Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Încă un pas până la semifinale

 Handbal feminin, Liga Campionilor

Oltchim Râmnicu Vâlcea este pe primul loc al Grupei 2 principale a Ligii Campionilor la handbal feminin și mai are de făcut un singur pas spre calificarea în faza semifinalelor. Chimistele joacă sâmbătăla Ljubjana, în fața campioanei Sloveniei, Krim și în cazul unui succes nu mai poate rata accederea în careul de ași al competiției. Singura noutate Față de partida cu Gyor este Roxana Gatzel cea care i-a luat locul ucrainiencei Rehina Shymkute. „Rehina mai are nevoie de timp săse acomodeze cu stilul de joc al Oltchimului pentru că joacă pe postul de coordonator de joc. Îi va prinde bine pauza competițională, vom face multe meciuri amicale și se va putea integra în angrenajul formației pentru că este o handbalistăde valoare”, spune vicele chimist, Petre Berbecaru. În meciul din tur, Oltchim s-a impus cu scorul de 36-30 După 60 de minute pe care le-a dominat cu autoritate. Partida va fi arbitratăde o brigadădin Norvegia formatădin Kim Andersen și Per Morten Sodal, observator din partea Federației Europene de handbal fiind finlandeza.