Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jumătate de milion de euro pe capul lui Gutău

” Baronii liberalo-pesediști vor să-l „aranjeze” pe primar

” „Justiția la picioare și fac ce vor, le spun că eu am încredere. Un om nevinovat nu poate fi condamnat. Veți vedea în curând cine a stat în spatele acelei înscenări și va ieși la ivealătoată mârlănia și nesimțirea întinsăla extrem. De fapt se vede cu ochiul liber. Pe vâlceni nu poți să-i minți, ei vor vedea în campanie cine stăîn spatele acestei mârlănii care mi-a creat patru luni de chin. Dar ce nu te omoară, te întărește. Sunt mult mai puternic și vor avea un adversar redutabil. Ei încă nu se gândesc ce-i așteaptă” – a spus edilul-șef

Zilele trecute, Mircea Gutău, în cadrul unei conferințe de presă , a declarat că „prietenii” săi politici și nu numai, au trâmbițat în stânga și-n dreapta că au justiția la picioare și că sunt dispuși săofere jumătate de milion de euro magistraților de la Curtea de Apel Alba Iulia pentru a da un verdict nefavorabil pentru primar în dosarul „Șpagăla Primărie”. Edilul – șef al Râmnicului a ținut săle transmităcă , în curând, îi va demasca pe toți cei care au stat în spatele denunță torului. „Am auzit tot felul de zvonuri în ultima perioadă despre ce sume se pun pe capul primarului Gutău numai sănu candideze pentru un nou mandat. Îi asigur că voi candida și voi câștiga din primul tur. Am primit decizia Curții de Apel Alba Iulia în care se spune foarte clar că infracțiunea reținută în sarcina mea nu există. Celor care au voit să-mi facă în permanențărău și lanseazăzvonuri în oraș că au justiția la picioare și fac ce vor, le spun că eu am încredere. Un om nevinovat nu poate fi condamnat. Veți vedea în curând cine a stat în spatele acelei înscenări și va ieși la ivealătoată mârlănia și nesimțirea întinsăla extrem. De fapt se vede cu ochiul liber. Pe vâlceni nu poți să-i minți, ei vor vedea în campanie cine stăîn spatele acestei mârlănii care mi-a creat patru luni de chin. Dar ce nu te omoară, te întărește. Sunt mult mai puternic și vor avea un adversar redutabil. Ei încă nu se gândesc ce-i așteaptă. Le doresc ședere și meditație plăcutăcelor ce ofereau sume fabuloase de bani pentru a măstopa sănu mai candidez la Primăria Râmnicului. Se vehiculeazăcă ar fi vorba de jumătate de milion de euro care urmau săajungăla Curtea de Apel Alba Iulia” – a spus Mircea Gutău.

Claudia Stanciu