Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preot omorât cu zile

” Diavolul a luat chip șef al clerilor

De când Patriarhul Daniel ni l-a băgat pe gât, la Episcopia Râmnicului, pe că lugărul Emilian Nică , pentru funcția de episcop, în biserica autohtonăs-au tulburat apele. Liniștea și echilibrul au fost deranjate. Sub pretextul că vrea săîntroneze disciplina în instituție, episcopul Nică pe numele lui de mirean, dumnealui moldavul mason, pune, încet, încet, mâna pe treburile interne episcopale, așteptând săse tragăclopotul săvârșirii ÎPS Gherasim, ca sădevinăel primul cler din județ. Scandalurile se țin lanț în biserica vâlceană , semn că „sfătuitorii” săi de tainăîl conduc spre auto-compromitere, știrbirea imaginii Arhiepiscopiei și întronarea neîncrederii în Biserica ortodoxă. Pe vremuri, Biserica era în avangarda frumosului. Acum e în plutonul urâtului, în aceeași notăcu buticarii, vânzările – cumpărările de parohii făcându-se După vrerea și placul celor cunoscuți că practică simonia, adepți ai arghirofiliei. Majoritatea preoților conducă tori vâlceni au devenit funcționari de stat (primesc și 70% din salariu, din contribuția noastrăbugetară!) care, pentru noi, sunt doar niște oameni cu barbăîmbrăcați în negru ce, din când în când, ne stropesc cu un pămătuf de busuioc înmuiat în aghiazmăca săne facă mai buni și săne ferească de răutăți. Dar ne mint cu cele sfinte, cu cele ce propovăduiesc, ei fiind primii care încalcă perceptele biblice, fără rușine și fără teamăde „șeful” lor de Sus. Cazul preotului Nicolae State-Burluși, pedepsit cu surghiunul din Episcopie, pentru vina de a fi cel mai cunoscut și mai bine apreciat slujitor al Domnului din curtea Palatului Episcopal, răspânditor de culturăși creștinism ortodox, este arhicunoscut și a fost puternic mediatizat. Acesta, operat pe cord deschis și aflat în convalescență, a fost trimis săslujească într-o biserică aflatăîn vârf de deal, la marginea municipiului Rm.Vâlcea, unde ca săpoți ajunge în altar, trebuie săurci 140 de trepte. Este o crimăsă-l pedepsești pe un om bolnav la o așa cazna, semn că diriguitorii destinelor preoților nu numai că și-au pierdut discernământul, dar sunt și inumani. Unde este dragostea, aceea pe care ne-o cer clericii săo dovedim și noi, enoriașii, în colectivitățile din care facem parte? Dictonul: „Săfaci ce zice popa, nu săfaci ce face popa” este o insultăadusărespectului nostru pentru biserica strămoșească . Episcopul Lovișteanu, alias că lugărul mason Emilian Nică , dovedește că nu are suflet și, de aceea, nici nu mai trebuie ascultat, din moment ce a trimis la moarte lentăun confrate de-al său întru preoție, chiar dacă spune că nu este frate cu preoții, provenind din monahism. La această parohie din vârf de deal, Biserica Cetățuia, săptămâna trecută, o comisie de „cercetare”, impusăde episcopul amintit, l-a supus anchetei pe preotul paroh Gheorghe Păun, în baza unei reclamații venităde la un enoriaș reclamagiu notoriu, cu scopul nedeclarat de a-l determina pe acesta să-și dea demisia din funcție, pretextându-se vârsta înaintată(dar ÎPS Gherasim ce are de nu-și dădemisia, la vârsta de 96 de ani, ca să-i luați locul, „preasfințitule” că lugăr?) și faptul că este divorțat, stând alături de o femeie ce-l îngrijește, acuzat că o face împotriva canoanelor bisericești. „Cercetarea” s-a făcut „la fața locului”, în pridvorul Bisericii Cetățuia și, ca urmare a presiunii aplicatămoralului și psihicului preotului nedreptățit, inima i-a cedat, acesta murind în fața comisiei de represalii a episcopului Lovișteanu. Cu siguranță, activitatea la Rm. Vâlcea a că lugărului mason poreclit de preoți „Leușteanu” a început cu stângul. Și prima impresie contează! Enoriașii au început să-l vorbească pe acesta de rău și să-l ocolească . Rușinea s-a întronat la Arhiepiscopie. Iată, au apărut clericii care-și trimit, criminal, la moarte, confrații. Demoralizator și destabilizator. Pentru cine nu crede cele relatate, redăm un e-mail primit pe adresa redacției, zilele trecute, menționând că subiectul trimiterii unui preot operat pe inimăla moarte lenta, va face carierăîn mintea și sufletul celor care nu mai vor Biserica din cauza preoților necredincioși, mincinoși și criminali.

–– Forwarded Message –-

From: Deaconeasa Adriana

To: [email protected]

Sent: Sat, May 29, 2010 2:27:49 AM

Subject: DESPRE PREOTUL PĂUN GHEORGHE

„Episcopia ucigașă”..

Sunt o enoriașăa bisericii Cetățuia și vreau să-mi exprim propria părere despre misterioasa moarte a preotului nostru, care a murit în mijlocul bisericii. Vărog săluați mai multe detalii de la enoriașii acestei biserici, și cred că ar fi un subiect destul de amplu pentru Dvs. Menționez că a fost un om deosebit și chiar aș dori și eu săaflu cu ce tupeu au venit arhiepiscopul și camarila lui la această înmormântare mai ales că s-au „chinuit” atât săurce dealul Cetățuia, unde au repartizat de altfel cu câteva săptămâni în urmăun preot operat pe cord. S-au simțit cumva vinovați de moartea acestui om? Oare cum pot sădoarmănoaptea și cum pot săaibăconștiința împăcatăacești oameni care au luat o viață, chiar și indirect. Cum pot sta acolo în palatele Episcopiei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Oare Domnul viitor Arhiepiscop știe necazurile oamenilor, în câte case a intrat săvadăcu ce necazuri se confrunta oamenii, de câte ori s-a interesat de nevoile și problemele oamenilor nevoiași. Pur și simplu eu îl văd acolo la episcopie pus cumva la conservat sau săfacă paradăla întrunirile mai marilor noștri îmbuibați din acest oraș. Preotul Păun a fost omul care ne-a botezat copiii, ne-a înmormântat părinții, ne-a că lcat casa ori de câte ori am avut nevoie de un sprijin moral, ne-a înțeles și ajutat timp de 24 de ani. Rușine pentru o instituție în care și așa nimeni nu are încredere, rușine pentru tot circul din acest mare palat unde se trăiește împărătește. Dacă asta înseamnă Dumnezeu, e păcat pentru noi amărâții care nu mai avem pe nimeni aproape decât pe Dumnezeu. Din învățămintele bunicilor mei, știam că omul bisericii are cu totul alt chip, dar văd că din ce în ce diavolul a luat chip de înger. Rușine, pentru tot ce s-a întâmplat, Dumnezeu să-i răsplătească După faptele lor.

Așa să-i ajute Dumnezeu pe toți cei care l-au omorât cu zile. DUMNEZEU SĂ-L IERTE PE CEL CE NE-A SLUJIT CU CREDINÎĂ, NE-A FOST SPRIJIN, PRIETEN ȘI DUHOVNIC, ÎNAINTE DE A FI OM.

Cu respect,

Deaconeasa Adriana – o enoriașă a bisericii Cetățuia