” Pedepse mult prea blânde
” medicul șef al Unității de Primiri Urgențe, Florin Nicolae, a fost sancționat cu reducerea salariului de bazăși a indemnizației de conducere cu 5% pe o perioadă de 3 luni, medicului specialist UPU Marin Slabu i-a fost redus salariul de bazăcu 10%, iar asistentul șef UPU, Maria Vereș a primit doar un avertisment scris
Moartea vâlceanului Florian Popescu ține și acum capul de afiș al mass-mediei locale și nu numai. La scurt timp După acel nefericit incident, conducerea Spitalul Județean de Urgență(SJU) Vâlcea a declanșat o anchetăadministrativăinternăprivind moartea militarului Florea Popescu, care a decedat pe 2 ianuarie 2008 într-o ambulanță, chiar în curtea spitalului. Luni, 14 ianuarie a.c., După ore îndelungate de dezbateri, Comitetul Director al SJU Vâlcea a tras ultimele concluzii ale acestei anchete și a hotărât ca trei cadre medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe săfie sancționate.
Remember
Florea Popescu, de 41 de ani, din Rm. Vâlcea a fost cadru militar și, în anul 1997, a luptat mai bine de 9 luni în Bosnia. Când s-a întors în țară , el a decis săpunăhainele militare în cui și și-a găsit un post de șofer la o firmăvâlceană . Fiind divorțat, el locuia de șase luni cu Elena Morcoșoiu, în vârstăde 38 de ani. Înainte de Sărbătorile de iarnă, bărbatul a acuzat dureri în gât, prezentând simptomele unei răceli. Atunci el a ignorat aceste simptome. Numai că , pe 1 ianuarie 2008, Florea Popescu a început din nou săse simtă rău. Concubina sa i-a dat o pastilăde Zanuccil și un algocalmin, iar bărbatul s-a dus la culcare. În jurul orei 2.30 noaptea, Florea s-a trezit brusc din somn spunând că nu poate sărespire. De atunci a început calvarul familiei. Tratat în bătaie de joc la Unitatea de Primiri Urgențe și trimis de la un spital la altul cu o ambulanțănemedicalizată, Florea Gheorghe și-a găsit sfârșitul în Salvare, în brațele concubinei sale. Cazul a șocat întreaga comunitate localăși a avut ecouri puternice și în presa centrală. Imediat, atât conducerea spitalului, cât și Colegiul Medicilor Vâlcea au început anchetele. Spitalul, pe probleme administrative, iar Colegiul Medicilor în ceea ce privește culpa medicală.
Sancțiuni blânde
Zilele trecute, mai exact luni, 14 ianuarie a.c., Comitetul Director din cadrul Spitalului Județean Vâlcea a analizat cazul morții lui Florea Popescu. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că Florin Nicolae – medic șef al UPU, Marin Slabu – medicul specialist UPU ce i-a acordat primul ajutor bărbatului și Maria Vereș – asistent șef UPU se fac vinovați pentru încă lcarea atribuțiilor din fișa postului. Astfel, Florin Nicolae a fost sancționat cu reducerea salariului de bazăși a indemnizației de conducere cu 5% pe o perioadă de 3 luni, medicului Marin Slabu i-a fost redus salariul de bazăcu 10%, iar asistentul șef Maria Vereș a primit doar un avertisment scris. Sancțiunile, din punctul multora de vedere, sunt mult prea blânde pentru incompetența, nepăsarea și indolența cu care cadrele medicale de la UPU l-au tratat pe Florea Nicolae. Acum, în continuare, de restul anchetei se vor ocupa membrii Colegiului Medicilor, dar și polițiștii vâlceni. Ei nu mai așteaptădecât rezultatele de la Institutul de Medicina Legală”Mina Minovici” ce vor veni cel târziu săptămâna viitoare. Cazul va fi anchetat de șapte medici specialiști în chirurgie, medicinălegalăși medicinăde familie.
Conducerea Ambulanței Vâlcea a fost iertată
Implicați în acest caz au fost și cei de la Serviciul de AmbulanțăVâlcea care, deși au fost apelați de concubina bărbatului de trei ori, nu au ajuns niciodatăsă-l transporte pe Florea Popescu la urgențe. până acum, ancheta s-a axat doar pe Unitatea de Primiri Urgențe și nimeni nu a luat în vedere și nepăsarea cadrelor medicale de la Ambulanță. Adriana Gheniță, director al Autorității de Sănătate Publică (ASP) Vâlcea, i-a absolvit de orice vinăîncă din primul moment. Ea spune că în noaptea de 1-2 ianuarie, condițiile meteo erau nefavorabile, ningea și era polei pe jos. Din punctul său de vedere, acesta a fost principalul motiv pentru care ambulanțierii nu s-au sinchisit săajungăacasăla Florea Popescu pentru a-i acorda primul ajutor. „Am solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale săne dea date oficiale referitoare la orele exacte la care au fost făcute solicitările. însă , ce pot săvăspun este că în noaptea aceea condițiile meteo erau nefavorabile și era polei pe jos. Din câte ne-au povestit cei de la Ambulanță, se pare că era polei pe jos. Deocamdatănu avem ce le imputa celor de la Serviciul de AmbulanțăVâlcea” – ne-a declarat Adriana Gheniță, director al ASP Vâlcea.
Măsuri impuse de ASP Vâlcea
Pe de altăparte, însă , Adriana Ghenițăa efectuat și ea o anchetăla Spitalul Județean, în urma că reia a elaborat o serie de măsuri pentru îmbunătățirea acordării asistenței medicale de urgențăprin Unitatea de Primiri Urgențe. Prima măsurăînaintatăconducerii Spitalului Județean pentru a fi pusăîn aplicare în cel mai scurt timp este asigurarea unui sistem de comunicare bidirecțional între UPU și secțiile spitalului, prin dotarea cu telefoane mobile a unității de primiri urgențe și tuturor camerelor de gardă. „Aceste măsuri oricum urmau a fi puse în aplicare deoarece un ordin al ministrului prevedea aceste lucruri de la 1 ianuarie 2008. Ne-am conformat și am cumpărat 20 de telefoane mobile pentru toată cadrele medicale ce fac de gardă. Mai mult, am montat la UPU un sistem unic de telecomunicații 112” – ne-a mărturisit Georgeta Săliște, manager general al Spitalului Județean Vâlcea. De asemenea, o altămăsurăconstă în asigurarea unui mijloc de transport, care săfie disponibil în permanențăpentru transportul medicilor de gardădin alte specialități la Unitatea de Primiri Urgențe. Automobilul va staționa la Spitalul Nr. 2 și va fi dotat cu un telefon mobil la care se va răspunde numai la solicitarea medicului de gardăUPU. Dublarea liniilor de gardăcu o gardăla domiciliu pentru rezolvarea situaților speciale, precum și monitorizarea zilnică a modului și promptitudinii răspunsului medicilor la solicitări sunt alte măsuri. Mai mult decât atât, medicii urmeazăa fi instruiți asupra prevederilor ordinului ministrului sănătății, iar asistenții vor urma cursuri de perfecționare la Centrul regional de formare profesionalăCraiova.
În loc de concluzie
Păcat că autoritățile locale reacționeazăabia acum, când viața unui om a sfârșit într-un mod atât de tragic. Aceste măsuri se impuneau mai demult și poate că acum Florea Popescu se putea bucura în continuare de viațăalături de cei dragi și de fiica sa.
Claudia Stanciu
Lasă un comentariu