Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Horia Horăscu a înglodat primăria în datorii

 Primăria din Prundeni este în pericol

Celebrul primar pesedist – Horia Horăscu începe să-și piardăstrălucirea. Instituția pe care o conduce a pierdut procesul cu SC Energomontaj SA – Sucursala Vâlcea, urmând să-i plătească acesteia mai multe miliarde de lei vechi. În urma executării unor lucrări de introducerea gazului metan în comuna Prundeni, „afaceristul” Horăscu a refuzat săplătească constructorului suma datoratăde 1,05 miliarde lei vechi, încă pățânându-se sădevinăun oficial onorabil și respectat. La toate intervențiile făcute (timp de trei ani de zile) pentru achitarea datoriei, el s-a arătat reticent, împotrivindu-se. În acest caz, După acționarea în judecatăla Tribunalul Vâlcea, soluția nu putea fi decât una: obligarea la plata datoriei, bașca penalizările ce vor veni, calculate tot la suma de 1,05 miliarde lei vechi. Pe criza asta, cele două miliarde ce îi vor fi luate din cont, îi va ustura pe locuitorii comunei. În caz de insolvabilitate, îi vor fi sechestrate mijloacele fixe și scoase la vânzare. Vom reveni cu amănunte.