Ne pricepem bine săcomentăm tot ce se întâmplă, mai ales rău, în jurul nostru, suntem aprigi, răutăcioși, bârfitori, înverșunați, vorbim în butade, acuzăm de tot răul care se întâmplăpoliticul, vremea neprielnică , pământul neroditor, pe Dumnezeul orb de deasupra noastră, cerul prea înalt și mult prea albastru, câinii comunitari care ne deranjeazăintimitatea cu lătratul lor gros și strident, gropile din asfalt, niciodatădin suflet, marea prea închisăla culoare, costumul prost croit al președintelui țării, păsările care zboarăprea sus, dar niciodată, absolut niciodată, nu vedem niciun gram de vinovăție pentru ce e rău în viață.
Avem, ca popor, o abilitate deosebită, nu de invidiat, de a ne plânge conștiinței atunci când vecinul și-a cumpărat un costum mai bun de haine – de unde o fi avut bani nenorocitul ăsta? – când colegul de serviciu a citit mai multe că rți decât noi, când în ziare citim că suntem condamnați la mizerie și sărăcie din cauza mentalității retrograde pe care o tot că răm ca pe o povarăde 20 de ani în spate, când politicienii, cu o aurănevăzutăde intelectuali în jurul capului, ne povestesc că s-au îmbogățit peste măsurăfăcând uz de indiferența și neimplicarea noastrăîn viața socială, economică și socialăa țării și, în fine, atunci când realizăm că , deși, am sfărâmat, până acum, ani buni de democrație sub picioare, nu am învățat nici până azi sădeosebim lucrurile cu adevărat importante de cele insignifiante, dintr-o superficialitate proprie firii românești.
În schimb, din cârcotași și clevetitori peste măsurăne transformă m în spirite solidare, pline de înțelegere și compasiune Față de cei aflați în necaz, chiar dacă ei sunt din lumea celor bogați și reci, care simt o amăreală, ca de vomă, în gurăatunci când vorbesc muritorului de rând din care ne tragem noi ăștia care, din fericire sau nu, am învățat a mânui, nu ca Războinicul Luminii puterea banului, cuvântul ca pe o armăîmpotriva prostiei și cultura personalăca pe un paloș cu care decapităm ignoranța. Aiureli. În vremurile astea puțin contează.
Noi, românii, nu ne-om pricepe, poate, la prea multe lucruri, dar devenim, peste noapte parcă , experți atunci când trebuie săvorbim despre politică . Ni se pare că știm, mai ales, a o comenta. Conștiința bunului nostru românesc se pare că nu are alt interes de urmărit decât politica și iar politica. Politica a ocupat întreg farul conștiinței noastre lăuntrice. Vorbim toată ziua politică și chiar când nu vorbim interlocutorul nostru are totuși convingerea că facem cel puțin aluziuni la politică . Dar dacă n-ar fi politica ar fi altceva. Forțele reale ale sufletului tot trebuie săvadălumina, în orice caz. Ele văd lumina, la noi, sub haina politicii. Hainăcomodă, pe care o poți întoarce cum vrei. În schimb, când ni se pare că cei din jurul nostru nu ne ascultă, avem și obsesii de genul acesta, găsim o nouămodalitate de exprimare: una venitădin lăuntrul ființei noastre hăituităde prea dese neîmpliniri: răcnetul.
Urlăm la noi înșine pentru că ne-am ales conducă tori care joacă prea mult un teatru al absurdului pe scena politică , că ne-am procopsit, deși noi i-am dat votul, cu un președinte de scarăcare e atât de calic că furăbecurile de pe scarăși ne lasăsăne rupem gâturile noaptea, că Mall-ul din oraș e prea frumos și că mușcatele din glastrăcer prea multăapă. E scumpăîn ziua de azi!
Deși, cum spuneam, ne pricepem al dracului de bine săcritică m, devenim, adesea, prea des, stângaci atunci când trebuie săspunem o vorbăde alinare celor dragi, șovăitori atunci când animalul din bătăturăare nevoie de mângâiere sau când cei pe care credem că -i iubim tânjesc atâta După tandrețea noastră. Și atunci poate că a venit cu adevărat momentul în care trebuie să stai de vorbăcu tine însuți, în genunchi într-un colț al camerei cu lumina stinsă, pentru a înțelege că singurele lucruri pe care le poți face este, săscrii, săcitești sau săte reinventezi. Și că utând atent, în mantaua de ploaie, veche și plină de găuri, vei descoperi, într-un buzunar interior, că avem suflet de urs sălbatic că , românule, ești deseori curajos, demn și muncitor, dar că e nevoie săte irosești mai puțin în scandalurile care nu sunt proprii existenței tale și care-ți agităprea mult conștiința. Pentru că , până la urmă, tăcerea poate conduce la împăcarea cu sine, iar asta înseamnă un trai liniștit.