Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mesaj Samoil Vîlcu

Deputatul PD-L în Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea Sud, Samoil Vîlcu le transmite alegătorilor săi o scrisoare deschisă, mulțumindu-le pentru sprijinul pe care i l-au acordat în toată această perioadă :

Dragi vâlceni,

În primul rând, mulțumesc electoratului, celor ce mi-au acordat încrederea la alegerile parlamentare de duminica trecută, oamenilor pe care i-am întâlnit în campanie, tuturor celor care m-au votat și m-au sprijinit. Voi folosi această ocazie doar ca săvămulțumesc. Săvămulțumesc că ați stat de vorbăcu mine și că mi-ați spus, fără rețineri, ce probleme aveți și m-ați criticat atunci când nu aveam dreptate.

De asemenea, mulțumesc în mod special primarului Mircia Gutău care a fost alături de mine pe toată perioada campaniei electorale, iar eu măangajez săfiu alături de administrația localăpentru ca Râmnicul săbeneficieze de cât mai multe fonduri europene și săpunăîn practică toate proiectele majore aflate în programul pentru următorii patru ani.

Sunt mulțumit de rezultatul obținut, mandatul în Colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaților. Rezultatul este foarte bun, un rezultat cinstit pe care l-am obținut fiind aproape de oameni și prezentându-le proiecte concrete pentru o viațămai bună. Experiența dobândită în administrație măface săcred că voi reuși săcontribui și mai mult la bunăstarea concetățenilor mei din poziția de deputat.

Rămân consecvent promisiunilor de a ajuta vâlcenii, de acolo unde măvoi afla în următorii patru ani, iar la alegerile din 2012 să măreîntâlnesc cu dumneavoastrăîn condiții mai bune, convinși fiind că nu v-am înșelat așteptările.

Cu respect,

Samoil Vîlcu