Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Oltchim, pe cai mari

Handbal feminin, Liga Campionilor

” campioanele au răpus și taurul rus și așteaptăcampioana en-titre a Europei

Oltchim Râmnicu Vâlcea Continuă săfacă istorie în Liga Campionilor la handbal feminin. Gruparea chimistăeste aproape de a juca din nou în semifinale, acumulând punctaj maxim în grupa principală, După două etape. După ce le-au îngenunchiat pe austriecele de la Hypo pe propriul teren, elevele lui Radu Voina au primit vizita campioanei Rusiei, Dinamo Volgograd și sala sporturilor Traian a fost, din nou, arhi-plină . toată lumea s-a temut de confruntarea cu taurul rus dar Luca și compania au rezolvat problema celor două puncte puse în joc încă din prima reprizăcând au condus cu 16-9. Paula Rădulescu a prins o nouăzi mare, tinerele Neagu și Vizitiu au făcut legea în atac, Gâlcă și Manea s-au completat pe postul de pivot, Luca și Motogna au fost imperiale în apărare și Dinamo nu a avut șanse sărevinăîn joc în partea a doua a întâlnirii. Finalmente a fost 30-24 și Oltchim și-a păstrat poziția de liderăa clasamentului în Grupa 2 principalăa Ligii Campionilor. „Le-am predat o adevăratălecție deschisăde handbal. În repriza secundă, mai puțin reușită, fetele au mai scă zut din turația motoarelor, a intervenit automulțumirea, este normal și omenește. Când rusoaicele s-au apropiat la patru goluri, echipa noastrăa știut sărevinăși sănu-și punăîn pericol victoria. Una peste alta, Oltchim a făcut un meci excelent și meritam victoria. Este un rezultat excelent care ne menține pe locurile care duc în semifinale. Nu suntem calificați, însă , avem nevoie de încă trei puncte măcar, probabil în acest moment avem 80% șanse. Eu cred că vom face cel puțin 8”, a spus la final președintele chimist, Ioan Gavrilescu. „Cu patru puncte, drumul spre semifinale e mai neted. Astăzi cred că apărarea a câștigat meciul, chiar dacă au fost și destule greșeli. Important este că fetele au muncit mult și și-au dorit victoria. Cred că După aceste două victorii handbalistele au ieșit din acea groapăpsihologică de După Campionatul Mondial din China. Pentru noi urmezăun meci extrem de dificil, cu Viborg. Am înțeles că Vărzaru a marcat de 14 ori cu Hypo. O felicit, dar sper săo putem anihila.”, a completat și Radu Voina.

Mare meci cu Viborg

Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca duminică , de la ora 19.00, un meci decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Elevele lui Radu Voina vor primi vizita campioanei europene en-titre, Viborg din Danemarca, și calculele sunt simple. Un succes sau chiar și un rezultat de egalitate le permite vâlcencelor săpiardădouă dintre cele trei partide pe care le va mai avea de jucat. O înfrângere complică lucrurile și în cursăva intra și Dinamo Volgograd sau Hypo Viena, formații care se vor afla Față în Față , în Rusia, în etapa a III-a. Oltchim și Viborg s-au întâlnit și în sezoanele trecute, de patru ori, bilanțul fiindu-le pozitiv vâlcencelor care s-au impus de două ori, au pierdut o singurădatăși au reușit un rezultat de egalitate.

„Le vor visa și noaptea pe daneze”

” Radu Voina spune că jocul handbalistelor de la Viborg va fi atent studiat înainte de confruntarea de duminică din Liga Campionilor

Tehnicianul Oltchimului, Radu Voina, spune că meciul câștigat de Oltchim contra echipei Tomis Constanța nu a fost concludent pentru pregătirea partidei cu Viborg, din Liga Campionilor: „Este și dificil ca la 48 de ore de la un meci de Liga Campionilor săjucă m la maximăcapacitate unul de campionat, După o așa încă rcă turănervoasăși o luptăcum a fost cea din partida cu Dinamo Volgograd. Cred că ce este lăudabil este că fetele s-au mobilizat și au tratat disputa cu seriozitate, chiar dacă au făcut și multe greșeli.”

„Nu vom lua măsuri speciale contra Cristinei Vărzaru”

Antrenorul campioanei României ne-a declarat că nu o va rata în mod special pe românca Vărzaru, handbalistăla gruparea daneză: „Am vorbit cu Vărzaru. Am felicitat-o pe Cristina și i-am spus că cele 14 goluri marcate cu Hypo conteazăși pentru meciul cu Oltchim, nu trebuie sădea altele. Este o jucă toare foarte bună, cu experiență, dar nu vom lua măsuri speciale contra ei pentru că Viborg are, din nefericire, multe handbaliste valoroase, de la portari la extreme.” Voina crede că un eventual succes ar însemna pasul decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor: „Va fi un regal handbalistic, sunt sigur de acest lucru. Ne dorim săjucă m bine și săînvingem. De obicei sunt rezervat în pronosticuri, dar pot spune că dacă vom învinge pe Viborg pașii sunt siguri spre semifinale.”

„Nu vor surprinde”

Radu Voina a mai declarat că până duminică va pune accent pe studierea handbalistelor campioanei Danemarcei: „De mâine dimineațăne vom concentra numai pe meciul cu Viborg. Știu că Patricia Vizitiu a declarat că le-a visat și noaptea pe rusoaicele de la Dinamo Volgograd. Sunt sigur că așa se va întâmpla și cu danezele de la Viborg, nu vor avea multe secrete pentru noi. Le vom studia atent, ore și ore în șir. La final sper săfie un vis frumos. Anul trecut ne-au eliminat, dar nu vom studia acele partide, chiar dacă Viborg are, în mare, tot jucă toarele de atunci. Ne vom concentra pe partidele jucate de daneze în această ediție a Ligii Campionilor.”

„Cristina nu e inamica noastră”

„O așteptăm cu drag pe Cristina Vărzaru. Faptul că vom fi adversare nu are legăturăcu prietenia noastrăși cu faptul că suntem colege la națională. Cristina nu e inamica noastră. Eu sper sănu ne facă surpriza de a marca și contra noastră14 goluri, așa cum a făcut cu Hypo Viena. Cu Viborg va fi un meci extrem de dificil, dar dacă suntem în formă maximăveți vedea că ne vom impune. Nu văpot spune dacă ne califică m decât când vom fi și din punct de vedere matematic pe una din primele două poziții ale clasamentului. Este posibil sănu avem emoții în ultimele etape, dar este posibil ca accederea în penultima fazăa competiției săse joace până în ultimul minut al ultimului meci”

„Eșecul cu Viborg e istorie acum”

” Narcisa Lecușanu nu vrea săîși mai amintească de meciurile contra danezelor din ediția trecutăa Ligii Campionilor

Handbalista Oltchimului, Narcisa Lecușanu, nu vrea săîși mai amintească de meciurile contra danezelor de la Viborg din ediția trecutăa semifinalelor Ligii Campionilor: „Acea dublămanșăeste pentru noi istorie. Nu mai conteazăla nimic. Ne-au eliminat, dar acum suntem altăechipăși toate fetele se mișcă bine. Danezele nu sunt favorite în meciul contra noastrăde duminică .” Lecușanu crede că un eventual succes în etapa a treia a grupelor principale le-ar asigura chimistelor șanse mari de calificare în semifinale: „Va fi un meci foarte greu contra danezelor de la Viborg. Nu putem compara această echipăcu nicio adversarăa Oltchimului din Liga Națională. Sper sărămânem concentrate la maximum și săjucă m așa cum am făcut-o până acum în grupa principală, așa cum am fost cu Dinamo Volgograd și săreușim victoria, avem mare nevoie de cele două puncte pentru calificarea în semifinale. Dacă le batem pe daneze, facem șase puncte și mai avem un meci pe propriul teren cu Hypo Viena. Noi ne dorim foarte mult, rămâne doar săși putem reuși”. În ediția trecutăa Ligii Campionilor, Oltchim și Viborg s-au întâlnit în faza semifinalelor. Danezele s-au calificat în finalăși au câștigat trofeul, După ce au învins la Vâlcea cu 34-28 și au remizat pe propriul teren, 21-21.