Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Nicolae nu mai este inspector șef

 „Mândria orașului”

O știre de ultimăorăne-a creat o mare bucurie, simțind că Dumnezeu va face dreptate la Inspectoratul Județean în Construcții – Vâlcea. La această instituție, începând cu data de 1 septembrie 2008, funcția de inspector șef a fost desființată, încercându-se reorganizarea Inspectoratelor Teritoriale în Construcții din România. Astfel, inspectorii șefi vor deveni simpli inspectori, iar cei numiți pentru coordonarea activității județene vor deveni simpli șefi de birou, cu respectarea retribuției conform acestei funcții. Cândva, îi spuneam celui mai inactiv, abuziv și răzbunător individ politic – Ion Nicolae că în existența pământeanăurci cu pantofi de lac pe scara de mătase a vieții, dar cobori cu bocanci grei pe scara de ciment, atunci când ești destituit. Ne-am fi așteptat să-i auzim acestuia zgomotele bocancilor de coborâre în ierarhie, dar, pentru câteva luni pe care le mai are la IJC – Vâlcea, s-a preferat formula de neutralizare treptată. Desigur, la Inspectorat va fi numit un nou conducă tor și acesta, cu siguranță, nu va fi Nicolae. Prea a comis multe abuzuri, i-a favorizat pe colegii lui de partid – oameni de afaceri, a făcut muncă politică în timpul serviciului și s-a folosit de autoturismul instituției de stat ca de bunul său propriu. Atât colegii lui de serviciu (mai puțin inspectorii Chera și Oniță- obedienții săi subalterni) așteaptădestituirea lui sau victoria PSD în alegerile de la toamnă, pentru a-l putea vedea pe Ion Nicolae acolo unde-i este locul