1

„Mamele Omida” din PSD

 Persu și Matei visează cu ochii deschiși

Normal 0 21 ILUZII DEȘARTE. Deși munca lor de partid este zero, liderii social-democrat râmniceni se laudă-n gura mare că vor obține un scor de 35% la alegerile prezidențiale și că -l vor scoate președinte pe Mircea Geoană. Pentru a face acest lucru, vicepreședintele Mihai Persu susține că nici nu au nevoie de bani. Având în vedere, însă , că PSD Rm. Vâlcea este condus de un perdant, Gigi Matei, precum și de un pseudo-politician, Mihai Persu, eșecul lor este previzibil

 

Vrabia mălai visează ! Așa putem spune despre social-democrații râmniceni care, cu doar două luni înaintea alegerilor prezidențiale, aruncă vorbe-n vânt și promit un scor electoral pe care nu îl vor putea obține niciodată. Toți politicienii vâlceni au început deja să-și facă calcule, alegerile prezidențiale înfierbântând imaginația liderilor de partid din județul nostru. Fiecare își dorește săcâștige alegerile, visându-se deja… dominator. Numai că , unii dintre ei au început săspunănumai aberații și săse auto-amăgească că vor putea lua un scor electoral peste așteptări. Așteptările cui, că vremea de afarăîi devine potrivnică lui Mircea Geoană?! Procentele nesperat de bune ale pesediștilor vâlceni de la ultimele alegeri nu vor mai fi realizate vreodată, decât dacă se vor falsifica alegerile. Având în vedere și faptul că majoritatea pesediștilor sunt dezamăgiți de modul cum au fost tratați de liderii lor (sau, mai bine zis, ignorați), iar mobilizarea în campanie va suferi, dar și de faptul că se vor „lupta” în campanie cu staff-ul liderului PD-L, primarul Mircea Gutău, șansele „gioniștilor” devin din ce în ce mai mici.

Aberații marca Mihai Persu

Pe acest fond, nu mai departe de zilele trecute, vicepreședintele Organizației municipale a PSD Rm. Vâlcea, Mihai Persu, a anunțat, pompos și solemn, într-o publicație vâlceană , că organizația PSD Rm. Vâlcea și-a propus săobținăun scor de 35%, la alegerile prezidențiale și că îl va obține la urne. Mai mult decât atât, el a afirmat că nici nu prea au nevoie de bani, pentru a realiza acest lucru. În acest caz, cum vor obține ceea ce și-au propus, numai Dumnezeu știe! Spunem asta deoarece liderii organizației municipale pesediste au intrat, de foarte mult timp, într-un anonimat fără precedent, activitatea lor de partid fiind aproape zero. De fapt, liderul Gigi Matei i-a copiat nemunca politică a înaintașului său Traian Sabău. Parcă este un blestem la această organizație. Asta ca sănu mai spunem că junele social-democrat Mihai Persu nu a reușit niciodatăsăse facă remarcat în fața electoratului, fiind un pseudo-politician care trăiește mereu în propria-i realitate virtuală. „Vom avea o organizare nemțească și am toate motivele săcred că pedeliștii vor avea o mare surpriză. Am pus la punct un sistem extrem de eficient prin care ne vom face mai bine auziți de că tre cetățeni. Nu prea avem nevoie de bani. Materialele vor veni probabil de la centru sau de la organizația județeană „ – le-a spus jurnaliștilor vicepreședintele PSD Rm. Vâlcea, Mihai Persu.

Gigi Matei cel mai slab președinte de partid

Așa cum bine se știe, la cârma Organizației municipale a PSD Rm. Vâlcea se află, încă din luna octombrie a anului trecut, consilierul local Gigi Matei. Social-democratul a candidat, la alegerile locale din anul 2008, pentru funcția de primar al municipiului Rm. Vâlcea și, așa cum era de așteptat, a eșuat lamentabil, obținând un scor electoral de-a dreptul jenant. Cu toate acestea, suferind la capitolul personalități politice marcante, mai marii lideri pesediști au hotărât să-l punăpe perdantul Gigi Matei în fruntea organizației municipale, neținând cont că are în Mircea Gutău un adversar care-i este cu mult superior din punct de vedere politic. Incapacitatea lui Matei de a conduce o organizație de partid s-a văzut la scurt timp, el fiind un președinte chiar mai slab decât Ion Tudor, care nu avea niciun strop de experiențăpolitică . Omul este pe dinafarăîn ceea ce privește strategiile politice. Îi place, însă , săse dea rotund și săpromităfără a avea un suport în realitate. Deși mai sunt aproximativ două luni până la alegerile prezidențiale, Gigi Matei nu s-a sinchisit să-și facă un staff de campanie, iar de o strategie nici nu se pune problema. El nu a reușit săadune în jurul său membri de partid valoroși, ba mai mult, i-a îndepărtat pe toți. Social-democrații râmniceni nu vor uita prea curând faptul că , la alegerile europarlamentare, Gigi Matei și-a tratat în bătaie de joc colegii de partid, care erau reprezentanți ai partidului în secțiile de votare. Liderul PSD Rm. Vâlcea i-a lăsat o zi întreagănemâncați, iar când i s-au cerut explicații, el s-a exprimat cu totul neacademic: „Dă-i în p mea, că oricum ia bani săfie acolo!”. În acest context, ne este greu săcredem că PSD Rm. Vâlcea va obține un procent de 35% la alegerile prezidențiale, așa cum se laudăGigi Matei și Mihai Persu.