Acasă Arhiva 2 Moș Ivan Iliescu nu mai are somn

Moș Ivan Iliescu nu mai are somn

Studiind cu atenție politicul național, am constatat existența unor nulități toxice pentru evoluția societății noastre care nu se dau duse la edec, prin scurgerea timpului în defavoarea lor. Pe acest fond, mi se pare relevantăîncrengătura de cartel mafiot bazat pe înrudiri, încumnățiri, șantaj și grandomanie care însoțește traseul așa-zis democratic al României, în anii ăștia, trasat de aceste nulități. Devine și mai acutăsenzația de greațădeterminatăde sfertodocții incapabili, astăzi „ajunși” prin legăturile vinovate – Față de moralitate – ale bătrânilor lor părinți, socrii, securiști și activiști PCR, atunci când sunt numiți „politicieni” sau „oameni de afaceri”. Apariția acestora a fost încurajatăde Ion Iliescu, politicianul care a stat la cârma țării trei mandate și, sub președinția că ruia nu s-a vândut țara cu totul, ci ne-au luat-o străinii, bucatăcu bucată, sub consimțământul lui. Criptocomunismul de facturărusească pe care l-a visat Ion Iliescu, a făcut din el un Brejnev cu mască gorbaciovistăși încă mai visează săfie o stafie a României, precum Lenin. Deși ar trebui să-și vadăde pensia lui (politică ), se bagăîn mai toate treburile partidului, făcându-i probleme președintelui Geoană, prin șobolanul Hrebenciuc și analfabetul Vanghelie. Iliescu nu mai are ce pierde… să-mi fie iertat cinismul, dar simt în nări mirosul prafului de pușcă de la onorurile militare. Mai limpede spus, Ion Iliescu a pierdut ștafeta pe care trebuia săo predea „prostănacului” sau altuia ca el. Dosarele fostului prim ministru Adrian Năstase, au creat obsesia sufocantăa instrumentării puse la cale de Traian Băsescu. În realitate, Ion Iliescu a fost cel care a deschis cutia Pandorei, datorităfaptului că Adrian Năstase, ca și Petre Roman, devenise un al doilea om în stat, mai puțin umil și mai puțin dependent de cât își dorea ex-președintele. Cinismul lui Iliescu a mers foarte departe. Fiul risipitor, că lcat în picioare și marginalizat chiar de ortacii din propriul partid, a fost „scos” din brațele mătușii Tamara și a unchiului Zambaccian și a fost nevoit săse întoarcă în patru labe pentru a săruta botinele „binefăcă torului”. Iliescu avea atunci, în anul 2004, toate hățurile în mână, ca să-l intronizeze, la Cotroceni, pe Adrian Năstase. Dar beizadeaua comunistăși-a luat nasul la purtare și trebuia oprităcu orice preț. Prețul subestimat atunci, a fost Traian Băsescu. Electoratul românesc l-a ajutat pe acesta săurce dealul Cotroceni, impunându-l încrengăturii de cartel mafiot, împotriva voinței șefului lor. Moș Ivan încă mai visează săfie o stafie a României, precum Lenin, dar îl incomodează”lupii tineri” din partid și năvalnicul Traian Băsescu, ce nu vrea sălase țara pe mâna rușilor. Tot atât de adevărat este că n-au rușii atâtea topoare câte cozi le pot furniza românii, dar cine știe? De aceea, au început jocurile de culise, confirmând că schimbarea stăpânilor, este bucuria nebunilor. Personal, jocurile de culise le privesc cu nostalgie fanariotă. Bătălia pentru Președinție, ține de factorul „K”, constanta politică . Oricine va veni la Cotroceni, va fi neutralizat de că tre „permanența cenușie” care opereazădin umbră. Ea este cea care înhamăla „că ruță” un președinte și îl mânăpe drumul ales. Ei bine, „nărăvașului” Traian Băsescu i s-au aplicat toate metodele și i-a învins. „Permanența cenușie” a ajuns până la destituire, dar herghelia nu l-a dat pe mâna mârțoagelor. Astăzi asistăm la o formulăaplicatăși de Harap Alb, când se întinde fărașul cu că rbuni încinși printre mârțoage, doar, doar se va găsi una care să-i înghităși peste noapte sădevinăarmăsarul mult râvnit. Gândindu-se la asta, Ion Iliescu, „marele vrăjitor”, nu se lasănici acum și râvnește să-și recâștige bagheta magică , chit că mizeazăpe un mânz din herghelia adversă(Crinu ofilit). Calul nărăvaș, privește cu atenția cuvenităaceste mișcă ri și așteaptămomentul când fărașul cu că rbuni îi va fi în preajmăca să-l împrăștie cu copitele și astfel sădea foc la grajd. Traian Băsescu va câștiga la pas aceste alegeri, cu mai mult de 60%! Geoanănu are nici o șansă, fiind învins deja de Traian Băsescu în competiția pentru Primăria Capitalei, iar acum, când PSD este vioara a doua în politică și scade pe zi ce trece, șansele lui sunt minime. Crin Antonescu are o povarălegatăde devalizarea României cu vreo 9 miliarde de euro de că tre PNL când a fost la guvernare cu PSD, afacerea terenurilor date lui Popoviciu, chiulul continuu din Parlament și nu în ultimul rând faptul că a fost învins la scor de Ionuț Popescu, de la PD-L într-un colegiu dintr-un sector condus de primarul liberal Chiliman, în condițiile în care primarul Oprescu l-a susținut electoral. PNL nu mai are electorat în marile orașe, acum nu mai are nici la țară , unde a dat mităcât a fost la guvernare. Contestatarii lui Traian Băsescu, dar mai ales mogulii Vântu, Voiculescu și Patriciu, dau din pinteni și instigăelectoratul împotriva președintelui, deși au mai făcut-o și până acum și au ieșit mototoliți. Consider că cine are probleme trebuie săși le rezolve singur, prezentându-se la vot și nu să”înjure” peste tot. Cei 60% dintre electorii care nu s-au prezentat la vot, sunt „cârcotașii” ce astăzi sunt în stradăși fluieră. Un guvern cu 74 % susținere, nu trebuie huiduit și fluierat. Sunt două considerente: dacă ai votat suportă-i 4 ani, dacă nu ai fost la vot să-ți duci crucea singur. Nu putem transforma țara într-un ring de box, pentru că tu ai greșit sau nu te-ai prezentat la vot. Românul trebuie sămai înțeleagăcă pe lângă multe drepturi, mai existăși MAREA OBLIGAÎIE săse prezinte la vot. Comuniștii îl considerau un drept, dar ne obligau.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.