„Politica, iatăboala care seacă izvoarele imaginației și bunul simț. Feriți-văde așa cumplităepidemie!” i se confesa marele poet al neamului nostru, Mihai Eminescu, bunului său prieten Iacob Negruzzi, dezamăgit de politica acelor vremuri. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Politicienii au rămas aceiași sforari, obtuzi, corupți, netoți și parveniți ca pe vremea grandiosului Eminescu. Orbi la durerile muritorilor de rând, cei care conduc destinele țării se zvârcolesc în neputința găsirii unor idei concrete care săscoatăRomânia din întunericul în care bâjbâie de la Revoluție încoace.
M-am săturat până aproape de scârbăde ciocoii ăștia care ne hotărăsc soarta, clica asta de profitori nenorociți, numiți politicieni, care au averi de pașăși cred într-un singur Dumnezeu: banul. M-am săturat de voi, politicienilor, care scuipați în gurăjurnaliștii și pe care îi disprețuiți pentru că au demnitatea și curajul săarate cât de mici și puțini la minte sunteți.
Ne-ați jupuit ani de zile, în tăcere, ca niște șacali și v-ați îmbogățit pe spinările noaste cocoșate de muncă . V-ați ridicat vile înalte până la ceruri, fără săclădiți nimic în suflet, și v-ați cumpărat mașini scumpe, fără săvăpese că mulți dintre noi, ăștia pe care ne considerați „plugari”, „iobagi” sau „țărani” sau cum văvine vouăla gurăsăne spuneți băi, bogătanilor, tânjim la o bucatăde pâine și cunoaștem tineri care țipăpentru că nu-i lăsați săfacă minuni.
Politicienilor, m-am săturat de voi! până peste cap. Suntem oi duse la tăiere, pentru a fi jupite de politicieni. Victime sigure, sacrificate spre tălâmba lor bucurie. Trăim în țara în care nimeni nu se mai revoltă. România a ajuns un abator de suflete, jertfe aduse pe altarul unor ploșnițe urât mirositoare, putrede la suflet, care se declară”aleși ai poporului”. Mi-e silăde îmbuibații ăștia care au învățat săplângă perfid gândindu-se la problemele românilor, de politrucii ăștia cu băierile burții rupte de atâtea bunătăți, de gargara lor ipocrităși de sfaturile lor mincinoase și de minciunile lor mizerabile.
M-am săturat de eterna lor ceartăpe ciolanul plin de viermi al puterii și de ideile lor cu iz democratic, care duhnesc a șiretlicuri ieftine și mi-e milăde viața searbădăpe care o duc, o Continuă luptăpentru bani și putere.
Nu am încredere în politicieni. Nu am avut și nu o săam vreodată. Îara asta, România, se auto-guverneazăde sute de ani. Oamenii știu ce au de făcut. Nu au nevoie de o specie de sugative, un așa-zis guvern de șpăgari, condus de un tycoon cu aere de highlander..
Viața merge înainte și fără această clică de borfași, botezatăoficial drept „politicieni”, gangsteri ai suferinței noastre, nevolnici hrăniți din polenul unei Românii care refuza sămai înflorească , cu visteria secatăde furturi.
Mi-e silăde pleiada asta de demagogi, paraleli cu realitățile politice, ahtiați După putere, implicați în tot felul de scandaluri ce-i dezonorează, de agramați, mincinoși și egoiști. M-am săturat până la refuz de fariseii ăștia lipsiți de viziune și guvernați doar de propriul interes.
Mi s-a luat de politrucii ăștia, care dau atâtea palme pe obrazul democrației, care nu mai au nimic sfânt, inumani, fățarnici, plini de răutate și obscuri. M-am săturat de obtuzii ăștia că rora le place mult întunericul decât lumina, care mânjesc cu noroi pe unde trec, în loc săplanteze flori și care, în micimea minții încă mai cred că în boscheți cresc trandafiri.
Nu mai suport politrucii ăștia care iubesc mândria și ura, care au uitat săse mai spovedească , care-l desfidăpe Dumnezeu și care ne joacă în picioare personalitatea.
„Politica lingăilor trebuie lăsatăpe seama lingăilor, pe flamura noastrătrebuie scrise pur și simplu voințele noastre”, spunea Eminescu scârbit de politrucii vremurilor lui. Istoria se repetă. Din păcate, niciodatăîn bine
Olivia Pîrvu – Cîrciu