Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nicolae Pătru revine, în politică , ca susținător al lui Oprescu

 Schimbare de principii

REVENIRE. Fostul lider PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, revine pe scena politică vâlceană la fel de spectaculos cum a ieșit. Fostul peremist face parte din staff-ul de campanie al independentului Sorin Oprescu, alături de un alt mare ,,fost” al politicii românești, pesedistul Octav Cozmâncă , omul care a ținut organizațiile din teritoriu și administrațiile locale cu o mânăde fier. Independentul de la primăria capitalei a reușit să-i reactiveze pe amândoi, pe unul După doi ani, pe celălalt După patru. Cu toate că Sorin Oprescu nu și-a confirmat candidatura la președinția României, cei doi membri ai staff-ului său de campanie au confirmat intrarea acestuia în cursa electorală.

Sorin Oprescu afirma cu puțin timp în urmăcă nu s-a hotărât încă dacă va candida împotriva lui Traian Băsescu pentru că o acțiune de acest gen nu poate fi tratatăca o aventură.” Atunci când am să măpronunț, am să măpronunț clar. Am vrut mereu să măpronunț în cunoștințăde cauză, mărefer la gradul de acceptabilitate al oamenilor și la responsabilitatea care incubăacest gest. Este o chestiune serioasăde viață, nu e o aventură. Nu-mi place să măjoc cu vorbele. toată lumea a încercat într-o formă sau alta săgrăbească o hotărâre, o s-o fac când voi avea toate elementele pe care mi le-am propus, pentru că este o chestiune de viațăși nu una de aflat în treabă”, spunea Sorin Oprescu.

Peremiștii din teritoriu invitați sătreacă în barca independentului

În timp ce Oprescu afirmăcă alegătorii vor afla la finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, dacă va candida sau nu, Nicolae Pătru susține că edilul capitalei și-a făcut deja un staff de camapanie care se întâlnește săptămânal la sediul de campanie proaspăt înființat. Dacă la nivel național, campania va fi organizatăde Octav Cozmâncă , cel mai bun organizator al PSD, la nivel local această obligație îi revine lui Nicolae Pătru. ,,În primul rand, trebuie menționat că decizia de a candida este sigură. Eu am cochetat cu ideea asta demult, am fost în legăturăpermanentăcu doi colegi, Solcanu și Cozmâncă , iar săptămâna trecutăam fost invitat de Solcanu la București, pentru că se hotărâse intrarea lui Sorin Oprescu în cursa pentru Cotroceni. Ne-am întâlnit cu toții la București, acasăla Octav Cozmâncă , și am făcut strategia de campanie. Zilele astea ne vom întâlni din nou. Vom avea câte un birou de campanie în fiecare municipiu și câte un nucleu, de câte 2-3 oameni în fiecare localitate. La Vâlcea, mizez pe oamenii din PRM, care mi-au rămas alături și vor fi destui, văasigur, care-l vor susține pe Oprescu. Știu că am spus că nu mi s-a luat de politică , dar nu puteam sămai stau deoparte, dacă toți stăm ca specatatorii, nu mai avem nicio șansă, trebuie săse implice cineva chiar și prin susținerea unui independent”, a afirmat Pătru.

Pătru crede-n Oprescu

Fostul lider PRM este convins că independentul Oprescu va beneficia de ajutorul pesediștilor și al liberalilor, chiar și de cel al democraților nemulțumiți de Băsescu. ,,E o gândire falsăcă nu intrănici măcar în turul doi, văgarantez că Sorin Oprescu va intra în turul doi și va și câștiga. Eu știu ce vorbesc, am trecut și eu prin politică , nu sunt novice, plus că am luat tot nordul țării la pas și toți oamenii cu care am vorbit au fost entuziasmați și au promis că -l vor susține. Lumea s-a săturat de circul lui Băsescu. Doctorul Sorin Oprescu este singurul care poate săextirpe „tumoarea” că de promis au promis toți, de făcut n- a făcut-o niciunul. Cu Traian Băsescu, în turul doi, câștigă sigur, la câte a făcut acesta în cei cinci ani de mandate. De fapt, Băsescu nu va mai câștiga indiferent cu cine va candida și administratorul meu de la firmăl-ar bate, la gafele făcute și la cât de prost o duc oamenii. Un lucru este cert, Oprescu va câștiga și va lua voturi și de la Băsescu, și de la PNL, PRM și de la PSD, pentru că tabăra lui Ion Iliescu este de partea lui „, a mai spus Pătru menționând că existăposibilitatea ca susținătorii lui Oprescu săse organizeze, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, într-un nou partid care va purta denumirea de Alianța NaționalăSocial Democrată.