Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmniceni, vi se pregătește ceva!

” derbedeii politici Continuă atacurile calomnioase împotriva primarului Gutău ” începând de miercuri, 28 mai a.c., ei văvor umple cutiile poștale cu manifeste și pliante ce-l prezintăpe candidatul PD-L printre zăbrele și că tușe la mâini ” refuzați-le mârlănia și sancționați-i la urne pe impostori ” mergeți la vot săle arătați acestora respectul pentru omul care își joacă corect șansa în alegeri


Campania electoralăse apropie de sfârșit. Prin prisma celor patru campanii anterioare trăite, campania din acest an – de începere a unui nou ciclu electoral, este cea mai poluată, cea mai murdară, cea mai agresivăși cea mai rușinoasă. Ea s-a desfășurat și se mai desfășoarăîncă șase zile, sub semnul unei lupte electorale și nu al unei competiții de profil. Protagoniștii denaturării sensului competiției sunt Emilian Frâncu (PNL), Dumitru Bușe (PC), Silviu Popescu (Partidul Verde) și Ion Nicolae (PNL), că rora li s-a alăturat baroneasa Maria Tudor, aprigăluptătoare împotriva unui PSD ce i-a ejectat umilitor soțul – învățăcel în ale politicii – în decorul anonimatului din domeniu. Aceștia (și câți or mai fi necunoscuți) se luptădin răsputeri pentru putere, declanșând o „coridăpolitică ” împotriva primarului Mircia Gutău și a Partidului Democrat Liberal, aplicând dictonul „divide et impere”. Oferta celor patru indivizi în viața politică democratănu o constituie programe prin care săse încerce relansarea sau îmbunătățirea vieții sociale a electoratului vâlcean, ci convingerea ce o afișeazăpermanent de „conducă tori politici” pe viață, de reprezentanți care decid în numele tuturor, acaparând cât mai multăputere politică și mediatică . Lupta lor se dăfără menajamente, în afara regulilor morale, permițându-și orice „loviturăsub centură”, După principiul „scopul scuzămijloacele”.

Doar mustața e de el

Cel mai combativ luptător politic este mustăciosul șef liberal – Emilian Frâncu. El și-a creat o structurăde conducere, După chipul și asemănarea sa, folosindu-se tot de un mustăcios – Ion Nicolae (înlocuit de vreo câteva luni prin Eugen Scarlat), abordând politica dintr-un unghi nefast, ca luptăși nu ca o competiție. Programul său electoral cuprinde promisiuni populiste, lozinci și, în special, etichete la adresa adversarilor săi Ion Câlea (PSD) și Dorel Jurcan (PD-L). Aerele sale de învingător, în lupta pentru președinția Consiliului Județean Vâlcea, vedetismul manifestat (ca un puști găozar!) în fața celor care-l cunosc din copilărie, aroganța de vechil și satrap de tip nou manifestatăîn fața subordonaților, îl fac cel mai urât și mai contestat politician despre care cu greu se pot găsi cuvinte de laudă(în afara faptului că s-a zbătut ca banii noștri – aflați în Bugetul de stat și mânuiți discreționar de guvernanții liberali – săse întoarcă în număr cât mai mare pentru dezvoltarea yonei) și cu greu mai este primit în lumea bunăa județului sau invitat la reuniunile mondene ale personalităților municipiului Rm. Vâlcea. „Dumnezeii” nu stau lângă muritori, nu? Iar el se crede „dumnezeu”. La una din întâlnirile sale cu electoratul televizorist, Emilian Frâncu s-a lăudat că se aflăîn fruntea plutonului de candidați la președinția Consiliului Județean, iar partidul pe care-l conduce a urcat pe creștetul valului recunoașterii electorale de unde-i poate stropi pe toți, După cum l-a stropit și el pe premierul Tăriceanu, micționându-se partinic pe șeful său de partid. Numai că realitatea-i alta. Pe vremea când mai făcea politică efectiv și la vedere, Frâncu știa ce înseamnă sondaje, manipularea pornind nu de la jurnaliști (După cum va zice) ci de la liderii de partid (ca el) ce se cred analiști politici. Știm cu toții că psihologii care au făcut armata la Grădiștea, ar fi mari analiști politici și credem că unul dintre aceștia i-a insuflat Frâncului credința că -i ceva de capul lui, de se crede în capul listei de competitori.

Realitatea

În ciuda opiniei vehiculatăde Frâncu și ai lui suporteri de partid, tot ceea ce am afirmat într-un articol anterior, la începutul campaniei electorale, începe săse verifice. Fiecare partid înscris în lupta electorală(ne-ar place săspunem „competiția electorală”, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!) și-a făcut propriul sondaj, însă nu-și anunță”scorurile” electorale obținute, ceea ce ne confirmăadevărul că atunci „când doi se luptă, al treilea câștigă „, temându- se de contracandidatul PD-L. Între Emilian Frâncu (PNL) și Ion Câlea (PSD) se dăo luptă”la baionetă”, sub ochii blânzi și comportării definitorii de politician serios a candidatului PD-L – Dorel Jurcan. El este cel de-al treilea Iatăpe ce ne bazăm credința că Jurcan va câștiga președinția CJ și mai sunt câteva zile până sătitrăm pe pagina întâi a ziarului nostru: „Am avut dreptate!”.

Sondajul CSOP

La data de 17 mai, un sondaj făcut de CSOP a stabilit o ierarhie a opțiunilor electorilor vâlceni, planificându-se cercetarea statistică pe un eșantion reprezentativ (1085 persoane), prin selectare aleatoare a gospodăriilor și a persoanelor intervievate. S-a folosit metoda dialogului „face to face”, pe bazăde chestionare standardizate, la domiciliul intervievaților. Scopul urmărit a fost stabilirea ierarhiei electorale pentru Consiliul Județean Vâlcea, pornindu-se, ca prim indicator de verificat, de la aprecierile electorilor privind activitatea de până acum a aparatului administrației publice județene, botezatăexagerat „Administrația Bușe”. Nivelul de mulțumire Față de activitatea desfășuratăîn perioada 2004-2008, este acuzător la adresa președintelui Dumitru Bușe, care mai vrea acum săși candideze la Primăria Râmnicului, cu rezultatele ridicole înregistrate în cei 4 ani de mandat scurs. Vâlcenii, în procent de 41,2% sunt mulțumiți de activitatea desfășuratăde „adminstrația Bușe”, 34% sunt și mulțumiți și nemulțumiți, iar cei nemulțumiți sau foarte nemulțumiți sunt în procent de 18,7%. Nemulțumirea este în procent de 30-37%, atât în mediul rural, cât și în cel urban, bașca la Rm. Vâlcea. Nivelul de interes pentru alegerile locale este alarmant, electorii vâlceni interesați la actul votării, reprezentând 51,5%, puțin – deloc interesați 44,0% și nu știu/nu răspunde 4,6%. Pe grupe de vârste sunt interesați și foarte interesați de alegeri – între 48-54%, toți electorii, la fel cum sunt puțin și deloc interesați vâlcenii între 18-24 ani (46%), 25-39 ani (43%), 40-54 ani (46%) și peste 55 ani (43%).

Frâncu-i la coadă

Încrederea în personalitățile politice concurente așeazăadevărul în limitele lui. Candidatul PSD – dr. ing. Ion Câlea se aflăpe primul loc, acreditat cu 29% din sufragii, 26% având puținăsau foarte puținăîncredere, 29% nu îl cunosc și 5% nu-l pot aprecia sau nu și-au format nici o părere. El este urmat de candidatul PD-L – Dorel Jurcan, acreditat cu 25% încredere, 19% având puținăsau foarte puținăîncredere, 40% nu îl cunosc și 5% nu pot aprecia sau nu și-au format nici o părere. Emilian Frâncu lăudărosul, arogantul, îngâmfatul și vedeta liberalăocupălocul trei, acreditat cu 22% încredere, 36% cu puținăși foarte puținăîncredere, 32% nu îl cunosc și 6% nu îl pot aprecia. La categoria „alții”, 19% – au multăsau foarte multăîncredere, 31% – au puțină/foarte puțină, nu îi cunosc 32% și 6% nu și-au format nici o părere. Cu siguranță, când i s-a arătat sondajul lui Emilian Frâncu acesta ori făcea yoga (și stătea în cap de s-a văzut de pe ultimul loc pe primul), ori a privit invers clasamentul. Ãl mai primul nu-i el!

Intențiile de vot CJ

Exprimarea opțiunilor electorale ne poate spune cum se stăși la partide. Intenția de vor pentru Consiliul Județean aratăcă , pe grupe de vârstă, PD-l-ul stăcel mai bine. Dintre cei 983 de repondenți care au declarat o opțiune politică , 51% sunt de la grupa 18-24 ani, 44% sunt de la grupa 25-39 ani, 36% la grupa 40-54 ani și 30% la grupa de peste 55 ani. UrmeazăPSD-ul cu 24% la grupa 18-24 ani, 25% la grupa 25-39 ani, 29% la grupa 40-45 ani și 48% la grupa de peste 55 ani. Liberalii stau la coada plutonului „seniorilor” politici și aici. La grupa 18-24 ani au numai 15% din sufragii, la fel și la grupa 25-39 ani, 17% la grupa 40-54 ani și 14% la grupa de peste 55 ani. UrmeazăPNG (6% – 7% – 5% – 0%) și PRM (3% – 5% – 6% – 4%). Restul sunt pe alt tabel (1% – 5% – 6% – 4%). PD-L-ul este votat în procent de 57% în Rm. Vâlcea, 30% în mediul rural și 32% în celelalte orașe ale județului. PSD-ul este votat în procent de 20% în Rm. Vâlcea și 43% în celelalte orașe județene. Liberalii sunt votați în procent de 14% în Rm. Vâlcea, 18% în mediul rural și 12% în celelalte orașe. PNG-ul este votat în procent de 3% în Rm. Vâlcea, 6% în mediul rural și 3% în celelalte orașe, iar PRM-ul este preferat în procent de 2% în Rm. Vâlcea, 5% în rural și 6% în celelalte orașe. La grupa „Alte partide”, procentele sunt: 4% în Rm. Vâlcea, 4% în rural și 5% în restul orașelor vâlcene.

Intențiile de vot pentru Președintele Consiliului Județean

Pe primul loc se aflăcandidatul PD-L Dorel Jurcan, cu următoarele opțiuni exprimate: 53% – la grupa 18-24 mai, 46% la grupa 25-39 mai, 36% la grupa 40-54 ani și 30% la grupa peste 55 ani. Repondenții favorabili candidatului Jurcan sunt în procent de 57% în Rm. Vâlcea, 31% în mediul rural și 34% în celelalte orașe vâlcene. Candidatul PSD – dr. ing. Ion Câlea este votat în procent de 27% la grupa 18-24 ani, 26% la grupa 25-39 ani la grupa 40-54 ani și în procent de 50% la grupa de peste 55 ani. Ion Câlea este „văzut” de 38% dintre electori, în mediul rural, 21% în Rm. Vâlcea și 48% în celelalte orașe. Candidatul PNL – ing. Emilian frâncu este apreciat în procent de 15% la grupa 18-24 ani, 16% la grupa de 25-39 ani, 19% la grupa 40-54 ani și 14% la „peste 55 ani”. În mediul rural, el este votat de 18% din electori, 14% în Rm. Vâlcea și 14% în celelalte orașe din județ.

Bușe repetentul

Cunoscut ca un om care nu face nimic în funcțiile ce i se încredințează(are antecendente profesionale la USG, Bancorex sau Consiliul Județean) conservatorul Mitică Bușe apare și el în sondaje, dar firav. Nici 1% din eforturile făcute prin mediatizare (timp pierdut din gestiunea celui afectat președinției CJ, bani și sănătate) nu se regăsesc în procentele obținute. La grupa de 18-24 ani, Dumitru Bușe a realizat ZERO procente, 3% la grupa 25-39 ani, 4% la grupa 40-54 ani și 3% la grupa de peste 55 ani. Și-au exprimat opțiunile pentru Mitică – conservatorul 3% din electorii de la sate, 2% din Rm. Vâlcea și 3% din alte orașe. Așadar, adio, Bușe și PC!

Alegerile parlamentare

La acest indicator, clasamentul provizoriu este cel mai important pentru viitorul României. El ne poate spune cine va conduce țara în următorii patru ani, ce se va alege cu cei 322 parlamentari ipocriți și dalmațieni, în mâinile că reia alianțe va sta viitorul democrației țării. În sondaj, pe primul loc se aflătot Partidul Democrat Liberal, cu 53% din opțiunile tinerilor din grupa de vârstă18-24 ani, 44% la grupa 25-39 ani, 38% la grupa 40-54 ani și 29% la „peste 55 ani”. În municipiul Rm. Vâlcea 51% dintre electori voteazăPD-L, în mediul rural 31% și 32% în celelalte orașe. PSD se situeazătot pe locul doi (și aici) cu 16% la grupa 18-24 ani, 27% la grupa 25-39 ani, 28% la grupa 40-54 ani și 47% la „peste 55 ani”. Votanții celor trei trandafiri sunt din mediul rural 35%, 20% din Rm. Vâlcea și 43% din restul orașelor județene. Liberalii și-au consolidat poziția pe locul trei, manifestându-și opțiunile pentru parlament, în procent de 17% la grupa 18-24 ani, 15% la grupa 25-39 ani, 15% la grupa 40-54 ani și 15% la grupa de peste 55 ani. Votanții lor se aflăîn procent de 18% în mediul rural, 14% în Rm. Vâlcea și 12% în celelalte orașe. Partidul Noua Generație (PNG-CD) a înregistrat 9% din sufragii la grupa de 18-24 ani, 7% la grupa 25-39 ani, 5% la grupa 40-54 ani și 1% la „peste 55 ani”. Electorii acestui partid se aflăîn mediul rural – 6%, 3% în Rm. Vâlcea și 3% în alte orașe. UrmeazăPRM cu 3% la grupa 18-24 ani, 3% la grupa 25-39 ani, 5% la grupa 40-54 ani și 4% la peste „55 de ani”. Electoratul lui Vadim Tudor se aflăîn procent de 6% în mediul rural, 2% în Rm. Vâlcea și 4% în alte orașe vâlcene.

Concluzii

O analizăsimplădovedește că lăudărosul Emilian Frâncu, omul care de vreo doi ani de zile se laudăcă va fi președintele Consiliului Județean Vâlcea (și a făcut tot felul de „scamatorii” văzute și nevăzute pentru asta) nu este pe primul loc, nici în ceea ce privește încrederea electoratului și nici în clasamentul candidaților la președinție. Va veni vremea când va conștientiza și de ce înregistreazăacest eșec și, poate, va da odatăși odatăsocotealăcuiva. A-l prezenta pe Ion Nicolae – Dințișor drept simbol al urmașilor lui Brătianu și a-i marginaliza pe liberalii cu pedigri – Jean Decuseară, Mihai Aristotel Ungureanu, Victor Giosan, Nicolae Jivan ș.a., reprezintăpiatra ce și-a legat-o Frâncu singur de gât. Urmează, apoi, „jongleriile” cu funcțiile din instituțiile deconcertate ale statului, licitațiile cu cântec de lebădăcrescutăde DNA, atitudinea de „diktat” instauratăde el în partid, imixtiunile în treburile interne ale unor instituții coercitive ale statului, etc. Toate acestea ar trebui lămurite odatăși vor fi de pierde alegerile. Competiția politică ce ar fi trebuit săo declanșeze liderul PNL (și nu lupta politică marcatăde mârlănii media dirijate) presupune reguli și lucru în echipă, pentru a realiza oferta cea mai valoroasăcu care săcâștige încrederea și voturile electoratului. Soluțiile de calitate presupun efortul celor mai luminate minți (Nicolae și Monceanu?!), iar asta implică o atitudine de curtoazie pentru intelectuali și lucru în echipă. Este un sistem cu feed-back unde ideile importante atrag oameni de calitate și oamenii de calitate produc soluții valoroase, dar fenomenul nu se produce fără o viațăde organizație participativă. Altfel, dacă organizația este condusăprin reprezentanți ca Nicolae sau Monceanu (unul fost PRM-ist și altul PNÎ-CD-ist), totul se atrofiazăpolitic și asocierea politică se autodizolvăpână la dispariție. Atenție la soarta PNÎ-CD-ului lui Coposu!

Romeo Popescu