În România, existămult prea puține femei în viața publică . Și mai puține în viața politică . La noi, femeia e privităca un specimen ciudat, parțial dezvoltat intelectual, care nu are ce că uta între greii momentului, care iau decizii importante pentru societate. De fiecare datăcând vrea săse afirme, săspargătiparele, săse autodepășească , misoginismul tipic românesc îi blocheazăfemeii definitiv drumul spre ascensiune. Nu mai puțin adevărat este că în mentalitatea majorității politicienii românii existăun acut sentiment de frică legat de faptul că , de multe ori, femeile pot excela în acest domeniu.
Nimeni nu poate nega faptul că femeile, și tinerii deopotrivă, pot aduce în politicul românesc o respirație proaspătă. A trecut vremea ca femeia săfie remarcatădoar din postura de soție de politician sau amantă. S-a dovedit că doamnele pot fi politicieni de excepție. Una dintre ele și-a dat, cu vârf și îndesat, măsura propriei valori din acest punct de vedere. Este vorba de Mona Muscă . Mi-e ciudăde mor că această doamnănu mai poate face politică . Au avut grijăs-o „aranjeze” foștii colegi liberali, pe care i-a eclipsat mereu cu logica sa ascuțităși puterea de a se face auzităși ascultatăde mase. S-a spus de foarte multe ori că Muscă a fost văzutăde liderii PNL de la centru ca un personaj care, datorităcredibilității și popularității de care se bucura, ar fi putut, în orice moment, săpreia conducerea partidului. I-au pus eticheta de „uzurpatoare” și au trimis-o pe tușa vieții politice cu un dosar de colaborare cu Securitatea, greu atârnându-i de gât.
Nu vreau săfac, aici, o pledoarie legatăde cât de bine sau de rău a făcut ea colaborând cu Securitatea și nici dacă acest moment din existența sa i-a fost doar impus sau dacă a făcut acest lucru din pasiune. În fond, nici nu conteazăprea mult. Ceea ce este important, e că în politicul românesc sunt o droaie de indivizi care au dat cu subsemnatul la SECU’ și au rămas bine mersi în demnitățile pe care le ocupă, fără ca cineva săle deranjeze măcar un fir de păr. Săse fi întâmplat acest lucru pentru că sunt bărbați sau doar mi se pare mie? Cum se face că singura femeie adevăratăpolitician a fost trimisă la plimbare, atâta vreme cât în România acest domeniu este prost reprezentat de doamne?
Din păcate, partidele politice românești nu creeazăcâtuși de puțin premisele promovării femeilor politician. Deși, mai toți liderii diverselor formațiuni politice se laudăcă au adus în partid doamne de valoare, ele rămân ascunse privirii electoratului. Nu au avut niciodatădreptul săparticipe la balul puterii.
Cum spuneam, de fiecare datăcând femeia a vrut săse afirme în politic a fost trimisă pe centură. Prima datăde Băsescu, apoi de Orban. Le-au mai urmat și alții exemplul. Promovând femeile în politică , bărbații, misogini cum sunt, au impresia că discutăcu persoane care „fac politica în capot” și spun că acestea nu pot ajuta la modernizarea și reformarea politicii românești, considerându-le doar niște „pete de culoare” cu care nu sunt dispuși săse consume în lupta electorală. În cazul în care nu le trimit pe „centură”, le trimit la cratiță. Cultural, suntem invadați de misoginism. Niciodatănu am fost mai convinsăcă , dacă vrem stat de drept, femeile nu mai trebuie săstea în umbra bărbaților și nici săfie victime ale discriminării.
Politic, suntem invadați de sexism. Presupun că misoginii de ambe sexe s-au născut din spuma mării. Au fost crescuți și educați de fantome, odatăce cred ca femeile sunt „prea curve” sau” prea proaste” ca săîși asuÂme responsabilități private și publice.