Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O fabrică de mobilădin Dăești s-a transformat în scrum

 În doar câteva minute,

Normal 0 21

Marți dimineață, în jurul orei 10.32, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de UrgențăVâlcea au fost solicitați săintervinăpentru stingerea unui incendiu produs la o fabrică de mobilă. Este vorba de o secție de finisaj pentru elemente de mobilier și tapițerie care aparține unei societăți comerciale din localitatea Dăești, satul Sâmbotin, administrata de Gerbem H.V.Z. În momentul sosirii pompierilor militari la locul intervenției, la aproximativ 10 minute de când fusese anunțat incendiul, flăcă rile puseserăstăpânire pe fabrică . Acest lucru s-a întâmplat și datorităfaptului că în incinta halei de finisaje erau foarte multe materiale combustibile: produse textile, soluții pentru lăcuire, materiale din plastic etc.. În plus, din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins cu repeziciune și la secția de tapițare care făcea corp comun atât cu sectorul de finisaj cât și cu pavilionul administrativ. Cinci echipaje de la ISU Rm. Vâlcea și pompierii din cadrul SVSU că limănești au făcut front comun pentru lichidarea focului. Cele două secții au ars în totalitate, ambele în supraFață de aproximativ 800 mp, articole de mobilier, scaune, canapele, termoizolația din componența pereților despărțitori din incinta halei, diverse instalații folosite în procesul de producție: o mașinăde tăiat bureți, un autoturism marca „Mercedes” depozitat în incinta unității, o mașinăde capsat.

După aproape o orăde eforturi, pompierii militari au reușit săstingăincendiul salvând astfel corpul administrativ al firmei, aflat în prelungirea halelor de producție, a că ror valoare însumeazămai bine de 580.000 de euro. Potrivit estimărilor, pagubele depășesc 320.000 de euro. Cercetările preliminarii aratăcă incendiul ar fi izbucnit datorităfolosirii unui dispozitiv electric (polidisc portabil) pentru debitarea unor componente metalice, scânteile rezultate ducând la aprinderea lacului existent pe mașina de pulverizare.