Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 400 de tâlhării și furturi „operate” de minori

” În anul 2007, la nivelul județului Vâlcea,

În baza priorităților naționale ale Poliției Române pentru anul 2008, la nivelul IPJ Vâlcea, vor fi implementate următoarele programe: prevenirea accidentelor rutiere; prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor; prevenirea în sistem integrat a criminalității din mediul rural și prevenirea și combaterea furturilor din auto.

Furtul și tâlhăria dau bătăi de cap polițiștilor

Pentru implementarea acestor programe au fost realizate mai multe analize ale fenomenului. Una dintre analize a fost făcutăpe infracțiunile în care sunt implicați minori. Conform unui raport al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, în cursul anului 2007, în cadrul dosarelor penale în care s-a început urmărirea penalăsau au fost declinate pentru soluționare, au fost cercetați 239 minori. În funcție de tipul de infracțiuni, mediul de comitere și de vârsta autorilor minori, 239 de minori cercetați au vârste cuprinse între 14-17 ani. Infracțiunile cele mai dese comise de minori sunt: încă ierare (322), fals privind identitatea (293), mărturie mincinoasă(260), distrugere din culpă(219), tâlhărie (211), furtul (209), insultă(205), violare de domiciliu (192), vătămare corporalădin culpă(184). 135 de minori au fost cercetați pentru furt, 28 pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, iar 22 dintre ei au comis infracțiuni la regimul circulației rutiere. În ultimii trei ani, dinamica infracțiunilor săvârșite de minori a cunoscut o creștere semnificativăla categoria „loviri sau alte violențe”. Deși în scă dere de la an la an, furturile reprezintă, cel puțin cantitativ, infracțiunile în care sunt cercetați cei mai mulți minori. „Totodată, precizăm că infracțiunile la regimul circulației se comit de că tre minori în mod constant în ultimii 3 ani și cu o frecvențădestul de ridicatădacă ne raportăm la alte categorii de fapte penale”, a declarat inspectorul șef al IPJ Vâlcea, Florian Marin.

Elevii sunt victimele celor mai multe furturi

În funcție de mediul de comitere și raportat la tipul de infracțiune, numărul minorilor cercetați în mediul urban la infracțiunea de furt, este de 90 Față de 45 de minori cercetați la aceeași infracțiune în mediul rural. Totuși, 17 copii din mediul rural comit mai multe infracțiuni în ceea ce privește lovirile și alte violențe, Față de 11 din mediul urban. În funcție de mediul de proveniență, numărul de minori victime nu cunoaște diferențe majore. Se pare că atât băieții, cât și fetele cad victime ale infracțiunilor în aceeași măsură, existând o tendințămai mare de victimizare în rândul băieților. Indiferent de mediul de proveniențăal acestora victimizarea crește la categorii de vârstăsuperioare, mai exact existăo creștere odatăcu avansarea în vârstăde la 10 până la 17 ani. Raportat la situația școlară, victimele sunt în majoritatea cazurilor elevi și nu se aflăîn situația de abandon școlar.

Mirabela Fânățan