Investiții în lanț
IMPACT. „A fost o lucrare extrem de complicată, deoarece pe lângă sensul giratoriu am avut de făcut și acea bretea, lucrări ce au fost finalizate în două luni și jumătate. Sunt convins că această investiție este în beneficiul locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea” – a spus edilul – șef
La sfârșitul săptămânii trecute, o altăinvestiție importantăa conducerii primăriei municipiului Rm. Vâlcea a fost finalizată. Este vorba de sensul giratoriu și breteaua de circulație de la Râureni, pe DN 64. Primarul Mircea Gutău a luat decizia realizării acestor două obiective în urma efectuării unui studiu de trafic. La tăierea panglicii inaugurale au participat deputații PD-L, Samoil Vîlcu și Sorin Zamfirescu, viceprimarii Râmnicului – Eusebiu Vețeleanu și Romeo Rădulescu, subprefectul de Vâlcea – Doru Ion Filip, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea – Romulus Bulacu, consilieri locali, dar și cetățeni ai municipiului nostru. Evenimentul a început ca de obicei cu sfințirea investiției, preotul State Burluș, alături de un alt preot, oficiind slujba. Rând pe rând, au luat cuvântul primarul Mircea Gutău, precum și cei doi deputați vâlceni prezenți. „Investiția a fost făcutăpentru a fluidiza traficul în această zonăîn care, de cele mai multe ori, șoferii stăteau minute în șir pentru a se înscrie în trafic. A fost o lucrare extrem de complicată, deoarece pe lângă sensul giratoriu am avut de făcut și acea bretea, lucrări ce au fost finalizate în două luni și jumătate. Sunt convins că această investiție este în beneficiul locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea. Urmeazăsăîncepem lucrările la cel de-al doilea sens giratoriu important, la Goranu, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu Calea București. Deja am început săfacem exproprierile, am pornit efectiv lucrarea și sunt convins că în maxim trei luni vom finaliza și această investiție. Un alt sens giratoriu pe care-l vom realiza anul acesta este cel de la Bujoreni. Deja am demarat negocierile cu Petrom și, pe această cale, aș vrea să-i mulțumesc domnului Doru Chiriță, fost consilier local, pentru că ne-a înlesnit discuțiile cu Petrom-ul pentru a putea face un sens giratoriu comun, deoarece trebuie săintram și pe terenul acestei societăți” – a spus primarul Râmnicului, Mircea Gutău. Recepția finalăa sensului giratoriu și a bretelei de circulație de la Râureni nu s-a făcut încă . Asta pentru că , spune edilul-șef, mai sunt de realizat mici lucrări cum ar fi un trotuar pe partea dreaptăși alte finisaje.
Lasă un comentariu