Handbal feminin, Liga Națională
Oltchim Râmnicu Vâlcea a reușit încă două succese în Liga Naționalăde handbal feminin. În prima dintre ele chimistele au trecut de HCM Roman în deplasare După o primăreprizăechilibratăși o a doua în care elevele lui Ivica Rimanic au zburdat pe teren și s-au apărat impecabil. Cele mai multe goluri au fost marcate de Narcisa Lecușanu, 7, în acest meci reușind săpuncteze, din poartă-n poartăși Luminița Huțupan Dinu. Celelalte goluri ale chimistelor au fost marcate de Luca – 5, Manea – 5, Meiroșu – 4, Gatzel – 3, Szucs – 2, Vădineanu -2, Îăcă lie – 1.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat în devans meciul din runda a doua a returului Ligii Naționale de handbal feminin pe care l-a susținut pe propriul teren contra băimărencelor de la HCM. Sub privirile a 500 de spectatori dar și a selecționerului Radu Voina, elevele lui Ivica Rimanic au făcut o primăreprizăfoarte bunăpe care au terminat-o în avantaj de opt goluri, 20-12. În debutul mitanului secund tehnicianul croat a trimis le-a odihnit pe titulare și oaspetele au reușit săse apropie amenințător, 24-20 în minutul 15. Rimanic a cerut tyme-aut și nu a mai riscat, Lecușanu, Manea, Huțupan șu Luca revenind pe teren. Echilibrul s-a rupt din nou și Oltchim s-a impus fără probleme cu 35-28, în ultima verificare înainte de meciul din Liga Campionilor de la Buducnost. În următoarea partidăde campionat, chimistele joacă în deplasare la Brașov, marele derby contra Rulmentului, programat pentru data de 11 februarie. Un eventual rezultat pozitiv al oltencelor va încheia lupta din această ediție de campionat.
Tehnicianul Ivica Rimanic a declarat la finele întâlnirii că este mulțumit de scor și de evoluția elevelor sale: „Meciul a avut două reprize total diferite, prima foarte bunăpentru noi și a doua în care am încercat mai multe scheme de joc și am rulat întreg lotul. Una peste alta a fost o verificare excelentăpentru cele două meciuri extrem de dificile care urmează, cu Buducnost și Rulmentul.” Croatul crede că Oltchim are șansa săse impunăîn deplasarea din Muntenegru: „Va fi un meci extrem de dificil pe care-l vom juca într-o atmosferăinfernală. Avem șanse reale de a ne impune dar trebuie ca handbalistele săjoace la intensitate maximătoate cele 60 de minute, fiecare fazătrebuie tratatăcu seriozitate. Vor face deplasarea și cele două handbaliste pe care le-am luat din Ucraina. Sper săaducă un plus la echipăchiar dacă nu se va putea chiar din primul meci. Din păcate avem probleme pe partea dreaptă, acolo unde Avădanii este accidentatăiar Maier nu este în formă maximă.”
Rezultate
Rulmentul Urban Brașov – HCM {tiinta Baia Mare 45-33
HCM Roman – Oltchim Rm. Vâlcea 14-30
HC Oțelul Galați – HC Dunarea Braila 28-29
Rapid CFR București – Tomis Constanța 25-26
HC Zalău – CSM Ploiești 31-22
Univ. Jolidon Cluj – HCM Hidroconcas Buzău 27-24
KZN Slatina – Cetate Deva 23-31
Clasament
1 Oltchim Rm. Vâlcea 14 14 0 0 469-303 28
2 Rulmentul Urban Brașov 14 12 1 1 523-371 25
3 HC Dunărea Brăila 14 8 2 4 407-380 18
4 Tomis Constanța 14 8 1 5 382-385 17
5 Rapid CFR București 14 7 2 5 439-450 16
6 CSM Cetate Devatrans 14 7 1 6 395-407 15
7 HC Oțelul Galați 14 6 0 8 396-387 12
8 HC Zalău 14 5 2 7 352-351 12
9 HCM Hidroconcas Buzau 14 5 0 9 356-406 12
10 HCM Baia Mare 14 5 1 8 389-405 11
11 Universitatea Jolidon Cluj 14 5 1 8 389-405 11
12 HCM Roman 14 5 1 8 343-406 11
13 CSM Ploiești 14 2 1 11 383-429 5
14 KZN Slatina 14 1 1 12 370-523 3
Etapa viitoare
Univ. Jolidon Cluj – Rulmentul Urban Brașov
HCM Hidroconcas Buzău – HC Zalău
CSM Ploiești – KZN Slatina
CSM Cetate Devatrans – Rapid CFR București
Tomis Constanța – HC Oțelul Galați
HC Dunărea Brăila – HCM Roman
Oltchim Rm. Vâlcea – HCM {tiinta Baia Mare
Marcatoarele Oltchimului în această ediție de campionat
Ardean – 58
Szucs – 53
Lecușanu – 51
Maier – 46
Meiroșu – 41
Manea – 41
Avădanii – 34
Vădineanu – 32
Borbaș- 30
Gatzel – 30
S. Luca – 30
Pușcașu – 26
}ăcă lie – 17
Nechita – 6
Ivan – 4
Cherăscu – 3
J. Luca – 1
Huțupan – 1
CLASAMENT GOLGHETERE – TROFEUL „SIMONA ARGHIR SANDU”
1. Moldovan Ada – HC Dunărea Brăila – 141
2. Cartaș Florentina – CSM Cetate Deva – 124
3. Cruceanu Andreea – Rapid CFR București – 122
4. Ionela Gâlcă – Rulmentul Brașov – 99
5. Ani Senocico Mihaela – Univ. Jolidon Cluj – 95
6. Corina Demeterca – HCM Roman – 88
7-8. Andreea Dospin – CSM Ploiești – 87
Adriana Holdoș – HC Zalău – 87
9. Florina Zamfir – KZN Slatina – 86
10. că tălina Cioaric – Oțelul Galați – 85
Lasă un comentariu