Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Înfrângere amarăla Șimleu

Fotbal, Liga a II-a

” După două victorii, elevii lui Artimon au pierdut clar pe terenul unei noi promovate

După două victorii clare cu Fortuna Covaci și CFR Timișoara, CSM Râmnicu Vâlcea a avut parte de un duș rece în deplasarea de la Șimleul Silvaniei. Alin Artimon nu l-a putut folosi pe Răzvan Dobre, accidentat, și a improvizat în unsprezecele de start. Mihai Deaconescu a fost urcat în linia de mijloc în timp ce Onofrei a fost reprofilat ca vârf de atac, acolo unde a făcut cuplu cu Dan Roman. Meciul a început, însă , cum nu se putea mai prost pentru vâlceni. În minutul 8, Dănilăa fost faultat în careu de portarul Perianu, dar Cristi Balaj l-a eliminat pe Ciprian Dinu și a arătat punctul cu var. Lovitura de la 11 metri a fost transformatăde același Dănilăcare a deschis scorul. Vâlcenii au încercat să-și revinărapid și au pus stăpânire pe mijlocul terenului dominând fără să-și creeze ocazii notabile. Al doilea gol s-a marcat abia în minutul 68 și tot După un penalti pentru gazde. A transformat tot Dănilăși era clar că oltenii aveau săse întoarcă în Zăvoi cu tolba goală. Golgheterul CSM-ului din acest tur, Dan Roman, a avut șansa săreducă din handicap, dar lobul său a fost respins în ultimul moment de Gabor. Cu zece minute înainte de final, Petcuț a închis tabela cu un șut imparabil și elevii lui Artimon au suferit o înfrângere usturătoare care-i aruncă din fotoliul de lideri pe poziția a patra a clasamentului. La final, vâlcenii au acuzat maniera de arbitraj a lui Cristi Balaj, revenit în teren După câteva luni de inactivitate. „La prima loviturăde la 11 metri trebuia eliminat portarul, nu Ciprian Dinu. Sătrimiți afarăun jucă tor nevinovat cred că este o greșealămare. Asupra corectitudinii celui de-al doilea penalti am mari dubii”, a declarat Florin Verigeanu, directorul general al formației din Zăvoi.