Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Muncim din greu pentru ca populația săprindădin în ce mai multăîncredere în noi”

 Cătălin Oprescu – șeful Biroului Siguranței Rutiere din Rm. Vâlcea, afirmă

Zilele trecute, în cadrul unui interviu, subcomisarul că tălin Oprescu – șeful Biroului Siguranței Rutiere din municipiul Rm. Vâlcea, a făcut un bilanț al activității subordonaților săi în primele patru luni ale acestui an. Fiind o fire perfecționistă, că tălin Oprescu spune că activitatea polițiștilor rutieri din municipiu se poate îmbunătăți. Șeful Biroului Siguranței Rutiere din Râmnic este încrezător însă și susține că tinerii pe care îi conduce acum vor face ca încrederea populației în polițiști săcrească .

” Rep.: Câte accidente rutiere au avut loc în municipiu de la începutul anului și care sunt principalele cauze ale producerii lor în Râmnic?

” că tălin Oprescu: Au avut loc nu mai puțin de 71 de evenimente rutiere soldate cu victime omenești, cu 19 mai multe decât aceeași perioadă a anului trecut, dintre care 22 accidente au fost grave. În urma acestor accidente au fost grav răniți 23 de vâlceni. Din păcate, cauzele rămân aceleași ca și în anii trecuți. Traversarea neregulamentară, deci indisciplina pietonilor în trafic este una dintre acestea și poate cea mai importantă. Aceștia traverseazăde cele mai multe ori prin locuri nepermise și fără săse asigure corespunzător. A doua cauzăeste neacordarea priorității pietonilor de că tre conducă torii auto, iar a treia cauzăimportantăeste viteza excesivă. Din cauza vitezei mari, în data de 5 ianuarie am avut un evenimentul rutier extrem de grav pe D.N. 64. Un conducă tor auto nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere a autoturismului și coroborat cu viteza excesivă, a dus la decesul a trei persoane. Un alt exemplu este accidentul produs în centrul municipiului Rm.Vâlcea, la ora 3:20, când un tânăr și-a pierdut viața pe fondul unei viteze deosebite de mari.

” Rep.: Ce acțiuni pe linie preventivăau desfășurat în acest interval de timp angajații Biroului Siguranței Rutiere din municipiul Rm. Vâlcea?

” C.O.: Săptămânal se desfășoarăacțiuni punctuale pe linia neacordării priorității pietonilor. Pe linie de vitezăse acționeazăzilnic pe sectoarele unde se înregistreazăvalori mari ale vitezei ale conducă torilor auto. Suntem prezenți mai ales în zonele unde sunt treceri de pietoni amplasate, iar prin nereducerea vitezei se pot produce accidente. Avem, iarăși, acțiuni în fiecare săptămânăpe linia consumului de băuturi alcoolice. Îin săvăspun că am avut surpriza săconstatăm că sunt din ce în ce mai mulți șoferi care se urcă la volan După ce au consumat băuturi alcoolice. Mulți vâlceni nu vor săînțeleagăcă alcoolul nu se împacă cu șofatul. De asemenea, îi controlăm foarte des pe taximetriști, pe cei care transportămarfă, dar și pe cei care nu respectăculoarea semaforului sau trecerea peste calea ferată. Trebuie sămai menționez că , periodic, avem acțiuni în comun cu reprezentații RAR și ARR.

” Rep.: Ce ne puteți spune despre ultima acțiune a subordonaților dvs.?

” C.O.: Acțiunea de miercuri, 29 aprilie, a avut menirea de a conștientiza populația cu privire la faptul că trebuie sărespecte în trafic autovehiculele aflate în intervenție. Mărefer aici la ambulanțe, la SMURD, precum și la autovehiculele Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției sau ale Ministerului Administrației și Internelor. Nu trebuie uitat că ei merg în sistem de urgențăși trebuie săajungăla un anumit eveniment în cel mai scurt timp. De ei depind viețile a zeci și sute de oameni.

” Rep.: Au fost probleme grave de neacordarea priorității acestora până acum?

” C.O.: Nu am înregistrat decât 2 cazuri. Conducă torii auto au fost sancționați contravențional și li s-a reținut permisul de conducere. Sper sănu mai avem niciun astfel de caz. Vâlcenii trebuie săînțeleagăcă pot fi chiar ei într-o situație de urgențăși au nevoie de ajutor.

” Rep.: Ce ne puteți spune despre numărul sancțiunilor înregistrate de la începutul anului?

” C.O.: până în prezent am înregistrat peste 4.500 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 287 de permise și 118 certificate de înmatriculare. Polițiștii rutieri din Rm. Vâlcea au depistat un număr de 156 de infracțiuni la regimul circulației și au răspuns la 131 de apeluri prin sistemul de urgență112.

” Rep.: Ați avut la nivelul serviciului pe care îl conduceți și probleme disciplinare? Ce măsuri s-au luat în acest sens?

” C.O.: Probleme disciplinare existăîn orice relație de serviciu. Au fost câteva, dar pot săvăspun că nu au prezentat o caracteristică deosebită. Problemele au fost legate de întârzierea unor lucrări de soluționare. De obicei, aceste greutăți sunt întâmpinate chiar prin problematica asupra cazului respectiv, dar nu au ridicat probleme deosebite.

” Rep.: Cum vedeți relația polițiștilor din subordinea dvs. cu opinia publică vâlceană ?

” C.O: După cum se știe, la Vâlcea, se lucreazăfoarte mult la imaginea Poliției Rutiere și a Poliției, în general. Pe mine măinteresează, însă , situația polițiștilor rutieri din municipiul Rm. Vâlcea. Îin săvăspun că foarte mulți dintre aceștia sunt tineri și, de aceea, ei trebuie îndrumați, corectați, ajutați, astfel încât săoferim o imagine cât mai bunăși populația săprindădin în ce mai multăîncredere în noi. Nu trebuie uitat faptul că și noi suntem oameni. Acționăm sub o presiune fantastică zilnic. De multe ori, poate, nu suntem văzuți decât în momentul în care dirijăm sau avem o poziție de monitorizare a traficului în colțul intersecției. însă , aș mai aminti câteva dintre activitățile prin care un polițist rutier trece prin ele, zilnic. Este vorba de cercetare la fața locului în cazul accidentelor, deplasarea la spital în vederea recoltării probelor de sânge, acțiunile preventive, lucrul la dosarele penale, răspunsul la sesizările din partea cetățenilor și multe altele. Și, totuși, nu trebuie săuităm nici faptul că la nivelul municipiului avem un personal redus, maxim 3 echipaje la opt ore. Cu toate acestea, spun eu, reușim săstăpânim situația și săne facem treaba așa cum trebuie.