Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PSD și PD-L în pragul divorțului

 Social-democrații se pregătesc să debarce?

TENSIUNI. Actuala alianțăde guvernământ este de-a dreptul sublimă, dar, totuși, ea nu mai există. În zilele care au trecut, am avut parte de cea mai tensionatăperioadă de pe scena politică de până acum. Guvernul Boc a cerut remanierea ministrului de interne, Dan Nica, spunând că este nevoie ca în locul lui PSD săpropunăun social-democrat mai capabil, în timp ce social-democrații, orgolioși, îl susțin pe actualul ministru până -n pânzele albe, refuzând sărenunțe la el.

 

Traian Băsescu și liderii celor două partide din coaliție, Emil Boc (PD-L) și Mircea Geoană(PSD), par să-și arunce pisica moartăunul în curtea celuilalt, susținând că , de fapt, cheia rezolvării acestei situații nu se aflăîn altăparte. Pe de altăparte, pesediștii, orgolioși din fire, nu vor, nici în ruptul capului sărenunțe la ministrul Nica și amenințăcă în cazul în care colegii de alianțăîși mențin punctul de vedere cu privire la rămânerea acestuia, pleacă , cu sule și trâmbițe de la guvernare. Din surse, presa a aflat că favorit pentru acest minister, în locul lui Nica, este nimeni altul decât Vasile Blaga, o figurăpolitică proeminentă, care a dovedit responsabilitate și performanțăîn activitatea de până acum. Realizând că supra-tensionarea situației este inutilă, președintele Traian Băsescu a încercat sădetermine cele două partide săîngroape securea războiului, chemându-i pe liderii PSD și PD-L la consultări la Cotroceni, propunându-le săvină, la interne, cu numele unui independent sau cu cel al unui politician din opoziție. până acum, însă , PSD nu s-a decis, încă , dacă va părăsi guvernarea, miniștrii social-democrați așteptând, în zadar, un răspuns clar în acest sens.

Reacții

Și la în coaliția de la Vâlcea au fost certuri, dispute și amenințări de rupere a protocolului. Atât șeful PSD, Ion Cîlea, cât și cel al PD-L Mircia Gutău și-au trimis, în ultima vreme, săgeți otrăvite, anticipând, parcă , un divorț politic ce este pe pragul săse înfăptuiască la centru. Întrebat cum comenteazădecizia colegilor de partid de a pleca de la guvernare, Ion Cîlea a spus: „Decizia comitetului executiv al partidului este una extrem de clară: vom menține propunerea ca Dan Nica să rămână la interne. În cazul în care PD-L nu acceptă, atunci, în mod clar vom pleca de la guvernare. Deja, miniștrii noștri au demisiile scrise și așteaptăundăverde de la șefii de partid. Nica a atras foarte clar atenția că existăposibilitatea ca alegerile săfie fraudate. Democrat-liberalii ar fi trebuit săse bucure că a fost semnalatăposibilitatea fraudării alegerilor. Dar, din câte se vede, a că lcat pe un mușuroi de furnici și a strivit multe în cale”, a spus, ferm, Ion Cîlea.

Pe de altăparte, liderul PD-L este mult mai tranșant și spune că PSD vrea săpărăsească corabia la greu, chiar acum înainte de alegerile prezidențiale. „Pentru ceea ce fac, vor trebui sărăspundăîn fața oamenilor, este foarte clar. Nu este adevărat ceea ce spun ei că , dacă trece la noi ministerul de interne, se pot frauda alegerile. Este, repet, o mare iresponsabilitate din partea lor”, a explicat Gutău.

Sondaj de opinie

În rândurile care urmeazăvom reda opiniile vâlcenilor cu privire la posibilitatea ruperii alianței. Cei care au fost intervievați de redactorii publicației noastre, au trebuit sărăspundăla două întrebări: „Credeți că se va rupe alianța? În cazul în care se-ntâmplăacest lucru, situația, în fapt, va genera o crizăpolitică fără precedent?”

Ioana Hăloiu (40 de ani): ” Da, săse rupă, ar fi cel mai bine!. Nu va fi o nouăcrizăpolitică dacă se destramă. Găsesc ei o soluție.”

Anonim, 46 ani: „Nu măintereseazăpolitica, politicienii. Au adus multe dezamăgiri. De 20 de ani e crizăContinuă . Interesele sunt de vină.”

Valeriu Florian (50 ani):” După câte se vede cred că se va destrăma. Normal că se va genera o nouăcriză.”

Aurelian Grigorescu (34 ani): „Nu se va destrăma coaliția. Găsesc ei pâna la urmăcum săfacă . Dacă se va destrăma, cred că se va face un guvern de tehnocrați.”

Marian Nedelcu (44 ani): „Nu măpricep la politică , dar, din câte am văzut la televizor, cred că se va rupe coaliția. „Iar dacă se va rupe, cred că se va genera o nouăcrizăpolitică .”

Elena Ileana Prejbianu (55 ani): „Da. Membrii partidelor sunt prea orgolioși. Aceștia vor să-și atingăobiectivele personale și de partid. PDL-ul aratădorința că numai cuvântul și deciziile lor sunt bune de luat în seamă, iar pesediștii sunt nesiguri de acțiunile pe care le întreprind. Coaliția nu este interesatăsărealizeze o stabilitate pentru îmbunătățirea situației. O crizăpolitică este și în prezent, aceasta s-a instalat deja.

Doina Chiriță(47 ani): „Cred că se va rupe. Sunt multe interese de partid. Criza politică deja a început. Ar putea săaibărăbdare până în alegeri”.

Maria Rizel (42 ani): „Nu, nu se va rupe. Nu cred că ar fi bine săse rupăcoaliția nici pentru noi și nici pentru conducerea țării”.

Anonim (30 ani): „Nu știu. Nu sunt în temă.”

Manda Vasile (58 ani): „Cred că da. Existăintrigăîntre partide. Suntem în preajma alegerilor și nu este o momentul unei crize politice”.