Acasă Arhiva 2 „Îmi doresc săprind cât mai multe fonduri pentru localitățile din vestul județului”

„Îmi doresc săprind cât mai multe fonduri pentru localitățile din vestul județului”

 Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, afirmă

Așa cum ne-a obișnuit deja, deputatul Aurel Vlădoiu face tot ceea ce îi stăîn putințăpentru a promova județul și a atrage fonduri în Vâlcea. Parlamentarul social – democrat susține că Guvernul României va definitiva proiectul de buget pentru anul 2009 până la sfârșitul acestei luni. Potrivit ultimelor estimări ale Ministerului de Finanțe, anul trecut, încasările în sectorul bugetar s-au ridicat la 31,6% din PIB, Față de 36%, cât preconizase guvernul anterior. Deputatul Aurel Vlădoiu afirmăcă deficitul bugetului general consolidat a ajuns în 2008 la 4,5% din PIB. „Vreau săvăspun că existăanumite temeri, și din partea analiștilor, cum că veniturile bugetare au fost mult supraevaluate. Sănu uităm, în 2006, încasările echivalau cu 31% din PIB, iar în 2007 au urcat cu un procent Pe mine, însă , cel mai mult măintereseazăca ceea ce am promis în campania electoralăsăse realizeze. În acest sens, mi-am propus săsusțin câte două -trei proiecte de investiții mari, din fiecare localitate, pentru a fi cuprinse în bugetul țării pe 2009. Îmi doresc săprind cât mai multe fonduri pentru localitățile din vestul județului, pentru că , trebuie săo spunem, din păcate, această zonăn-a prea fost luatăîn seamăpână acum. Este nevoie de bani pentru infrastructură, pentru proiectele menite săpromoveze valorile cultural-tradiționale ale acestor locuri, pentru crearea condițiilor în vederea atragerii investițiilor. mă gândesc și la agroturism, turismul monahal înființarea unor centre de preluare și prelucrare a laptelui, că rnii, fructelor, dar și la alte domenii ce trebuie dezvoltate. Ori, pentru toate acestea, trebuie create condiții „ – a spus Aurel Vlădoiu.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.