Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Înalta Curte de Casaie i Justiie i-a condamnat la 3 ani i jumătate de închisoare pe Mircia Gutău i Nicolae Dicu

S-a întâmplat în România. În procesul edililor râmniceni Mircia Gutău și Nicolae Dicu, instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat condamnarea celor doi la 3 ani și jumătate de închisoare. În acest dosar penal, instanțele inferioare, de la Tribunalul Alba Iulia și Curtea de Apel Constanța, au dispus achitarea inculpaților, Mircia Gutău – pe motiv că fapta nu există(art. 10 lit. A, CP) și Nicolae Dicu – pe motiv că fapta sa nu este prevăzutăde legea penală(art. 10, lit. D – CP). până la ora închiderii ediției, nu am putut afla cum a fost motivatăcondamnarea, iar mâine dimineață(joi, 28 ianuarie) condamnații trebuie săse prezinte la penitenciar. Celor doi nefericiți nu le mai rămâne decât șansa că ii extraordinare de atac, revizuirea și tot la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ne exprimăm optimismul că primarul Gutău și ex-viceprimarul Dicu se vor întoarce repede printre noi, existând, din această fazăprocesuală, o șansănouă, nefolosită, pentru demolarea sentinței de acum. În care proces de corupție și în ce țară se pedepsesc inculpații corupți cu numai 3 ani și jumătate de închisoare? Transpare, astfel, făcă tura instanței și influența procurorilor DNA. Săașteptăm optimiști finalul finalului!