri – cu referire la acest bolnav de presă – interviuri cu oameni care l-au cunoscut bine și l-au diagnosticat cu realism, acte și fapte rușinoase produse de pseudo-justițiarul ipocrit și închipuit… Timp va mai fi destul, dacă nu cumva îl va ajunge și pe el răsplata măgăriilor făcute în urbea noastrăcontaminatăde elucurbațiile lui meschine. Pe această temă, ne adresăm și noi lui Silviu Popescu, cu rugămintea de a nu ne mai deranja cu abonamentul lui gratuit, asta nu pentru că nu am ști ce săfacem cu hârtia lui igienică , dar teamăne este că strică m cultura profesionalăa ziariștilor din redacție, ce încă mai cred că pot desluși viitorul de la cei mai în vârstăca ei. Omule, lasă-ne în pace cu ziarul tău. Nu ne-am abonat noi și nici pomeni nu vrem de la unul ce nu are nimic a ne spune. Sperăm că la votul de duminică săparticipe numai persoane cu discernământ și să-ți arate locul pestilențios unde-ți este casa.

Emilian Frâncu – liderul PNL și vedeta campaniei electorale la președinția Consiliului Județean Vâlcea nu suportăcritica și a ajuns iar săfacă spume când vorbește despre ziarul nostru. Degeaba-i cerem săaibăo comportare serioasăși-i transmitem semnale de cumințirea unor cretini din partidul lui, indivizi ușor analfabeți care murdăresc campania, degeaba îl îndemnăm la fair-play, că el tot pe surda-n horăface. Nuuu, alții sunt de vină. Ai lui doar răspund la provocă ri, zice el, uitând îndemnul ce le-a transmis năimiților, că scopul scuzămijloacele. Emilică , hai, ia tatăun calmant, pune-ți o că mașăde forțăși nu te mai agita. Așa cum se spunea cândva despre Republica de la Weimar că este „o republică fără republicani” – cei care știu ceva istorie vor înțelege la ce fac referire – așa se poate afirma și despre PNL Vâlcea că este un partid liberal fără liberali. Cu alte cuvinte, numai numele este de Partid Național Liberal, în realitate acolo sunt orice vrei (peremiști, țărăniști, pesediști, socialiști vulgari, cripto-comuniști, jigodii, lichele, etc.) iar liberalii autentici au fost marginalizați. Mey, milițiene, mey! Mey, Hendrix, mey! Nu te mai da mare cu șefii tăi de la București. Să-ți aducem aminte de porcă riile făcute de Dinu Patriciu, de sponsorizarea campaniei PSD din 2004, de declarațiile de simpatie Față de PSD, Bombo, etc, de boicotarea Alianței DA, de declarații de genul „primul-ministru trebuie săvinădimineața la mine săbem cafeaua și sădecidem ce trebuie făcut”, etc. Cine este cel care este adeptul viitoarei alianțe PNL-PSD, fraierică ? Nu cumva Patriciu, Crinel – care acum 2 luni considera „sigură” alianța PSD-PNL, Tăriceanu, Bogdan Olteanu? Cine, mai deșteptule, a sabotat alianța DA și s-a aliat cu PSD? Nu cumva PNL? Care partid a oferit cel mai mare număr de turnători? Nu cumva PNL? Spre aducere aminte: Mircea Ionescu Quintus (dosar cu 188 de note informative, deh era „productiv” gunoiul), Ioan Ghișe, Bălăceanu-Stolnici, Mona Muscă , etc. Mai vrei săenumărăm? Și ăștia de lângă tine sunt liberali? Măfaci sărâd ! Ăștia sunt lichele, iar PNL a încetat săfie de mult timp PNL și a devenit PNLichele. La lada de gunoi a istoriei, veți ajunge, cu așa-zișii voștri liberali.

” Moartea lui George Rădițăa fost speculatăelectoral de candidatul Partidului Verde, eternul adversar al primarului Gutău – Silviu Popescu. Ăsta are atât de mult discernământ, încât poate sădea și la alții. Deja s-a făcut o coadăimensăla discernământul lui și ce se mai înghesuie fraierii săia câte un chil, exact ca pe vremea lui Ceaușescu. Mai încet, bre guguștiucilor, că nu-i slanăsăse gate și vădăduduia baroneasă, din mânăîn mână, săajungăla toți. Ce-i al ei, e pus deoparte, adică în palmăși în boticul mic. Acu’ știți de ce vorbește cu gura mică …

” În Constanța, pe la începutul anilor ’90, un țigan, adică rrom, candidat la șefia Partidei Rromilor (sau, mărog, unui partid romesc, ca sănu zic țigănesc) le-a promis locuitorilor unui cartier de țigani că le va da tuturor pantofi și chiar și-a mobilizat echipa de campanie săle măsoare tălpile tuturor țiganilor, pentru că ei nu-și știau mărimea la încă lțăminte. Le-a promis că dacă va fi ales, își vor primi pantofii. Individul a fost ales, a făcut carierăpolitică , are un palat uriaș cu 1001 turnuri și turnulețe, dar pantofii nu i-a dat nici in ziua de azi. O fi pierdut lista cu măsurătorile. Ce zici Meline, seamănăcu ce a promis bulibașa Ion Nicolae liberalilor voștri din Colonia Aleea Nuci?

” Șeful echipei de Formula 1 Ferrari și-a concediat tehnicienii și în locul lor a angajat țigani din România pentru că scot roțile de 3 ori mai repede. Mai târziu i-a părut rău. E drept că Față de timpul obișnuit conaționalii noștri desfăceau roțile în 3 secunde însă în cele 7 secunde rămase au revopsit caroseria, au schimbat seria de fabricație si au vândut-o drept Honda.

” Vicepreșdintele, Crin Antonescu, lider al PNL a fost prezent, zilele trecute, la o lansare oficialăa candidatului Nicolae Stănică la primăria Mihăești. Printre cei prezenți la manifestare s-a aflat și liberalul județean supranumit „eu promit, nu dau nimic” adică Frâncu. Din cuvântare, realist copiatăDupă rețeta Ceaușistă, nu s-a înțeles nimic. Ciudat este faptul că , la finele discursului, câțiva din cei prezenți s-au aflat în pragul înscrierii, aderării la partidul pe care îl reprezintăFrâncu în județ. Dar… bun orator, prost politician! Astea au fost, în mare, comentariile După terminarea întrunirii. Ne-am gândit puțin mai mult și revelația politică ne-a cucerit ca pe o redută. Adică , am înțeles că președintele PNL, Frâncu, vorbește mult fără săfacă nimic, promite câte-n lunăși în stele dar nu se ține de cuvânt și îi place săvorbească în fața electoratului doar de dragul narcisismului care îl caracterizează. visează biserici, școli, construiește – el știe ce, dezvoltă- el știe cum – tot felul de locații, dar cu un singur amendament. Toate trebuie săpoarte amprenta lui, adică a LUI, cel care a pornit „Facerea”, nu a lumii, ci a POLITICII din Vâlcea . Și și-a început lucrarea cu … „cine este Tăriceanu, măp”¦.. pe el”. Când te uiți la ipocrit, când îl asculți ce vorbește și cum vorbește, nu te mai poate copleși decât scârba. Perfectul parșivism politic are un chip, capătăo fizionomie. Din nefericire, pentru tot ce înseamnăliberalismul județean, închipuirea se numește Frâncu. Botezat și Emilian”¦.

” Pataliputra