Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Masonii amenințăcu plecarea din țară , dacă Băsescu va rămâne președinte!

În acest scurt segment video, îl veți auzi pe Viorel Danacu, „marele maestru” al „Lojii naționale”, amenințând că vor pleca din țară , dacă președintele Traian Băsescu câștigă alegerile. Credem și noi: băieții își freacă mâinile de bucurie la perspectiva că președintele României ar putea fi un mason de-al lor (Geoanăe mason în foarte restrânsa organizație americanăAspen, existentăîn Colorado, unde dealtfel are și el o proprietate întinsă), precum și un prim-ministru mason, în persoana lui Klaus Johannis, care încă mai este acuzat și de trafic cu copii. Și mai au tupeul săspunăcă masoneria nu face politică ! Lojăpro-rusă, sau pro-americană, astea-s doar paravane: în spatele ușilor închise și ale zidurilor fără ferestre ale lojii, ei sunt cu toții frați întru necuratul și în mod clar împotriva României, țara creștinăde 2000 de ani. Cum altfel săsusținăei aducerea unui mason american și-a altuia german, în cele mai înalte poziții din guvern? Veți observa și un că țui cu cruce pentru „tămâierea” lojii, înainte de a-și începe caraghioșii cu șorțulețe ritualurile lor satanice, doar, doar vor duce pe cineva de nas. Paguba nu ar fi a României, dacă ăștia au într-adevăr bărbăția săplece (nu vor pleca, chiar dacă rămâne președinte Băsescu), ci a țării care-i acceptă. Secte oculte nenorocite, compuse din complotiști care nu fac altceva decât săîși urzească ițele oriunde ar fi ei, pentru ca mai apoi săînțepe mortal țara prinsăîn pânza lor. Hei, nu măcredeți pe mine ? Dar dacă un fost director al Serviciului de Informații Român o spune, îl veți crede? Dacă masonii afișeazăasemenea certitudine că Geoanăva fi următorul președinte, nu e și asta o dovadă că ei se implică la greu în politica românească ? Despre Traian Băsescu și despre Emil Boc, în ciuda neajunsurilor lor, suntem siguri că nu sunt masoni.

Andrei Bacalu