Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La volan, fără permis de conducere

În cadrul campaniei naționale de prevenire a accidentelor rutiere pe drumurile naționale cu risc criminogen, care se aflăîn plină desfășurare și pe tronsonul DN 7 din județul Vâlcea, polițiștii din cadrul Compartimentului SiguranțăPublică și Patrulare – din că limănești au efectuat o razie pentru prevenirea și sancționarea abaterilor șoferilor. Astfel, au fost controlați 18 conducă tori auto, fiind constatate 2 infracțiuni și aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totalăde 300 lei. Laurențiu Verzescu, de 18 ani, din comuna Muereasca a fost amendat pentru că a fost prins de polițiști conducând o Dacia, pe DN 7, fără a avea permis de conducere. Mașina aparținea lui Nicolae Tutunaru, de 40 ani, din aceeași comună. Acesta a fost sancționat pentru că i-a dat tânărului mașina, știind că acesta nu avea permis de conducere.