Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mare concurs de skandenberg la Piscina Enigma

 

 la întreceri va participa și campionul național, Ion Oncescu

 

Sâmbătă, 2 august, Piscina Enigma va găzdui cea de-a treia ediție a Cupei Vâlcea la skandenberg. Se va concura la cinci categorii de greutate: 70 kilograme, 85 kg, 100 kg, + 100 kg și Open (la seniori). Organizatori sunt Asociația Națională”Braț de Fier” și Clubul „Enigma” Râmnicu Vâlcea. Se va concura la nivel de seniori și tineret, putând participa și sportivii care au împlinit sau împlinesc 21 de ani, precum și cei sub această vârstă. La seniori, premiile sunt importante: locul I – 700 lei, locul II – 350 lei, locul III – 250 lei, iar la Open – de asemenea 700 lei. Juniorii vor primi din partea organizatorilor premii care consta în suplimente nutritive. Doritorii se pot înscrie în concurs între orele 12 și 14. Jocurile de calificare vor debuta cu începere de la ora 14, iar finalele vor avea loc de la ora 16. Cei care vor săconcureze trebuie săfie prezenți la Piscina Enigma sâmbătă- cel târziu la ora 13.30 – pentru a fi cântăriți, înscriși în categorie și pentru a primi legitimația de concurs. Pentru aceasta, concurenții trebuie săaibăasupra lor buletinul de identitate. Organizatorii ne-au furnizat și un număr de telefon unde puteți afla mai multe informații: 0722.473.011. Sponsorul principal al concursului este Clubul Enigma. Alți sponsori: SC Raptor SRL, www.gsm.store.ro, Redis Nutriție, Nurvil, Annabella, Traffic. De asemenea, parteneri media sunt: Radio 21, Monitorul de Vâlcea; Sport Expres; Info Puls; Vocea Vâlcii; Viața Vâlcii; Arena vâlceană ; Indiscret; TV Vâlcea Unu; TV Etalon.

 

Vine și Oncescu

 

Cel mai cunoscut participant la acțiunea de sâmbătăva fi campionul național, Ion Oncescu, cel care a câștigat ediția trecutăa trofeului vâlcean. Ca o noutate, pot participa și reprezentantele sexului frumos, ele urmând săse înscrie pentru concurs tot până cel târziu la ora 13-30.