Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nouăhoți care au speriat Vâlcea

 Furau tot ce le pica în mână

INFRACTORI PERICULOȘI. Nouăvâlceni au fost trimiși în judecatăDupă ce au fost depistați de oamenii legii că au furat bunuri de valoare, de la mai mulți cetățeni pe care, ulterior, au încercat săle valorifice. Gheorghe Huidu, Constantin Bășoiu, ambii din Frâncești, Vasile Nucă , Lucian Cîrjan, Robert Nacea, Constantin Chirvăsoiu, Andrei Anisia și Ion că linoiu, toți cu domiciliul în orașul Băbeni, obișnuiau săfure din școli, societăți comerciale, precum și locuințe, iar prejudiciul se ridică la o sumăconsiderabilă.

Furau cu o mașină furată

Primul dintre victimele hoților a fost un bărbat din Băbeni, Marian Gulea, că ruia pungașii i-au furat mașina, un VW Transporter. Gheorghe Huidu și Vasile Nucă , prieteni vechi, au pus, zile întregi, la cale ceea ce ei numeau „un furt de zile mari”. Dar, pentru a-și duce la îndeplinire planul, aveau nevoie de o mașină, cu care săse deplaseze până la Sibiu. Zis și făcut. Vasile Nucă l-a anunțat pe Gheorghe Huidu, de care-l lega o prietenie mai veche, că în apropierea blocului în care locuiește se aflămașina lui Gulea. Astfel, hoții au decis săacționeze în fapt de seară, pentru a nu risca săfie văzuți de cineva, iar norocul a fost, pentru scurt timp, de partea lor. Dând dovadăde o dexteritate de invidiat, Nucă a reușit sădeschidămașina și au plecat în trombăspre Sibiu, acolo unde plănuiau sădea lovitura. Spre neșansa lor, polițiștii au identificat autoturismul, în care aceștia au găsit și un ATV. În timpul audierilor, hoții au recunoscut că i-au furat mașina lui Gulea pentru a se deplasa la Sibiu, susținând, însă , că aveau de gând să-l returneze a doua zi. Prejudiciul cauzat lui Marian Gulea se ridică la 300 de lei, reprezentând consumul de combustibil.

Cea de-a doua loviturăa infractorilor a fost datăla o școalădin Milcoiu, de unde Hiudu, Bălășoiu și Nucă au furat cinci calculatoare. Spargerea a fost dată, în stilul obișnuit, tot seara, cei trei folosindu-se, și de data aceasta, tot de o mașină, cu ajutorul că reia au transportat computerele sustrase, un Audi pe care Nucă îl închiriase cu câteva zile în urmă. De aici, hoții au plecat tot la o școală, de data aceasta din Galicea, de unde au mai furat trei calculatoare. Șapte din computerele furate au fost duse la locuința bunicilor lui Nucă din localitatea Filești, iar pe celălalt, Bășoiu l-a dus acasă, fiind luat, ulterior, de Vasile Nucă . După un timp, infractorii s-au gândit săvalorifice bunurile furate și le-au oferit spre vânzare mai multor persoane. Unul dintre computere a fost cumpărat, pentru suma de 800 lei, de Bogdan Albăstroiu, însă a fost recuperat, pe parcursul cercetărilor, de polițiști.

Un altul a fost vândut unui anume Burezoiu, contra sumei de 400 de lei, iar pentru alte două , hoții au cerut o mie de lei. Prejudiciul cauzat școlii din Milcoiu a fost evaluat la suma de 9,5 mii lei, iar cel cauzat școlii din Galicea la 6,3 mii lei.

De la calculatoare la videoproiectoare

Renunțând la a mai fura calculatoare, hoți s-au gândit că ar fi mai profitabil săsustragăși alte bunuri care pot fi vândute pe bani mai mulți. Astfel, Nucă , Huidu și Bășoiu s-au deplasat în satul Cheia, Olănești, unde au „depistat” o altășcoală, care se afla în construcție. S-au hotărât ca spargerea săaibăloc tot noaptea, pentru a nu fi văzuți de cineva. însă , nu au găsit bani așa cum se așteptau, ci câteva videoproiectoare, pe care le-au acoperit cu huse. De aici, au plecat „săperfecteze o altăafacere”, de data aceasta în localitatea Stoenești unde au dat „atacul” tot la o școală. De aici, au sustras două laptop-uri, unul de culoare neagrăși altul, argintiu. După încheierea „opeațiunii”, Nucă l-a sunat pe unul dintre verișorii săi, Ion Mincea, pe care l-a rugat săverifice pe Internet care este prețul de vânzare al unui videoproiector, pe care le-a vândut unui cetățean din București.

În echipă, infractorii au mai cooptat un hoț, Andrei Ansisia, care, în urma unor discuții în contradictoriu cu tatăl său, s-a decis săapeleze la „profesioniști” pentru a-i fura banii. Astfel, el i-a contactat pe Robert Nacea, Gheorghe Huidu și Vasile Nucă că rora le-a spus că tatăl său ține, în casă, o sumăimportantăpe care s-a gândit săi-o sustragăDupă ce acesta va pleca de acasă. Planul a fost pus la cale cu repeziciune. La scurt timp După ce tatăl lui Andrei a plecat de acasă, Nucă s-a deplasat la un Peco, aflat la intersecția drumului Drăgășani-Rm. Vâlcea, aproape de strada care duce la casa familiei Anisia. Nucă a asigurat paza și trebuia să-i anunțe pe Huidu și Nacea în cazul în care bărbatul s-ar fi întors acasăîn timpul „operațiunii”. În timpul furtului, hoții au purtat mănuși pentru a nu lăsa amprente și au pătruns prin grădina din spatele casei pentru a nu fi observați. În casă, au găsit, într-o pungăde plastic, 25 de mii lei și 455 de euro pe care au decis să-i împartă, în mod egal, la patru.

Le plăceau laptop-urile

La scurt timp, a urmat o altăspargere. De data aceasta, hoții au furat mai multe bunuri – alimentare și nealimentare în valoare de 2.548 lei – dintr-o societate comercialădin Mihăești, a că rei patroanăeste Elena Vlaicu. Ulterior, bunurile au fost împărțite între autorii furtului, o parte dintre acestea fiind consumate, iar altele valorificate. Reorientându-se, hoții s-au gândit săfure dintr-o farmacie din Bunești, „Mira Farm”, spargerea urmând săfie datătot noaptea. Astfel, din farmacie au reușit săfure suma de 25 lei și diverse medicamente care se aflau la vânzare. Câteva zile mai târziu, Huidu l-a contactat pe Lucian Cârjan că ruia i-a solicitat săse deplaseze cu autoturismul său pentru a se întâlni lângă blocul în care locuiesc Robert Nacea și Constantin Chirvăsoiu. Odatăajuns la locul întâlnirii, Cârjan a fost rugat de Huidu să-l transporte la Galicea, mărturisindu-i că are de gând săfure, dintr-un imobil, o sumămare de bani: 30 de mii lei. Acesta a fost de acord cu propunerea lui Huidu și odatăajunși acolo, Hiudu, Bășoiu, Nacea și Chirvăsoiu au pătruns în clădire, folosindu-se de un levier. Din păcate, nu au reușit săgăsească banii, în schimb au furat mai multe contracte bancare, un card și un permis de conducere, dar și mai multe bonuri de masă. Pe lângă acestea, infractorii au mai sustras și câteva haine, precum și un lănțișor de aur, valoarea acestora ridicându-se, potrivit declarațiilor păgubitului, la aproape 2 mii de lei.

Următoarea „furăciune” a fost pusăla cale în localitatea Băbeni. Aici, hoții i-au furat, din casă, Florentinei Stanciu, suma de 1,7 mii lei și două laptop-uri. Furtul a fot comis de Huidu, care știa că femeia ține bani și obiecte de valoare în casă. Așa cum era de așteptat, lapotop-urile au fost vândute.

În prezent, cei nouăhoți sunt cercetați penal pentru infracțiunea de furt calificat, iar în cazul în care vor fi găsiți vinovați riscă săpetreacă ani buni în spatele gratiilor.