Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Război la prefectură

La finele lui 2008, 17,47 ha de pădure au fost furate, legal, cu ajutorul autorităților locale și a judecă torilor, printr-o acțiune în instanță. Cu două săptămâni în urmă” afacerea” a reieșit la supraFață toți cei 9 proprietari și-au cerut terenurile luate cu japca în instanța de judecată… unde altundeva decât în cele două comisii comisia localăși cea județeană de fond funciar. Refuzul s-a lăsat cu scandal și cu declanșarea unui nou război între prefectul Remus Grigorescu și subprefectul Bebe Ungureanu care i-a cerut acestuia săvalideze actele proprietarilor care au cumpărat pădurea de la moștenitorii lui Lahovary, prefectul a refuzat și i-a trimis pe toți în instanță, acolo unde s-a creat încurcă tura.

Comisia localăși cea județeană își pasează,,pisica”, de la una la alta în timp ce juriștii celor două instituții și-au instrumentat dosarele în favoarea moștenitorilor și a celor 8 persoane din Ionești. Respectivii au fost ajutați ce- i drept de Anca Ungureanu, avocata lui Lahovary, nimeni alta decât soția deputatului Bebe Ungureanu, dar și de cei trei avocați ai celor 8, unul dintre ei fiind o rudăa fostului prefect Anuța Handolescu. Interesant este faptul că soția deputatului pedelist a câștigat acest proces în baza unor acte false și întâmplător sau nu, deputatul- avocat Bebe Ungureanu a fost anchetat în 2007 de că tre Comisia de Disciplină a Camerei Deputaților, pentru trafic de influențăîn instanțele judecă torești. Astfel, cu un avocat influent și niște autorități binevoitoare, moștenitorii lui Lahovary au pus mâna pe pădurea mult visată, de care au scă pat rapid prin vânzarea ei că tre un terț, care se bate pe acest teren cu încă 8 proprietari din Ionești. Interesant este faptul că au fost reprezentanți în instanțăde o rudăa fostului prefect Anuța Handolescu, fostul judecă tor Elena Handolescu, actualmente avocat. Cei 8 au câștigat pădurea într-un proces instrumentat în primăvara acestui an.

Istoricul ,,nebuniei”

La finele lui 2008, juriștii Primăriei Râmnicului au reușit săpiardă procesul cu moștenitorii familiei Lahovary. Inițial primăria a ținut la secret procesul, el fiind făcut public de prefectul Anuța Handolescu, implicatădirect în proces La vremea respectivăpentru a-și ,,spăla” păcatele, fostul prefect s-a dat singur în judecată.

În data de 23.11.2007, Tribunalul Vâlcea a respins recursul făcut de Comisia Localăde aplicare a Legii 18 și a rămas valabilăsentința pronunțatăla data de 17 septembrie 2007, care obligăPrimăria Rîmnicului săîntocmească și săînainteze Comisiei Județene documentația de reconstituire în favoarea lui Lahovary, pe vechile amplasamente a celor 11,64 ha de teren agricol și a 6,1 ha de teren cu vegetație forestieră, consecințăa soluției date prin sentința din 22 iunie 2007, definitivăși irevocabilă. Hotărârea civilă3828 din 22 iunie a fost atacatăcu revizuirea de că tre Comisia județeană în baza unor hărți și documente care atestau pierderea calității de proprietari. Conform documentelor, Lahovary și-a vîndut terenurile încă din 1910-1939.Juriștii primăriei îi acuzăpe cei ai prefecturii de indolență, din declarațiile lor rezultăcă juriștii prefecturii n-au studiat expertiza depusăde avocatul lui Lahovary, și-au dat avizul la prima citire, iar instanța în loc săamâne procesul, s-a pronunțat imediat, totul a mers șnur.

Cum săfuri o pădure… cu acte-n regulă

Scandalul a dat în clocot la începutul lunii octombrie, când primarul Mircia Gutău și prefectul Anuța Handolescu s-au certat la ,,cuțite” din cauza a 17,74 ha de pădure din zona Ostroveni- Ștrand. Mircia Gutău a acuzat-o pe Anuța Handolescu că l-a somat săfacă o dublăpunere în posesie, pe aceeași supraFață de teren, la diferențăde două săptămâni. În prima somație urmau săfie puși în posesie, prin transfer, opt proprietari de teren, care doreau să-și transfere pădurile din Ionești, Galicea, Malaia, Măldărești și Muereasca, în Râmnic. Conform celei de-a doua somații aceeași supraFață de teren urma săintre în posesia moștenitorului familiei Lahovary, respectiv a lui Andrei Paul Konstantin Lahovary. Conform actelor cea mai mare parte de teren a fost vîndutăîn anii 1910 , că tre 18 proprietari, ultimul ha fiind înstrăinat, tot prin vânzare în 1939. Din păcate, actul care atestăpierderea calității de proprietar a fost ,,rătăcit” de juriștii Primăriei care l-au descoperit După pierderea procesului.

La data respectivă, primarului Mircia Gutău declara că Prefectura Vâlcea, în spețăprefectul Anuța Handolescu este principalul vinovat în scandalul restituirii celor 17,47 ha de pădure de la Ostroveni:,, Prefectura mi-a trimis o somație săpun în posesie opt cetățeni care doreau să-și transfere pădurile din Ionești și Muereasca în zona Ștrandului Ostroveni. Respectivii au avizul Direcției Silvice a ministerului, au toate avizele de fapt. Am refuzat pentru că acolo nu am pus pe nimeni în posesie. După două săptămâni, în data de 26.09.2007, Prefectura îmi trimite o altăsomație pentru punerea în posesie a moștenitorilor familiei Lahovary, pe o supraFață de 17,74 ha de pădure, pe aceeași supraFață de teren, pe o hotărâre definitivăși irevocabilădin 6 iulie 2007. Ne-a somat săpunem în execuție sentința instanței pronunțatăîn procesul cu Lahovary și săînaintăm documentația necesară emiterii titlului de proprietate, conform expertizei aflatăla dosar. Dacă avea o hotărâre definitivăde ce mi-a mai trimis somație în septembrie să-i pun pe ceilalți opt în posesie. Noi intrăm mereu la mijloc. S-au făcut jocuri asta e clar”.

Dosare prost făcute și contestații câștigate prin neprezentarea juriștilor

Gutău susține că Primăria ar fi câștigat în fața lui Lahovary dacă juristul Prefecturii s-ar fi prezentat la proces: ,,Prima decizie este perfect legalăpentru că solicitanții au toate avizele dar la fel era și celălalt caz. În cazul Lahovary am citit hotărârea și acolo sunt anumite suspiciuni asupra locației, terenul figura pe teritoriul localității Budești, dar este discutabil. Comisia localăa respins solicitarea moștenitorilor lui Lahovary întrucât din actele depuse la dosar nu rezultăcă autorul acestora a deținut teren pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a comunicat moștenitorilor această hotărâre prin adresa nr. R 30895/19.01.2007. Moștenitorii au contestat decizia. Contestația a fost discutată în ședința Comisiei locale și transmisăComisiei Județene în data de 19.02.2007, care a respins-o printr-o hotărâre a CJ din data de 29.03.2007. Lahovary a contestat hotărârea în instanțăși a câștigat pentru că juristul Prefecturii nu s-a prezentat la proces, mai mult nu a formulat recurs împotriva sentinței formulate de Judecă toria Vâlcea, din această cauzăsențința a rămas definitivă”.

Prefectul acuzăprimăria de dosirea actelor

Prefectul Anuța Handolescu a declarat că acuzațiile emise de primarul Râmnicului la adresa ei sunt nefondate, vina aparținând în exclusivitate juriștilor Primăriei care au dosit acte. Prefectul a mai spus că juriștii Prefecturii au intrat în posesia contractului de vânzare cumpărare al terenului de abia în data de 11 octombrie: ,,Comisia Localăa municipiului ascunde acte. Juriștii noștri au intrat în posesia contractului abia în data de 11 octombrie. Juriștii Primăriei ne-au trimis o adresăprin care ne-au anunțat că au găsit documentul După pronunțarea sentinței în acest dosar, că vezi doamne n-au avut cunoștințăde acest act până atunci, că l-au descoperit întâmplător în dosarele pe care le-au analizat pe Legea 247/2006. Adresa este semnatăde Petre Cazan, șeful biroului contencios juridic. Dacă nu erau direct implicați nu-l scoteau”. La rândul său, jurista Prefecturii Vâlcea s-a apărat susținând că nu este obligatăsăse prezinte la toate procesele instituției, aruncând ,,pisica” în ograda juriștilor Primăriei care nu i-au pus la dispoziție anumite acte din dosar: „,Nu m-am prezentat la proces pentru că nu trebuia sămăduc, nu este obligatoriu, am sute de procese într-o lunăși nu am cum săparticip la toate, oricum chiar dacă măprezentam sentința era aceeași în lipsa contractului de vânzare cumpărare”.

Petre Cazan, șeful Biroului juridic din cadrul Primăriei a declarat că nu a prezentat actele deoarece, personal, nu are nicio legăturăcu acest proces, cazul aparținând unei colege.

Edilul Râmnicului nu crede în scenarii SF

Primarul Mircia Gutău a declarat că juriștii nu au depus contractul la dosar deoarece nu ar fi influențat cu nimic decizia instanței de judecată. ,,Expertul angajat de Lahovary este foarte bun a știut extraordinar de bine săfacă expertiza. Lucrurile sunt atat de încurcate încât ne va lua foarte mult timp sădăm de capătul acestui dosar”.

Restituiri făcute .din birou

Situația nu ar fi ajuns atat de departe dacă membrii Comisiei locale și cei ai Comisiei județene de aplicarea a Legii Fondului Funciar s-ar fi documentat la fața locului, cele două comisii au semnat ca ,,primarul”, documentația pusăsub nas de expertul angajat de că tre moștenitorii lui Lahovary.Anuța Handolescu a recunoscut totuși, că Prefectura are partea ei de vinăîn ceea ce privește dubla punere în posesie din Ostroveni:

,,Comisia județeană a dat hotărârile în baza dosarelor fundamentate de că tre Comisia Localăde aplicare a Legilor Fondului Funciar. Noi am mers pe dosarele lor. Nu e niciun scenariu, când ne-a venit hârtia nimeni nu știa că UP 1 Vlădești înseamnăOstroveni – Ștrand, am crezut că terenul se aflăundeva la Vlădești nu în Râmnic. Cine dracu s-a gândit că denumirea asta aparține unui teren din municipiu? Cei de la Direcția Silvică sunt vinovați pentru că nu au specificat acest lucru, au făcut-o special, încurcă tura a plecat de la ei”. Anuța Handolescu a afirmat că primarul Râmnicului ar fi trebuit săștie care sunt terenurile libere.,,În mod normal, conform legii,, primarii sunt obligați sădea declarații pe propria răspundere că nu au terenuri disponibile, dar niciunul nu o face. Juriștii Primăriei au ,,descoperit” în instanțăcă primăria are teren disponibil”.

Prefectul Anuța Handolescu afirma la data respectivă că Primăria are terenuri libere suficiente, dar le ține la ,,naftalină” din motive lesne de înțeles: ,, Comisia localăare 20 de ha libere acolo de ce nu-i pune în posesie dacă le are? Sunt destui care și-au luat terenuri acolo prin transfer sau sub altăformă. Ajungem degeaba în instanțe și plătim cheltuieli de judecatăpe care trebuie săle decontăm din banii noștri pentru greșelile lor. Nu văspun cum sunt făcute dosarele lor, sunt făcute mai rău ca la Lăpușata. Nu acuz primarul, ci Biroul juridic al primăriei care-i aburesc și nu-i informează. Am am o informație conform că reia Lahovary a renunțat la cele 50 de ha de pe raza județului Vâlcea, pentru un teren aflat pe raza altui județ, în cazul în care a fost pus în posesie în altălocalitate, conform legii dispare obligativitatea restiturii de la Vâlcea, am trimis o adresăși aștept un răspuns”.

Răspunsul nu a venit în schimb moștenitorii lui Lahovary au vândut rapid pădurea doar în baza hotărârii judecă torești unei terțe persoane, care și-a cerut pădurea săptămâna trecută. Așa s-a dezgropat din nou ,,Cazul Lahovary”.

Prefectul pus la zid de proprietari

Cu două săptămâni în urmă, prefectul Remus Grigorescu a fost luat cu asalt de toți cei 9 proaspăt împroprietăriți, toți erau înarmați cu hotărâri judecă torești definitive și irevocabile și toți vroiau săintre în posesia terenurilor. Atât cei 8 proprietari din Ionești, cât și ultimii veniți au avizul Direcției Silvice a ministerului, au toate avizele de fapt. Eusebiu Vețeleanu, viceprimarul Râmnicului, a declarat că pe respectivul teren forestier din Ostroveni, aceeași instanțăa mai făcut încă o punere în posesie: ,,Personal nu știu cum vom rezolva această problemă. Deși nu cred, sperăm săavem teren suficient să-i punem în posesie pe toți. Încurcă tura a fost provocatăde instanța de judecatăși, dacă nu avem teren suficient, va fi rezolvatătot în instanță. Cei din Râmnic au dreptate, au avut acte de proprietate pe terenul respectiv, dar au venit cei din Ionești cu o hotărâre definitivăși irevocabilăcare-i punea în posesie pe un teren care nu le aparținea, iar comisia județeană le-a validat actul de proprietate în defavoarea proprietarilor din Râmnic. Nu au mai găsit păduri până în Râmnic, au găsit doar aici au refuzat toate celelalte oferte pentru a prinde teren în municipiu reședințăde județ. Nu este prima datăcând instanța face acest lucru, am mai avut cazuri de puneri duble în posesie, din păcate oamenii sunt puși degeaba pe drumuri pentru că tot instanța decide”, a afirmat viceprimarul. Prins la mijloc, subprefectul i-a cerut prefectului Remus Grigorescu săvalideze hotărârea celor care au cumpărat terenul de la Lahovary. Prefectul a refuzat și i-a trimis pe toți în instanțăpe formula instanța a greșit, ea sărepare

Tărâmul latifundiarilor

Zona respectivăeste cea mai vînatăzona din oraș, prefectul știa foarte bine identitatea proprietarilor, sunt nume sonore din politica vâlceană: Iulian Comănescu, fostul președinte al Consiliului Județean Vâlcea, fostul prefect Mircea Perpelea, avocatul-deputat Bebe Ungureanu, cel care instrumenteazădosarul din umbră, viceprimarii Sebi Vețeleanu și Romeo Rădulescu, Veronel Rădulescu, fostul lider PIN, actualmente democrat cu acte-n regulăși Anton Mițaru, tot fost președinte al CJ, de fapt cel mai longeviv președinte al CJ Vâlcea, acesta a stat la conducerea județului 8 ani. Deputatul Bebe Ungureanu va deține cea mai mare supraFață de teren, deoarece comisionul acestuia constăîn cîteva hectare bune de teren.Cu o ceva timp în urmăparlamentarul a susținut oficial cauza moștenitorilor . Ungureanu considera gestul lui Lahovary îndreptățit, în amintirea trecutului, chiar dacă acesta și- a pierdut de mult calitatea de proprietar asupra terenurilor revendicate. În prezent avocata Anca Ungureanu se aflăîntr-o situație ingrată, se pare că biroul domniei sale a consiliat tranzacția între Lahovary și actualii proprietari, în cazul în care nu se ajunge la o soluție de compromise, soția subprefectului este bunăde plată.