” Sesizările prefectului, infirmate de anchetatorii de la IGPR
MINCIUNI. După alegerile pentru funcția de primar de la Gușoieni, prefectul de Vâlcea a cerut suspendarea din funcție a șefului IPJ, Nicolae Sărdărescu, pe motiv că polițiștii vâlceni nu și-au făcut datoria. El a făcut o sesizare mincinoasăcă tre ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, prin care îl informa că președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, l-ar fi bătut și a încercat să-l strângăde gât pe șeful de post din Gușoieni chiar în ziua alegerilor locale, iar șeful Poliției Vâlcea nu a luat măsuri. Zilele trecute, o echipăde control a IGPR a constatat că prefectul Ungureanu a exagerat în sesizările sale.
Ecourile scandalurilor create la alegerile parțiale din localitatea Gușoieni nu s-au stins nici până acum, în ciuda faptului că au trecut aproape două săptămâni de atunci. Implicarea politică a prefectului de Vâlcea, Petre Ungureanu, i-a nemulțumit pe reprezentanții PSD Vâlcea, care au amenințat că vor face plângeri penale împotriva reprezentantului Guvernului în județ. (A)politicul prefect nu s-a sfiit la alegerile pentru funcția de primar din Gușoieni săcalce legea în picioare și săfacă abuz de putere, favorizând partidul ce l-a propulsat în această funcție. Petre Ungureanu și-a permis săintre în cele două secții de votare ca la el acasă, încercând săfacă pe șeful, deși rolul său era de a organiza doar tehnic aceste alegeri. Mai mult decât atât, prefectul de Vâlcea le-a interzis pesediștilor accesul în zonă, iar pedeliștilor care se aflau în fața secțiilor nu le-a zis nimic. Mai apoi, Petre Ungureanu, supărat nevoie mare că partidul său a pierdut alegerile, a că utat un țap ispășitor, cerând suspendarea din funcție a comandantului Poliției Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, pe motiv că polițiștii nu și-au făcut treaba la Gușoieni. Astfel, el a făcut o sesizare mincinoasăcă tre ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, prin care îl informa că președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, l-ar fi bătut și a încercat să-l strângăde gât pe șeful de post din Gușoieni chiar în ziua alegerilor locale, iar șeful IPJ Vâlcea nu a luat măsuri. În urma sesizărilor sale, la sfârșitul săptămânii trecute o echipăde control a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a venit la Vâlcea și a constatat că cele semnalate de prefect nu au nicio legăturăcu realitatea.
Petre Ungureanu a exagerat în sesizările sale
Așa cum spuneam, la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact joi, 5 noiembrie a.c., o comisie de anchetăa IGPR-ului a luat la purecat documentele polițiștilor vâlceni ce au stat la baza organizării alegerilor parțiale din localitatea Gușoieni, dar au mers și la posturile de poliție din Drăgășani și Gușoieni. Anchetatorii trimiși de ministrul pedelist Vasile Blaga au stat în Vâlcea patru zile, iar în urma verifică rilor au constatat că sesizările prefectului nu au niciun fel de fundament, ba mai mult, Petre Ungureanu a exagerat. „Echipa de control de la IGPR a verificat aspectele sesizate de prefectul de Vâlcea, dar și alte aspecte pe care acesta le-a transmis personal. S-a constatat că sesizările prefectului nu sunt reale și nu au niciun fel de fundament, noi desfășurându-ne activitățile cu respectarea dispozițiilor legale, fără săîncă lcă m niciun pic legea. Din contră, în urma acestor verifică ri au fost constatate multe lucruri pozitive, dar și mici deficiențe de naturăumană. Este normal ca într-o activitate de nouăluni de zile săaparăși mici deficiențe organizatorice. Micile deficiențe nu mi-au putut fi imputate mie, deoarece eu răspund doar de o parte din aceste activități, iar multe s-au întâmplat când la comanda IPJ Vâlcea era domnul Florian Marin. Controlul de bazăa fost însă legat de sesizările prefectului Petre Ungureanu și de acuzațiile acestuia cum că președintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, l-ar fi agresat pe șeful de post de la Gușoieni, acuzații ce s-au dovedit a fi false. Însuși președintele Secției de Votare de la Gușoianca a infirmat sesizările domnului prefect” – ne-a declarat șeful Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, Nicolae Sărdărescu. Pentru că tot a venit în control, echipa de la IGPR a profitat de ocazie și a verificat și activitatea pe care au întreprins-o Ilie Voica – șeful Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea, Virgil Stanciu – șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor Vâlcea, Valeriu Piron – șef Serviciu Investigații Criminale, dar și conducerea Poliției municipale Drăgășani și cea a Poliției Municipale Rm. Vâlcea.
Iritatul prefect (a)politic nu comentează
Contactat telefonic de redactorii noștri, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, s-a arătat deranjat de întrebările referitoare la faptul că sesizările sale au fost mincinoase, iar echipa de control a IGPR a constatat acest lucru. Pe un ton răstit, acesta a susținut sus și tare că nu a citit niciun raport al acestei comisii de control și că nu vrea săcomenteze nimic. „Eu nu cunosc rezultatul anchetei, ce vreți săvăspun? Eu sunt prefectul județului Vâlcea, nu sunt de la IGPR. Deci, nu pot comenta un raport pe care nu l-am văzut. Când o săcunosc rezultatul anchetei comentez” – ne-a spus prefectul Petre Ungureanu.
Claudia Stanciu
Lasă un comentariu