La finele săptămânii trecute Prefectura Județului Vâlcea a depus la București primul proiect elaborat de o prefecturădin România. Scopul inițiativei îl reprezintăobținerea de fonduri europene pentru realizarea unei rețele de gestiune electronică comunăîn 14 instituții deconcertate din județ. Principal inițiator al proiectului „Parteneriat pentru o misiune comună” este Prefectura în colaborare cu Consiliul Județean Vâlcea. Despre această inițiativăne-a vorbit sub-prefectul, Anuța Handolescu. Ea ne-a declarat:” Linia financiar-bancarăa fost deschisăîn luna mai. Fondurile sunt acordate de Norvegia, Islanda și Luxemburg și au valoarea totalăde 294.118 euro dintre care partea română, prin intermediul MIRA, va asigura 44.118. Am avut o discuție telefonică cu ministrul Dobre care, în glumă, ne-a făcut „mercenari” pe noi cei de la Vâlcea. Suntem prima prefecturădin țară care am depus un asemenea proiect. El vizeazăscurtarea timpului pe care cetățeanul îl petrece cu rezolvarea diferitelor probleme în instituțiile deconcertate din județ. Vrem săavem o bazăde date din toate cele 14 instituții. Vrem săputem accesa rapid orice informație care ne poate ajuta sărezolvăm o problemăa unui cetățean care vine la prefecturăcu o problemădar care nu este de competența noastră. Prin rețeaua de gestiune electronică pe care urmărim săo realizăm, vom putea furniza rapid și orienta pe cel care ne va solicita sprijin. Estimez că timpul pierdut pe la cozi prin diferite instituții se va reduce cu cel puțin 50%.” – a încheiat înaltul funcționar. Se dorește ca proiectul sădevinăoperațional până la sfârșitul acestui an și va fi unul public. Accesul în baza de date va fi liber, informațiile deținute putând săfie obținute de pe orice calculator conectat la Internet.
Claudiu Chidu
Lasă un comentariu