Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Judecă torii vâlceni refuzăsăfacă parte din BEJ pentru că nu sunt plătiți

NEMULÎUMIRE. După ce marți au refuzat săparticipe la procedura de tragere la sorți, miercuri doi judecă tori s-au retras din Biroul Electoral Județean, chipurile, din motive personale sau de sănătate

Alegerea președintelui Biroului Electoral Județean (BEJ) pentru alegerile europarlamentare a fost anul acesta una extrem de controversatăîn județul Vâlcea. Programatăa avea loc marți, 7 aprilie a.c., tragerea la sorți a fost amânatădeoarece magistrații au refuzat săparticipe. Astfel, ei au protestat împotriva deciziei președintelui României, Traian Băsescu, de a suspenda sporurile prevăzute de lege. Cei 31 de judecă tori în exercițiu ai Tribunalului Vâlcea nu și-au dat acordul pentru a începe procedura de tragere la sorți, formulând cereri și invocând în drept Decizia nr. 326 din 14 septembrie 2004 a Curții Constituționale, Decizia nr. 305 din 12 martie 2008 a Curții Constituționale și art. 58 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecă torilor și procurorilor.

După intervenția prefectului de Vâlcea, Remus Grigorescu, tragerea la sorți pentru alegerea membrilor BEJ a avut loc miercuri, 8 aprilie a.c. Astfel, pentru funcția de președinte al Biroului Electoral Județean a fost aleasăjudecă toarea Lucia Bărăscu, pentru funcția de locțiitor al președintelui a fost ales judecă torul Aurelian Gheorghe, iar pentru funcția de membru – judecă torul Nicolae Lucian Ștefănescu. BEJ-ul nu a rămas așa, pentru că judecă torul Nicolae Lucian Ștefănescu s-a retras imediat, invocând probleme personale deosebite. La fel a procedat și judecă torul Aurelian Gheorghe care a spus că are probleme de sănătate. Locul acestora a fost luat, în urma altei trageri la sorți, de judecă torul Sorinel Petria, respectiv de judecă toarea Adriana Dinescu Mărăcinescu.