Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-a furat o stradă

În Călimănești,

Normal 0 21 Sau, mai bine zis, a dispărut o stradăîn stațiunea că limănești-că ciulata. Cândva, din strada Calea lui Traian, cam prin dreptul numărului de casă495, pornea, într-un arc de cerc, o străduțăpe care se aflăsituatăPensiunea „Steluța” și, acum, mai de curând, hotelul „Orizont”. Din Calea lui Traian, mergeai pe străduța arc de cerc, treceai pe langa Pensiunea „Steluța”, continuai pe langăhotelul „Orizont” și ajungeai tot în Calea lui Traian. Proprietarul pensiunii amintite și-a permis (cu voie de la primărie) săblocheze strada, cu un coteț ceva mai mare, din scânduri geluite, șuntând culoarul de acces al pompierilor, în caz de incendiu, spre construcțiile aflate în capătul celălalt al că ii de acces. Și asta pentru că așa au vrut mușchii dumnealui, patronului, care sfidează comunitatea. Dar nu numai acei mușchi au fost de ajuns pentru ilegalitate, ci și mușchiuleții fostei doamne prefect Anuța Handolescu. Cel puțin așa s-a justificat ex-vicepreședintele Petriceanu, amintind despre un personaj „sus-pus”, prin anturajul președintelui Băsescu. Nu se știe cât de adevărat a fost „sprijinul” personajului „sus-pus”, dar strada a fost și a rămas blocată, cu toate intervențiile făcute de colocatari la vechea administrație publică locală. Verificând la fața locului cele ce ne-au fost sesizate, nu mare ne-a fost mirarea când, în documentele de începerea investiției hotelului „Orizont” am găsit acte oficiale privind „Scenariul de foc” ce vizeazăcazurile de intervenție a pompierilor la incendii, iar în procesele verbale încheiate de ISU cu Primăria că limănești, strada figureazăca fiind liberă(de cotețe), accesibilăpentru urgențe (Pompieri, Salvare), servicii gospodărești, turism și circulație pietonală. Ne dorim ca această notăde presă săajungăși pe masa primarului Ilie Amuzan (atenție Prefectură, Poliție, ISU, Salvare etc.), pentru că , știind că scrupulos și exact s-a dovedit până acum șeful administrației că limăneștene, acesta îl va obliga pe protejatul „nu știm cui”, de la Pensiunea Steluța (un anume Robert – anonimul) sălase liberăcirculația, spre mulțumirea electorilor din că ciulata care nu pot uita u;or gestul primarului lor, în perspectiva alegerilor viitoare. Orice argument adus în susținerea blocajului unei artere necesare intervenției Pompierilor și Salvării, miroase a infracțiune, rod al traficului de influență(și primire de foloase necuvenite) făcut de câțiva inconștienți cu funcții mari în județ și stațiune. Administrația Amuzan și, nu în ultimul rând, consilierii locali, nu pot permite ca asupra lor săplaneze bănuieli de necinste și sfidarea interesului comunității. Printre locatarii din zonăse vorbește despre existența unui imobil ce a aparținut familiei ministrului Radu Berceanu (vândut, de curând), a că rui prezență, se spune, a influențat intervenția fostei doamne prefect care avea culoarea portocalie, sub haina guvernamentală.