Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Legea votului uninominal, pe ultima sutăde metri

Comisia de cod electoral a terminat dezbaterile privind noul proiect de lege referitor la introducerea votului uninominal. Raportul favorabil a fost adoptat cu 12 voturi pentru și doar unul împotrivă, din partea PRM, formațiune care s-a opus constant acestui tip de vot. Legea va fi dezbătutăîn procedurăde urgențămarțea viitoare de Camera Deputaților. Potrivit proiectului agreat de Comisie, votul va avea loc într-un singur tur de scrutin, în colegii uninominale al că ror număr va fi egal cu numărul senatorilor și deputaților. Adică fiecare partid va propune câte un singur candidat într-un colegiu, iar cel care va obține 50 plus 1 din voturi câștigă automat mandatul. Dacă nimeni nu obține acest scor voturile vor fi repartizate proporțional la nivel național, partidelor. O noutate ar fi pragul electoral alternativ. Mai exact, dacă un partid nu obține necesarul de 5% pentru a intra în Parlament, va fi totuși reprezentat dacă va câștiga majoritatea în șase colegii de deputați și cinci de senatori. Potrivit proiectului, numărul de parlamentari va rămâne neschimbat, colegiile urmând a fi desemnate de Guvern, printr-o ordonanțăde urgență, la propunerea unei Comisii speciale a Parlamentului. Astfel că , la alegerile parlamentare care, cel mai probabil vor avea loc, la sfârșitul acestui an, românii vor vota oameni, nu liste.

Vlădoiu nu se teme de uninominal

Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, crede că odatăcu votul uninominal, cei care vor săajungăparlamentari vor avea un examen foarte greu de dat în fața alegătorilor. „Nu te mai poți ascunde în spatele unei liste sau a unor oameni valoroși. Asta e dorința românilor. Ei nu vor sămai voteze liste, ci oameni. Parlamentarul ales este legat de un anumit colegiu, sector, nu mai merge în tot județul, merge doar în anumite comune unde dăraportul în fiecare săptămânăcum reprezintăacest sector în Parlament. Se presupune că votul uninominal va reforma clasa politică . Într-adevăr pe acest sistem de vot, partidele au mai puțin de câștigat. Uninominalul pe mine măavantajeazăpentru că sunt cunoscut în județ și cred că oamenii s-au convins și pun ștampila pe numele Vlădoiu.

Un alt câștig, odatăcu apariția acestei legi, ar fi, în opinia deputatului pesedist, independența parlamentarului: „Omul ales nu mai ține seama de ce spune partidul săvoteze la comandă, ci va vota cum crede el că e mai bine pentru zona lui și pentru județul pe care în reprezintă”.

Vlădoiu este de părere că la aceste alegeri vor câștiga personalitățile, oamenii care au o anumitănotorietate într-o zonă, într-un județ.

Liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, susține că , odatăcu apariția noii legi, pentru el nu este niciun impediment, deoarece este primul pe lista PNL în județul Vâlcea. „Ca și pe listă, eu fiind cap de listă, era ca și cum ar fi vot uninominal. Pe cei de pe locurile 3, 4, 5 i-ar putea deranja votul uninominal, cei care sunt trași întotdeauna de capul de listă. Pe mine, nici nu măavantajează, nici nu mădezavantajează. Măavantajeazăîn măsura în care oamenii cunosc ce am făcut eu pentru județul Vâlcea, iar la capitolul dezavantaje, aș putea spune că fiind plecat totuși o perioadă de timp din județ, nu pot săfac atât cât aș vrea eu. Mărefer, mai ales, la contactul direct cu alegătorul” – a concluzionat Emilian Frâncu.

Sistem de vot ca cel din Slovenia

Petre Ungureanu, deputat PD-L, considerăcă legea care a ieșit de la comisia de cod electoral e un fel de struțo-că milă. „Nu e nici legea Prodemocrația, nici legea propusăde președinte prin referendum și nici legea pe care guvernul și-a asumat răspunderea. Este legea lui Hrebenciuc cu un sistem de vot asemănător cu cel din Slovenia”.

La capitolul dezavantaje ale legii, Ungureanu remarcă că partidelor le va fi greu săgăsească oameni care săstrângăvoturi în toate județele. „Cred că toate partidele vor avea un deficit de personalități pentru că la nivelul unui județ e greu săscoți 9 oameni foarte cunoscuți, cum ar trebui la Vâlcea, spre exemplu. Fiecare partid responsabil trebuie sădepunăo listăcompletă. Va fi destul de greu. Ai nevoie de oameni care să-ți aducă voturi pentru că într-un singur colegiu dacă ai un candidat prost cotat, te trage în jos ca procent și partidul pierde.

Magda Tolea