Pătru s-a „rătăcit” prin PRM
Sediul din Vâlcea al filialei județene a Partidului Noua Generație – Creștin Democrat a fost, zilele trecute, gazda unei conferințe de presă la care au participat Ion Nuică – președinte interimar al PRM Vâlcea, Gheorghe Fițion – secretar executiv al PRM), Marius Bătăgan și Traian Grănișteanu, președintele PNG Vâlcea. Încă de la început, Nuică s-a declarat încrezător în șansele pe care partidul său îl are la alegerile europarlamentare de duminică , considerând că efortul din campania electoralăva fi răsplătit cum trebuie de alegători. „Am avut întâlniri cu toate conducerile și organizațiile noastre din județ și am distribuit materiale promoționale, care sigur că au ajuns la alegători. PRM și PNG-CD sunt două formațiuni serioase, care au muncit cot la cot în această campanie Parcă am făcut parte din același partid”, a declarat Nuică . În ce privește listele de candidați ale partidelor înscrise în lupta electoralăpentru alegerile din 7 iunie, Nuică și-a manifestat speranța că „românii s-au săturat săaleagădintre aceiași baroni, care au condus și au furat țara 20 de ani de la Revoluția din ’89 încoace”.
La rândul său, secretarul executiv Fițion și-a manifestat surprinderea Față de cele mai recente sondaje de opinie, declarând: „Dacă acum două -trei luni aveam aproximativ 8 procente în sondaje, acum văd că nici măcar doi europarlamentari n-am mai putea propulsa în Parlamentul European. Eu zic că vom obține, alături de Gigi Becali și PNG-CD, cel puțin patru mandate de europarlamentari”.
Nuică : ” Lui Pătru îi va fi rușine săse apropie de sala unde vor fi alegerile”
Când a venit vorba de Nicolae Pătru, cel care deține o hârtie (semnatăde Corneliu Vadim Tudor!?!) prin care își „poate exercita calitatea de rătăcit” prin PRM Vâlcea, cei patru au explicat, pe rând, cum stau lucrurile. „Nu știu cum poate spune domnul Pătru că este președinte la PRM, devreme ce dumnealui nu acționeazăîn interesul partidului. O ședințăde alegeri a organizației vâlcene a PRM va stabili exact”, a spus Gheorghe Fițion, care a fost completat de Marius Bătăgan: „În două – trei săptămâni După alegerile europarlamentare vom avea o ședințăde alegeri. Cred că lui Pătru îi va fi rușine săse apropie de sala unde vor avea loc alegerile”. La rândul său, Ion Nuică a afirmat că i s-ar părea normal ca Pătru „s-o ia de jos”, adică să-și facă adeziune de membru simplu și sămuncească pentru partid. În final, Traian Grănișteanu a comentat: „Cred că Nicolae Pătru s-a folosit de-o eroare când a luat hârtia aceea. Cred că l-a îmbrobodit pe Corneliu Vadim Tudor”.
Lasă un comentariu