Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Partidele fac pregătiri pentru campania locală

” A început marea frământare

” alegerile locale se apropie cu pași repezi, iar principalele formațiuni de pe scena politică vâlceană au început, frenetic, că utarea de candidați la primărie, „viabili”, așa cum le place lor să-i numească , care săcâștige majoritatea sufragiilor electoratului. Fiecare organizație municipală, orășenească sau comunalăva propune conducerii județene de partid o listăcu candidați la consilii și pentru funcția de primar. Conform declarațiilor câtorva președinți de partide, candidații vor fi desemnați în urma unor sondaje interne

Partidele se pregătesc, deja, pentru campania electoralăpentru alegerile locale. Privind din această perspectivă, anul 2008 se anunțăunul foarte important din punct de vedere politic. De altfel, aceiași opinie o împărtășesc și majoritatea liderilor importanți, care și-au și scos de la naftalinăcaiețelele ieftine cu promisiuni electorale deșarte.

Alegerile locale se apropie cu pași repezi, iar principalele formațiuni de pe scena politică vâlceană au început, frenetic, că utarea de candidați la primărie, „viabili”, așa cum le place lor să-i numească , care săcâștige majoritatea sufragiilor electoratului. Fiecare organizație municipală, orășenească sau comunalăva propune conducerii județene de partid o listăcu candidați la consilii și pentru funcția de primar. Conform declarațiilor câtorva președinți de partide, candidații vor fi desenmați în urma unor sondaje interne.

Singurul partid care și-a anunțat până la acest moment candidatul la fotoliul de primar al municipiului Rm. Vâlcea este PD-L, în persoana actualului edil-șef, Mircea Gutău, care, conform sondajelor de opinie de ultimăoră, este cap de listăîn opțiunea de vot a râmnicenilor. „Am lansat oferta, ca la această competiție, pentru că toți râvnesc postul de primar al municipiului, săcandideze șefii de partid. Sănu mai aparăDupă acea la TV și săspunăcă „dacă eram eu, nu știu ce făceam” și săse spargăoalele în capul celui care a candidat” – declara Mircea Gutău, de curând. Cât privește candidații PD-L la primăriile vâlcene, liderul partidului, Dorel Jurcan, a spus că aceștia vor fi desemnați în urma unor riguroase sondaje de opinie, în urma că rora vor fi stabiliți figurile politice cu cele mai multe șanse la funcția de edil-șef.

PNL, fără candidat

Pentru moment, liberalii ezităsăfacă oficial numele celui care va intra în lupta pentru primăria Râmnicului. Liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, a declarat că partidul pe care îl conduce va anunța candidatul După finalizarea sondajului de opinie intern, ce va fi efectuat de Institutul de Politici Publice (IPP). Văreamintim că în urmăcu aproape un an liberalii dădeau mai mult ca sigurăcandidatura președintelui organizației municipale a partidului, Ion Nicolae. El a fost desemnat în urma unui sondaj de opinie intern, care îl prezenta cu un procent de-a dreptul aiuristic, aproape 14%. Mai multe voci liberale au spus că sondajul este absolut nereal și că Nicolae este o figurăpolitică nepopulară, total nepotrivităpentru acest tip de candidatură. Acesta este, probabil, unul dintre principale motive pentru care s-a cerut repetarea sondajului de opinie – asupra că ruia plana, oricum, bănuiala că ar fi nereal – care săajute la desemnarea, în termeni reali, a candidatului la primăria Râmnicului. „Cred că sondajul de opinie va fi gata în 17 februarie. Atunci vom avea o imagine completăși vom putea decide care vor fi candidații la primării. Trebuie săvăspun că , deja, peste 10 primari vâlceni și-au anunțat intenția de a se înscrie în PNL” – se lăuda Emilian Frâncu. Pe de altăparte, liderul liberalilor vâlceni și-a anunțat, de pe acum, candidatura la fotoliul de președinte al Consiliul Județean. Trebuie menționat că în ultima perioadă , la bursa zvonurilor, au circulat informații conform că rora președintele CJ Vâlcea, conservatorul Dumitru Bușe, își pregătește trecerea la liberalism. Mai mult decât atât, susțin surse demne de încredere din PNL, este posibil ca acesta săse fie desemnat chiar candidatul partidului la primăria municipiului. Emilian Frâncu a dezmințit aceste zvonuri, însă , a recunoscut că a purtat câteva negocieri politice cu Dumitru Bușe. Cât despre o coaliție pre-electoralăel a spus: ,,E prematur săvorbim despre așa ceva acum. Poate După alegeri ”

Puțini dar dornici

Deși membrii PRM Rm. Vâlcea pot încă pea cu ușurințăîntr-un marsupiu de cangur, aceștia au speranțe și visuri îndrăznețe atunci când vine vorba de Primăria Râmnicului. Și, cu toate că a obținut un scor foarte mic la alegerile europarlamentare, nereușind sătreacă pragul electoral, partidul nu pare deloc dispus sărenunțe la luptă. Președintele peremiștilor vâlceni a anunțat că în perioada care urmeazăse va face un sondaj de opinie, iar printre candidați se numără: Nicoale Pătru (președintele PRM Vâlcea), Ion Nuică (șeful organizației municipale a partidului), Tatiana Marcu și Nicu Silvestru. Menționăm că sâmbătă, 26 ianuarie a.c, a avut loc ședința conducerii PRM Rm. Vâlcea în care au fost stabilite criteriile de selecție a candidaților partidului pentru primărie și Consiliul Local.

Politica interesului

Partidul Conservator nu și-a anunțat candidații pentru primărie, pentru că , deocamdată, președintele conservatorilor vâlceni, Dumitru Bușe, pare mai preocupat de rezolvarea intereselor personale decât de politică , în sine. Cu toate că devine, pe zi ce trece, un partid din ce în ce mai puțin interesant pentru electorat, Dumitru Bușe mai crede încă în basme, declarând, acum ceva vreme, că și-a propus săobținăun scor de peste 20% în alegeri. Deși nu se cunoaște candidatul la Primăria Râmnicului, Dumitru Bușe și-a anunțat, de pe acum, intenția de a candida la șefia Consiliului Județean.

Olivia Pîrvu – Cîrciu