Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La moartea unui idol

M-am decis sălas la o parte politica ce ne frământăși sucește mințile și săvorbesc puțin despre Michael Jackson. Oricât de bizarăși inoportună, pentru un editorial, vi s-ar părea abordarea acestui subiect, consider că sunt în sentimentul a mii de oameni care deplâng acum moartea regelui muzicii pop.

Jako este primul superstar care a venit săconcerteze în România După Revoluția din ’89, într-un moment în care bâjbâiam, prin beznă, săpalpăm cu sufletul și mintea mirajul Occidentului ce ne fusese refuzat de anii grei petrecuți în comunism. Concertul său din București a fost copleșitor, chiar dacă eram sau nu fani Michael. Explozia de sunet, culoare și lumină, muzica inedităa acestui mare cântăreț a rămas, pentru mulți ani, întipărit în mintea celor care au avut șansa să-l vadălive.

Noi, generația tânără, am crescut ascultând muzica sa. Îmi aduc aminte că una dintre primele casete, iar atunci când, în sfârșit, am făcut rost de un casetofon am avut sentimentul unei victorii totale, inedite, a fost cu Jackson. Nu am fost fan, dar, pot săspun că talentul lui m-a fascinat, în timp ce personalitatea sa m-a intrigat ani în șir. Dacă în adolescențăaveam impresia că artistul, și aici vorbesc în sensul general al cuvântului, și omul se contopesc în creaționism, mai târziu, peste ani, aveam sădescopăr cu totul altceva.

Michael Jackson, dintr-o obsesie maladivăde a-și schimba înfățișarea, a făcut zeci de operații estetice ce l-au desfigurat. Datorităcomportamentului său excentric, a ieșirilor sale publice dintre cele mai neobișnuite – îmi amintesc că la unul dintre procesele în care a fost acuzat pentru molestarea unui puști a apărut în pijama, intrigând pe toți cei prezenți acolo, tocmai datorităacestor dedublări de personalitate, și-a că pătat porecla „Wako Jako”, adică „Jako Nebunul”. Poate că așa și era, dar zestrea spiritualăce a lăsat-o zecilor și sutelor de generații ce vor urma este de neegalat în acest moment.

Revin la ceea ce afirmam mai sus spunând că omul Michael Jackson și artistul MJ trebuie separați, pentru că , în cele din urmă, genialitatea, în orice domeniu, poate crea monștri și poate transforma structural personajul înzestrat cu acest har.

Indiscutabil, regele muzicii pop a fascinat un mapamond întreg pentru că a fost altfel. Este primul negru care a devenit alb și unul dintre puținii, foarte puținii artiști care a câștigat sume colosale de bani, pe care le-a pierdut uimitor de repede, ajungând sămoarăsărac, înglodat în datorii. A parcurs un drum rapid din Rai în Iad, ajungând săexiste în inimile oamenilor doar ca o legendăvie. Asta până a murit. Acum a rămas doar un mit. MJ este fascinant pentru că a reușit, punându-și amprenta, săreinventeze dansul, muzica. A adoptat propriul său stil vestimentar, a revoluționat videoclipul, showul. A fost, așa cum bine spunea buna sa prietenăElizabeth Tylor, „The King of Entertainment” și, cu siguranță, acest lucru l-a diferențiat major de ceilalți artiști.

Jackson este la fel de interesant, probabil sub acel aspect macabru, în moarte așa cum a fost în viață. Asupra decesului său planeazămisterul, iar rezultatele autopsiei au șocat o lume întreagă. Era ca un schelet viu, ipohondru, chel, trupul era ciuruit de la injecțiile cu calmante ce i se administrau, iar o parte a feței părea gata săse dezlipească . Ajunsese o epavă. Cu toate acestea, pregătea un maraton de 50 de concerte de adio la Londra, care i-ar fi putut șterge datoriile. Din păcate, nu a mai apucat săurce pe scenă. Presiunea reîntoarcerii l-a ucis. Era poate conștient că din idolul adulat de întreg globul nu a mai rămas mai nimic. De fapt, cred eu, MJ a murit cu mulți ani în urmă, atunci când a început săse ascundăde ochii lumii, și săse ferească de lumina reflectoarelor cu o mască pe Față . Acum, s-a „hotărât” doar sătreacă în eternitate.