Racovița, în „zodia scandalului”
După scandalul de proporții izbucnit cu ceva timp în urmăîn localitatea Racovița, legat de amplasarea unor cârciumi taman în curtea grădiniței și a școlii, un altul este pe cale de a se declanșa. Sătuli de ilegalitățile săvârșite de primărița comunei, Sonia Iliescu, câțiva cetățeni ne-au solicitat ajutorul. Cei din Racovița au început săvorbească despre faptul că primărița folosește oamenii, beneficiari ai ajutorului social la muncile din propria gospodărie.
Abuzuri și ilegalități pe bandărulantă
De data aceasta, nemulțumirile pleacă de la concesionările ilegale de terenuri ce aparțineau cândva domeniului public și care au trecut peste noapte în posesia unor cetățeni cu „dare de mână” din comună. „Nu știm ce s-a întâmplat cu anumite suprafețe de pământ, care au fost pe vremuri în domeniul public și care acum au alți proprietari. Au fost vândute, concesionate, închiriate ? Eu sunt om bătrân, locuiesc aici de când m-am născut și știu despre ce vorbesc. Cunosc locurile astea ca pe propriul buzunar. Suprafețe care erau considerate până mai acum ca făcând parte din pășunea satului, sunt îngrădite de așa zișii proprietari. Chiar și familia Iliescu, Gheorghe și Sonia, au închis abuziv o parte dintr-un deal, După ce în prealabil l-au defrișat. Se și poate vedea cum arată. Acolo erau pomi, acum sunt doar fânețe. De asemenea, obștea a avut anumite proprietăți, pe care le-am revendicat. Am ajuns chiar și în instanță, care ne-a dat câștig de cauză. Am cerut săfim împroprietăriți pe vechile amplasamente, dar doamna primar nu a vrut, că lcând în picioare hotărârea instanței. Ne-au fost date alte terenuri și uite așa ne-a închis gura Aici este o întreagămafie. Toți din primărie lucreazămână-n mână. Și fostul primar a fost la fel de șmecher, a făcut ce a vrut, a împroprietărit pe cine a vrut domnia-sa. Eu am fost și la domnul președinte al Consiliului Județean, pentru a-i aduce la cunoștințăce se întâmplăla noi în comună, dar până acum n-am reușit săvorbesc cu domnia sa. Dar nu măvoi lăsa, pentru că eu am acte, am dovezi, cunosc foarte bine lucrurile „, ne-a declarat Mihai Toader, un cetățean sătul de neregulile patronate de primărița Iliescu.
„Un om a murit lucrând la doamna primar pe moșie”
O altănemulțumire ridicatăde cetățenii comunei Racovița este legatăde folosirea persoanelor beneficiare ale ajutorului social conform Legii 416 la muncile din gospodăria primăriței Sonia Iliescu sau ale rudelor acesteia. „În fiecare primărie existăun tabel cu persoanele care trebuie săpresteze muncă în folosul comunității și care sunt plătiți pentru acest lucru. La noi în primărie nu existăașa ceva. Comuna e îngropatăîn gunoaie, puteți vedea și dumneavoastrăacest lucru. Nu iese nimeni săcurețe mizeria. I-am cerut doamnei primar săia măsuri și săfacă ordine în acest caz, dar ea ne-a replicat, spunându-ne că oamenii care sunt pe legea 416 sunt unii bătrâni, alții bolnavi Nu existănimeni apt pentru muncă în comuna asta. Dar când vine vorba de gospodăria doamnei primar nu se pune așa problema. Îi cheamăpe oameni la muncă . Chiar și eu și copiii mei am fost slugi la ea, cu ceva timp în urmă. Acum copiii sunt plecați care încotro, iar eu sunt bolnavăși nu mai pot. Dar au rămas vecinii mei, care presteazăîn continuare. Ce săfacem, cum săreclamăm că nu avem probe, iar unii oameni nu vor săvorbească de frică . E mai rău ca pe vremea comuniștilor. În alte primării nu se dau bani decât După ce oamenii își fac orele acelea pentru care sunt plătiți, numai aici, la noi, e ca la nebuni. Primărița face tot ce vrea, parcă toată comuna ar fi moșia ei”, ne-au spus membrii familiei Barbu.
Aceștia au ținut săne aducă la cunoștințăși faptul că anul trecut, una dintre persoanele care munceau în gospodăria tatălui doamnei primar a murit. Și nu era plătit cu ziua, așa cum se mai practică la țară , ci era chiar unul dintre beneficiarii ajutorului social conform Legii 416. Au încercat unii și alții să-i reproșeze, dar ce folos?! Putea sămoarăoriunde, ar fi zis doamna primar. S-a întâmplat, pur și simplu, nu e nimeni vinovat. Poate doar omul că a fost la locul nepotrivit și moartea care n-a mai stat pe gânduri și l-a secerat.
„Mai existăprobleme, ca peste tot, dar nu cele care v-au fost prezentate „
Cum era și normal, pentru a nu fi învinovățiți de lipsa deontologiei, am stat de vorbăși cu Sonia Iliescu, primarul cel atât de mult blamat. I-am prezentat toate problemele pentru care a fost acuzatăde o parte din cetățenii localității pe care o admnistreazăși iatăcare a fost punctul domniei sale de vedere: „În ceea ce privește concesionarea sau atribuirea mie și familiei mele a diferite suprafețe de teren văpot spune că nu este nimic adevărat. De când sunt primar nu am cumpărat nici o palmăde pământ. Știu cine v-a adus aici și cred că numai pe cale judecă toarească o să-l pot opri. Face tot felul de reclamații și măacuzăde tot felul de lucruri neadevărate. Acum am avut o ședințăa fondului funciar și a venit să-mi strige că am fost aleasăde rudari. Eu am câștigat alegerile pentru cel de-al doilea mandat cu 90%, deci trageți singuri concluzia.
Primărița a încercat săse dezvinovățească și în ceea ce privește folosirea oamenilor de la ajutorul social la muncile din gospodăria propria, afirmând că unii oameni sunt răuvoitori și vorbesc prostii. Drept este că nici nu a răspuns la acuzațiile aduse, ocolind, cu eleganță, oferirea unei explicații.
În ceea ce privește beneficiarii Legii 416, am stabilit câte o zi pe săptămânăpentru curățenie. E adevărat că mai existăprobleme, ca peste tot de altfel, mai ales în ceea ce privește strângerea deșeurilor menajere. Acum ne-au fost aduse pubele, am discutat deja cu SC Urban pentru colectarea gunoiului din întreaga comună, le-am prezentat oamenilor prevederile contractului cu această societate și au fost de acord. Sper sărezolvăm odatăpentru totdeauna și cu această problemă. Dacă nici acum, După ce fiecare gospodărie va fi dotatăcu pubele, cetățenii nu vor înțelege și vor arunca gunoiul tot pe domeniul public, atunci vom trece la măsuri mai drastice„.
Lasă un comentariu