Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Locuitorii colegiului Brezoi-Nord îl votează pe Buican Cristian deputat

La sfârșit de campanie electoralăse pot spune multe lucruri despre candidații la Parlamentul României. Se pot face pronosticuri, pot fi aduse critici și laude deopotrivă. până acum, despre Buican Cristian, candidatul PNL la Camera Deputaților în Colegiul Uninominal 5 Brezoi – Nord, am spus că duce o campanie electoralăelegantă, am spus că va lua cu siguranțăpeste 50%+1 dintre voturile valabil exprimate.

Un lucru nemenționat este că foarte mulți alți oameni au ceva de spus despre Cristian Buican; sunt acele mii de oameni care în ultima lunăau fost vizitați la ei acasăde cel mai tânăr candidat. Buican Cristian a parcurs la pas toate localitățile din colegiul său, în unele dintre acestea fiind chiar de mai multe ori. Oamenii cu care a discutat au spus că este pentru prima datăcând un demnitar vine și se prezintăpersonal. Cei mai mulți aflaserădespre implicarea sa în dezvoltarea infrastructurii locale și erau bucuroși săîl cunoască . Mai mult decât atât, Cristi Buican cunoștea în amănunt problemele administrative, îi asculta pe alegători și venea cu soluții, fără însă a face promisiuni. De fapt, este destul de greu săobții o promisiune de la un om care până acum a făcut înainte de a promite. Totuși, tânărul candidat a ținut săîi asigure pe oameni că , dacă va ajunge deputat, își va deschide 2 cabinete parlamentare, unul în Brezoi și unul în că limănești. „Colegiul în care candidez este preponderent rural, din cele 23 de localități, doar 2 sunt orașe. Am hotărât săîmi deschid 2 cabinete parlamentare tocmai pentru a fi mai aproape de oameni și pentru a le ușura și acestora pe cât posibil efortul de deplasare. Mai mult decât atât, în cazul în care voi fi ales, voi merge în fiecare săptămânăpe teren.”, a declarat Cristi Buican.

Locuitorii colegiului Brezoi au putut observa limpede ca Buican Cristian se detașeaza de portretul parlamentarului clasic și i-au promis că îl vor susține și că vor merge la vot. Astfel, locuitorii din zona de nord a județului vor avea ca deputat un om al locului, din Perișani, un om tânăr și energic, mereu aproape de ei.