Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-au eliberat peste 17.000 de titluri de proprietate asupra terenurilor

” Din 2005 și până în prezent, în baza noilor legi,

” un singur primar din județul Vâlcea a fost sancționat de că tre prefect pentru deficiențe în aplicarea legilor proprietății

Conform unei situații privind aplicarea Legii privind reforma în domeniile proprietății și justiției realizate zilele trecute de specialiștii Prefecturii Vâlcea, în județul nostru s-au efectuat din 2005 și până în prezent peste 34.000 de cereri de retrocedare de terenuri agricole sau forestiere. Din acestea, circa 29.000 de cereri au fost soluționate de comisiile locale. Trebuie sămenționăm că peste 12.400 de cereri au fost respinse de comisiile locale, 2473 de cereri au fost nevalidate de comisiile județene, iar 1826 de cereri au fost validate pentru despăgubiri. La nivelul județului Vâlcea, din 2005 până în prezent au fost eliberate circa 17.000 de titluri de proprietate, pentru o supraFață de 13.154 de hectare (agricol) și 20.000 de hectare (forestier). În toată această perioadă , un singur primar din județul Vâlcea a fost sancționat de că tre prefect pentru deficiențe în aplicarea legilor proprietății – cel din comuna Gușoieni.

Radu Dumitrescu