Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Morții pot fi înhumați și în afara cimitirelor

 România este țara tuturor posibilităților

Supremația legii și a justiției, siguranța și intransigența autorităților, egalitatea oamenilor ajunși în situații critice reprezintăpilonii invidiatei democrații americane. Existădesigur și derapaje, dar ele sunt excepțiile. La noi derapajele reprezintăregula. Și asta e imensa diferență. Pornind de la această afirmație, am dorit săcunoaștem și noi dacă înmormântarea cuiva în afara locurilor comunitare predestinate este reglementatăde vreo lege și, în lipsa acesteia, dacă poate fi înhumat cineva în curtea casei sale sau pe vreo proprietate aflatăîn afara cimitirelor localității. Pentru aceasta am consultat preoți și politicieni vâlceni, concluziile și rezultatul sondajului făcut, fiindu-văprezentate acum.

Refuzul autorităților americane de a permite înmormântarea lui Michael Jackson la Neverland, deși o lume întreagăera convinsăcă asta se va întâmpla, demonstreazăcât de mare este acolo respectul Față de lege. Personalitatea și celebritatea megastarului ar fi justificat, poate, o excepție, în concepția multora, dar nu și în concepția celor puși săaplice legea în California. Plecând de la acest caz, am dorit săcunoaștem dacă înmormântarea cuiva, în afara locurilor comunitare predestinate tradițional, este reglementatăde vreo lege și, în lipsa acesteia, dacă poate fi înhumat cineva în curtea casei sale sau pe vreo proprietate aflatăîn afara cimitirelor localității. Pentru aceasta am consultat preoți și politicieni vâlceni, aflând că la noi totul este posibil, iar parlamentarii județului nostru habar nu au de asta, contrându-se cu părerile preoților consultați.

Preotul Emilian Groșoneoiu, vicar al Episcopiei Râmnicului ne-a declarat: „Nu existăo lege în această privință. Și în zilele noastre, mai ales în Ardeal, în satele răspândite, departe prin munți, cei decedați se înmormânteazăîn curtea sau în grădina casei. Asta pentru că respectivele familii sunt departe de biserică și de cimitirul sătesc. S-au format adevărate cimitire familiale. În ceea ce privește înmormântarea în cimitire, aceasta este o cutumă, o lege nescrisă.”

Samoil Vîlcu, deputat PD-L: „Existăo astfel de lege. Nu poți săînmormântezi omul unde o fi. Existăreglementări stricte în această privință. Nu cred că o inițiativăParlamentară care săpermităoamenilor săfie înmormântați acolo unde își doresc ar fi binevenită. Din punct de vedere igienic, sanitar acest lucru nu ar fi conform cu normele din domeniile respective. Este bine așa cum este. Dar orice se poate discuta.”

Laurențiu Coca, senator PSD: „Cu siguranțăexistăo lege în acest domeniu. Nu știu săvăspun care este, nu m-am gândit niciodată. Nu cred că ar fi bine ca omul săfie înmormântat în curtea sau în grădina casei. Aici concurămai mulți factori: de mediu, de sănătate publică . În fine, nu cred că o astfel de inițiativăParlamentară ar fi de dorit”.

Vasile Bleotu, deputat PSD: „Este o lege care interzice ca oamenii săfie înmormântați altundeva decât în cimitire. Știu că în cazul unei personalități culturale sau a unui bun creștin, care a ieșit în evidențăprin fapte deosebite moral-ortodoxe, aceasta poate fi înhumatăîn curtea unei biserici sau a unei mănăstiri. În rest, creștinii nu pot fi înmormântați decât în cimitire. Este foarte ușor săai o inițiativăParlamentară , dar una pe această temă, care sădea posibilitatea creștinului săfie înhumat acolo unde își dorește, nu ar fi în veci aprobată. Știți cum e. Înmormântezi omul în curtea casei, săzicem. După o perioadă , copiii sau nepoții vând proprietatea respectivă. Cel care cumpărăse hotărăște săbage buldozerul pentru că vrea săfacă o altăconstrucție. Deci, eu consider că locul unde este înmormântat un om ar trebui considerat un loc sacru. Așadar, dacă băgăm buldozerul, nu este vorba despre o profanare”.

Mircia Gutău, primar Râmnicu Vâlcea: „Existăanumite reglementări date de Patriarhie, în care se specifică clar că omul trebuie înmormântat în locuri autorizate. Curtea sau grădina casei nu pot fi autorizate. Este vorba de protecția mediului, de igiena sanitară, sunt mai mulți factori despre care se vorbește”.